Caută 
7 MIN
Un romancier trebuie sa lase deoparte grija pentru critici, pentru adoratorii de fraza frumoasa si comoda, pentru poezia sau proza lenese. Trebuie sa-si exhibe credintele ideologice, sa ia partea unor personaje si sa le execute pe altele fara preget, sa lase sa i se vada antipatiile politice sau literare, sa se rafuiasca, sa nu o faca pe clovnul estetic pentru deplina multumire a mintilor academice. Asta face Jonathan Coe in Ce hacuiala!, roman tradus la noi de Sanda Aronescu. Deja ma repet jenant folosindu-ma de un mare scriitor strain pentru polemici cu mediul critic si literar romanesc. Dar ma omor dupa algoritmul asta ieftin de taxare a provincialismului. Asa ca suportati doua rinduri.
La noi, dorinta de real, de "social", de activism in literatura are doua posibile finalitati: urletele unora care nu cred ca literatura ar trebui sa "se angajeze" in vreun fel (doar autorul concret se poate "angaja" oriunde si este iertat; autorul abstract n-are voie insa decit sa se devoreze cu delicii calofilice pe sine insusi) sau rataciri agasante prin exotismul ultraromanesc condimentat cu mahalele, scari de bloc sau trecut ceausist (oricum, e un suflu nou si asta). Narcisismul estetizant vine din cultivarea modului vechi si prafuit in care se impun ierarhii. Vinzarile de fictiune romaneasca sint oricum mici, asa ca sa cautam macar aprobarea bonom-estetica a dascalilor prafuiti din comitete si comitii literare…
Romanul incepe cu un desen al arborelui genealogic
Jonathan Coe uraste fara echivoc tot ce a insemnat guvernul Thatcher in Marea Britanie. Si inventeaza o familie imorala de la un cap la altul – mai toti membrii acestui clan aristocratic au lacomia, cinismul scrise adinc in ADN. Iar Coe lucreaza la profunda lor depravare cu o incrincenare si excitare demne de Zola. Romanul incepe, de altfel, cu un desen al arborelui genealogic, pentru o mai buna urmarire a personajelor, multe si puternice, pe parcursul celor peste 600 de pagini. O vreme va veti opri din lectura si veti cauta in respectiva schema cine cu cine mai este ruda indepartata sau apropiata.
Familia Winshow are un pacat fatal care i-a rupt pe vecie echilibrul, iar Coe stie in fiecare moment ca nu trebuie sa evite confruntarea cu vreun cliseu al literaturii realist-naturaliste. Da, familia are un pacat pe care il tine ascuns si care provoaca in mod previzibil noi si noi deviatii infioratoare. Lawrence isi omoara fratele, pe Godfrey – pilotul unui avion de vinatoare in timpul celui de-al doilea razboi mondial si fiul cel mai iubit al familiei. Crima este executata intr-o maniera stranie: Lawrence le transmite nemtilor coordonatele avionului pe care il pilota fratele sau, iar acesta este ucis in aceeasi seara. Tabitha, sora lor, va incerca sa le spuna celorlalti ca a avut loc o crima. Nimeni nu o asculta si ajunge intr-un sanatoriu din care va mai iesi abia peste zeci de ani ca sa asiste la un act crud de justitie.
