Interviu cu Vladimir Besleaga: „Totdeauna am avut un fel de regret ca m-am nascut in acest timp in care mi-a fost dat sa ma nasc”

Vladimir Besleaga are acum 79 de ani. Dupa ce a incercat si viata politica la inceputul anilor ‘90, dupa ce a ajuns membru in Comisia pentru Studierea si Aprecierea Regimului Totalitar in Basarabia, Vladimir Besleaga priveste usor nostalgic in urma, recunoscind ca "timpul i-a fost vitreg".

O mare parte din cariera dumneavoastra s-a desfasurat sub dictatura. Cum faceti sa opuneti rezistenta inevitabilului sentiment de irosire?

La drept vorbind, totdeauna am avut un fel de regret ca m-am nascut in acest timp in care mi-a fost dat sa ma nasc. Inca din adolescenta visam alte orizonturi, alte medii, alti profesori, dar nu am avut parte de ele. Abia tirziu, cind s-au deschis frontierele si am vazut ca tineretul nostru poate sa mearga la studii nu doar in Romania, ci in Europa, in America, mi-am zis: "Ce fericire, ma bucur enorm pentru ei". Dar, ce sa-i faci? Am trecut prin al Doilea Razboi Mondial, am apucat sa fac trei clase primare la sovietici – pe atunci, zona in care sint eu nascut facea parte din Ucraina, eu sint transnistrean. Deci am facut trei clase inainte de razboi acolo, la scoala din satul meu natal, apoi din ‘41 pina in ‘44, am facut clasa a patra primara romaneasca, aveam scoala romaneasca de-acuma sub administratia civila romana. Programele erau de-acuma romanesti. Am facut clasa a patra primara si doua clase de liceu. Bun, liceu de razboi, improvizat, cum era, dar era liceu… Avem manuale, carti, biblioteci. P-orma or venit iar rusii si ne-au dat cu doi ani inapoi, am pierdut doua clase. Asa incit in loc sa termin scoala la 17 ani, am terminat-o la 19, cind deja eram bun de insurat, gata sa am familie. Cum va spuneam, timpul irosit e o mare durere. Intotdeauna m-am intrebat: "De ce, Doamne, a fost asa sa fie? ". Lucruri, carti, adevaruri pe care eu trebuia sa le cunosc la 12, la 14, la 16 ani le-am cunoscut abia tirziu, la 26, la 28 de ani, foarte tirziu. Am pierdut decenii. Ca o concluzie: ma consider unul dintre cei intirziati. M-am maturizat, nu din punct de vedere fizic, dar ca om de cultura, m-am maturizat tirziu si m-am format incet-incet. Si nu atit prin educatie, cit prin propriile mele descoperiri, prin propriile mele eforturi. Eu zic ca, pe de o parte, e trist ca sint un intirziat. Pe de alta parte insa, consider un avantaj ca le-am cunoscut eu, pe toate, prin propriul meu efort. Abia pe urma le-am gasit confirmate in lecturi, in conversatii cu altii. Timpul mi-a fost vitreg, dar Dumnezeu a vrut sa am o viata oarecum mai lunga, pentru ca am avut colegi care demult "s-au calatorit" si care nu au mai apucat sa vada deschiderea de dupa ce s-a darimat imperiul.

Ce a fost mai rau decit cenzura pentru scriitorii de aici, din Basarabia?

Cenzura a functionat in decade. Dupa razboi, a fost o cenzura foarte drastica, ceea ce a dat nastere la o literatura proletcultista, primitiva, agramata, mincinoasa, schematica, plictisitoare, respingatoare. A venit perioada de dupa moartea tiranului Stalin cind s-au scos la lumina toata faptura lui si toate faptele lui criminale si cu ocazia aceasta s-a produs o destindere, care a durat vreo 6-7-8 ani. Atunci s-a produs o explozie de talente, de libertate, a inflorit ceea ce pina atunci fusese tinut sub obroc. Dupa care iar a venit o perioada, asa-zisa restauratie, si iar a pornit cenzura. Eu am avut norocul si am profitat de acel moment de destindere si am publicat acea carte de care stii si care a reusit sa reziste timpului (Vladimir Besleaga se refera aici probabil la Zbor frint, carte publicata in 1966 – n.r.). Dupa care am mai scris una, de-acum fusese dat jos Hrusciov si venise la putere Brejnev, iar asta a insemnat restaurarea regimului opresiv totalitar. Brejnev era general, generalii au pus la cale detronarea lui Hrusciov. Desi si el, in primii ani, a fost mai liberal, apoi a inceput sa stringa surubul. De la el au pornit lupta cu intelectualitatea si cu libertatea de creatie, campania de inchidere a manastirilor si a bisericilor, iar asta se intimpla in ‘59, iar el a fost detronat abia in ‘64. Totusi, o perioada a fost o destindere, o liberalizare. Perioada de dupa a fost teribil de grea, brejnevismul. La centru, se afla, in capul piramidei, Brejnev, care venise sa schimbe totul radical si sa reinstaureze dictatura, stalinismul. Incepind din ‘70, poate ceva mai devreme, ‘69-’68, si pina la moartea lui Brejnev a fost cea mai neagra perioada, atunci a functionat cenzura cea mai drastica. Desi se vorbea ca nu exista cenzura, dar asta era fatada. In ‘69-’70, eu am scris a doua mea carte. Cind am simtit ca gata, s-a terminat cu libertatea si cu creatia autentica, am scris Noaptea a treia. A fost citita si discutata de mai multi colegi, au fost entuziasmati, dar cind a venit vorba sa fie publicata, a incaput pe mina unor cenzori, au distrus-o complet, a fost nevoie sa treaca 18 ani ca ea sa apara. Asta se intimpla in ‘88, in plina restructurare, plina liberalizare a lui Gorbaciov. Destinul ei era sa apara atunci, sa fie in actualitate, sa aiba rezonanta si cititori. Asa, a fost citita de vreo opt-zece colegi si atit. Ce se facea in perioada cenzurii? Era asa un mecanism diabolic ca orice carte, orice manuscris inainte de a fi publicat se discuta la sectia respectiva a Uniunii Scriitorilor. Inainte de a fi editat sub forma de carte, trebuia sa apara intr-o publicatie periodica, dar publicatie periodica era una singura, revista "Nistrul" a Uniunii Scriitorilor. Dupa asta, cartea era prezentata la editura; aici un alt colegiu, alcatuit din toti cenzorii aia secreti. Dupa ce mergea la editura, calvarul continua. Daca se gasea un redactor bun, cartea aparea. Chipurile, acum ar fi trebuit sa mearga spre vinzare, in librarii. Da’ de unde?! Nu se termina cenzura. Dupa aparitia cartii, se organiza un fel de control. La comitetul pentru presa, erau angajati recenzenti. Se socotea in asa fel incit sa scrie o recenzie cineva care era in relatii proaste cu autorul. Daca cineva semnala ceva in neregula cu acea carte, ea imediat era scoasa din circulatie. Asa s-a intimplat cu cartea unui autor pe care-l cheama Petru Carare, el inca mai traieste, de la 20 de ani a tot batut in sistemul asta, are niste carti fenomenale, cartea lui se numea Sageti. In ‘72 au permis ca aceasta carte sa apara, au retras-o in doua zile.

Au existat forme de samizdat aici, pe teritoriul Basarabiei?

Nu. In Rusia, da, aici nu. In Rusia, au existat si mijloace de a trimite manuscrise in Occident. Noi am fost complet izolati. In schimb, cartea asta, a lui Petru Carare, a circulat in manuscris, a fost un fenomen. Cind s-a produs deschiderea, se vorbea despre literatura de sertar. Cind colo nu s-au gasit decit citeva carti de "literatura de sertar", printre care si cartea asta a mea, Noaptea a treia. Dar samizdat nu a existat.

Grafia – chirilica?

Intotdeauna a fost chirilica, dar intotdeauna au fost scriitori care au scris cu caractere romanesti. Cartea asta, Noaptea a treia, a fost scrisa in 13 caiete a cite 40 de foi. Eu le-am pastrat si acum citiva ani le-am donat Muzeului Literaturii Romane din Iasi pentru ca nu am siguranta ca la muzeul nostru nu se produce vreodata vreo inundatie si nu dispar. Am zis: "Hai sa le las sa fie acolo". Au fost autori care au facut scoli, facultati in perioada interbelica si care au scris tot timpul in caractere latine. Doar cind au prezentat manuscrisul la editare, atunci l-au trecut in chirilica.

Textul dumneavoastra, Mortii cei vii si viii cei morti, este unul dintre putinele care abordeaza tema relatiei dintre intelectuali si KGB. De ce continua sa fie tabu o astfel de tema?

Textul asta al meu a fost gindit si suferit foarte, foarte multi ani. Totdeauna am avut senzatia ca anumite morti au fost puse la cale. Dar piesa mea nu este o judecata, nu este un proces, ci un mare semn de intrebare. A fost un sir intreg de morti tragice, neelucidate nici pina astazi, asa cum a fost si moartea lui Ion si a Doinei Aldea Teodorovici sau a lui Gheorghe Ghimpu. Cea mai vizibila a fost lichidarea lui Nicolae Costin, fostul primar al capitalei. Pe timpul lui au fost scoase toate insemnele sovietice din oras. El a fost iradiat. I-au pus o fiola cu substanta radioactiva in masina, se spune ca si in birou, si el in citeva luni a fost gata. Aceasta piesa pune niste probleme foarte acute. M-ati intrebat daca relatiile intelectualilor cu KGB ramin tabu. Ramin tabu pentru ca la noi nu a existat deschiderea arhivelor. Eu acum sint in comisia pentru studierea si aprecierea regimului comunist. Avind dreptul de a studia arhivele, m-au interesat in primul rind scriitorii. Cum s-au manifestat ei, pentru ce au fost ei arestati, deportati, executati cei de dinainte de razboi. Pentru ca in Republica Autonoma au fost executati cel putin 20 de intelectuali, printre ei cei mai multi scriitori. Am gasit numai citeva dosare, celelalte… Nu sint, spun ei, le-au luat si le-au dus la Tiraspol sau la Moscova si aici nu s-a mai pastrat nimic. Unul dintre responsabili chiar a venit si ne-a aratat rafturile goale: "Iata, aici au fost". Nu cu mult timp in urma, am fost la Bucuresti si am vizitat centrul asta, CNSAS, dar nu arhivele, unde am inteles ca sint 22-28 de kilometri de dosare, ci am fost unde se lucreaza. Pai, este in regula, poti sa vezi, nu s-a distrus ca aici. Asta pe de o parte. Pe de alta parte, dupa caderea comunismului noi am avut la conducere numai fosti nomenclaturisti. Uita-te numai la presedintii de republica. Pai, cine a fost presedinte? Snegur. Secretar al Comitetului Central. Lucinschi. Secretar si membru al biroului politic la Moscova. Voronin. Ministru de Interne, membru al Guvernului. Ei nu au fost nici interesati sa se stie. Dar nu numai ei. Majoritatea celor din Parlament faceau parte din fosta nomenclatura. Hai sa vedem in Polonia. Cine a venit in fruntea statului polonez? A venit Lech Walesa, un disident, un luptator. In Cehia: Vaslav Havel. Si noi am avut asemenea oameni. Fratele acestui Mihai Ghimpu, care acum este presedinte interimar, Gheorghe Ghimpu, a facut sase ani de puscarie. Impreuna cu alti citiva, el a fondat un front al rezistentei nationale (Frontul National-Patriotic din Basarabia si Nordul Bucovinei, infiintat in 1972). Au incercat sa mediatizeze situatia din Moldova, au incercat sa ajunga la Europa Libera, au fost depistati, tradati. Le-a fost organizat un proces, iar el a incasat sase ani de puscarie. A rezistat si s-a intors. A fost printre fondatorii Frontului Popular, abia a ajuns deputat, apoi a fost marginalizat. O mica parte din deputati il propuneau pentru functii inalte, dar cei mai multi… Daca in primul parlament au fost presedinti de colhozuri, directori de intreprinderi… Proportia era de unu la trei. O parte era pentru reforme si democratizare, iar doua parti pentru mentinerea sistemului. Simbolic, au acceptat pentru inceput o serie de modificari, chiar si "Desteapta-te, romane! ". Trei ani a fost imnul nostru, l-au acceptat. In concluzie, la guvernare a ramas fosta, vechea nomenclatura. De altfel, si in Romania s-a intimplat la fel. Abia Constantinescu a incercat, sarmanul, sa faca ceva. Dar el a recunoscut: sistemul m-a invins. Asa si aici: sistemul a invins. Altfel, s-au scris multe, mai ales cei care au avut de suferit in Gulag au scris. Si Dumitru Crudu, in publicatia lui "Stare de urgenta", a avut o serie intreaga de materiale unde a fost dezbatuta pe larg problema si au fost scoase la iveala o serie de elemente interesante. Asa ca nu ramine tabu tema ca atare, dar arhivele nu sint deschise. Ei spun ca nu exista. Eu cred ca ele exista pe undeva.

Spuneti ca faceti parte din aceasta comisie care analizeaza regimul comunist. Exista si aici pericolul manipularii dosarelor, asa cum se intimpla in Romania, adica ies la iveala anumite informatii, dar oricum, nu suficiente?

In Romania totusi, au fost transmise dosarele comisiei. Aici nu s-a transmis nimic, dosarele continua sa stea sub lacate. Ca sa intelegeti care e situatia: la inceputul anilor ‘90, a fost adoptata o lege pentru deschiderea arhivelor. Dupa citiva ani, cind au venit agraro-comunistii la putere, ei au modificat legea. Cind au venit neocomunistii lui Voronin, iar au modificat legea. Cind au venit acum cei din Alianta pentru Integrare Europeana si au vrut sa patrunda pina acolo, li s-a spus: "Noi va permitem, legea nu ne permite, schimbati legea! ". Dar asa cum e acum, legea nu poate sa treaca, nu merge. Lucinschi, care a fost al doilea presedinte, a fost intrebat de ce nu se deschid arhivele. "A, daca se deschid, raminem fara intelectualitate", a raspuns, in sensul ca acolo sint toti compromisi.

Si avea dreptate?

Nu! Pe de alta parte, vreau sa spun altceva. Intr-un eseu al lui Adam Michnik din "Lettre internationale" el ia in dezbatere ce au facut guvernantii de pe timpul lui, referindu-se la Lech Kacinski. Kacinski, Dumnezeu sa-l ierte, ar fi dat directiva unor cercetatori, arhivisti sa dezgroape povestea lui Lech Walesa, sa caute ce a facut el in ‘81, cum de a organizat acea masa rotunda. Si aceia au gasit ceva. Ceva au gasit. Ca ar fi promis ceva, ca ar fi facut niste concesii… Si Michnik spune: eu, care am facut puscarie, care am trecut prin atitea interogatorii, eu stiu. Un dosar redactat de securisti nu este adevarul absolut. Ei fac ceea ce vor. Ei spun ceea ce le convine lor. Tu spui una, dar nu poti fi sigur ca ei au consemnat ceea ce ai spus tu. Deci nu poti sa crezi dosarului si inscriptiilor lui. Daca incepi sa te bazezi pe ele si sa te crezi in ele, dosarele te pot duce sa-l executi pe omul respectiv.

La inceputul anilor ‘90 ati facut politica. Ati mai repeta aceasta experienta astazi cind Republica Moldova pare a intra intr-o zodie mai buna?

Vreau sa va spun ca intotdeauna m-am ferit de functii. Prima oara cind m-am ars a fost cind mi-am dat acordul sa devin secretar la Uniunea Scriitorilor. Cu sistemul n-ai sa lupti! Poti doar individual sa lupti. Bietul de mine, am stat cinci ani batuti pe muchie si am facut secretariat. Mai erau doi secretari, erau deputati, umblau pe la sedinte de soviet suprem, eu faceam cancelarie. A doua oara m-am lasat convins de Gheorghe Ghimpu sa devin deputat, el era unul dintre liderii Frontului Popular. Am stat jumatate de an intr-o circumscriptie pe malul Prutului si am vazut ce era acolo, ce mincarime era in Parlament, ce lupte pentru interese, cum spuneau pe de o parte ca ei lupta pentru tara, pentru popor, iar pe de alta parte nu luptau decit pentru interesele lor personale. Mi-am dat seama ce e cu clasa asta politica si m-am scirbit. Asa ca, pentru viitor, nici nu-mi doresc, nici n-as vrea. Dar fac si eu politica. Sint in permanenta invitat la emisiuni de radio si la televiziunile astea ale noastre, ore intregi de discutii. Si asta e tot politica.

Varianta audio a acestui interviu a fost difuzata la
Radio Romania Cultural, in cadrul unui dosar
intitulat "Contemporan. Chisinau".