Deturnarea unor clisee literare catre scopuri mai putin "entertaining"
Ce hacuiala!, ne explica Jonathan Coe intr-o nota de la sfirsitul romanului, este un film din anii ’60, genul de thriller politist care avea sa faca o lunga cariera la Hollywod. Aici intervin obsesiile personajului narator, Owen, care este obsedat de o imagine a filmului pe care, cindva in copilarie, nu apucase sa-l vada pina la final. Frustrarea aceasta izbucneste periodic in roman (Owen este insarcinat si platit de Tabitha sa cerceteze si sa scrie istoria familiei infame, Winshow) si se manifesta prin pasaje intregi "pulp". De altfel, finalul cartii pare un colaj de carti politiste celebre (apar trimiteri clare la Agatha Christie) si scenarii hollywoodiene de mina a doua. Un alt membru al familiei apasat de vina, Mortimer, isi hacuieste fratii vinovati, dupa ce se da decedat si ii reuneste pe toti pentru citirea testamentului. Aici apare fenomenul "im-plags" pe care l-am plasat si in titlu si pe care Coe il aminteste in partea de explicatii si multumiri. E o sintagma folosita prima oara de Alasdair Gray si pe care Coe o explica prin "plagiat implementat". Avem de-a face cu o deturnare a unor clisee literare catre scopuri mai putin "entertaining" sau mai putin "utilitare". Asa l-as defini eu si am ales doua exemple din bibliografia folosita de autor – Coe isi trece la sfirsit sursele folosite pentru obtinerea unor efecte literare. Unul ar fi Frank King, un autor englez de literatura "thriller", pe care autorul il utilizeaza (Coe spune ca i-a luat si un pasaj de descriere si l-a reprodus intocmai cu exceptia unui singur cuvint modificat) pentru a "rezolva" un text venit din zona "inalta" a literaturii – literatura populara intra in galeria personajelor de roman realist cu pretentii si provoaca o hacuiala aproape comica in care toti "raii" sint anihilati.
Un alt exemplu de im-plag ar fi deturnarea unui text despre modul in care sint (sau erau, in Anglia anilor ’80) crescute vitele ori pasarile din industria carnii. Descrierea rece a camerelor de indopare, a canibalismului, a salbaticirii este, de fapt, o fotografie a relatiei de cuplu dintre George si Dorothy, demna membra a familiei blestemate. George este barbatul complet resemnat si pasiv care asista la puseul de lacomie si cruzime al sotiei sale. Este victima unei casatorii din interes si singura metoda de supravietuire pe care o gaseste e sa ia in ingrijire o ciudata ferma (un soi de Arca a lui Noe din epoca industriala) care sa adaposteasca animale mutilate sau mutante scapate din masinariile de ucis puse la cale de Dorothy. Aceasta din urma se implica atit de mult, incit la un moment dat face propuneri de rezolvare a unor dileme aparute in procesul de crestere a animalelor. Citez un pasaj infiorator si comic, in acelasi timp, un cocktail negru pe care il veti putea servi, de altfel, la fiecare 20 de pagini in acest roman: "Dorothy incercase sa patenteze o forma de camera de gazare mica, prin care gainile sa treaca inainte de a fi impinse pe banda rulanta. S-a descoperit insa ca bataile frenetice de aripi din camera de gazare produceau o pierdere de 250 g de gaz pe cap de pasare si, prin urmare, procedura a fost respinsa din motive economice". Descrierile amanuntite, "tehnice", despre omorirea vacilor sau inmultirea porcilor contribuie de fapt la conturarea razboiului dintre cei doi soti. Conflictul se termina sumbru: Dorothy ii taie vitelul preferat al lui George, iar acesta se sinucide. Im-plagul a insemnat in acest caz preluarea unor realitati dure la care nu ne gindim niciodata (cum ajunge carnea de vitel in galantar, de exemplu) pentru a face o critica sociala extrem de dura la adresa rapacitatii din industrie. O realitate tehnica este intoarsa impotriva ei insesi prin simplul fapt ca este smulsa din latenta si aruncata sub ochii nostri.
Monstrii poarta vini politice si sociale
O alta fictionalizare a istoriei aparatului video, de data aceasta, produce o poveste stranie in care critica sociala se amesteca din plin cu prea-omenescul. Thomas Winshow este unul dintre investitorii in piata aparaturii de copiat si de redat inregistrarile – un prilej extraordinar pentru autor de a aminti tot impactul produs de aparatul video. Thomas are o pasiune teribila – colectioneaza fragmente cazute la montaj din filme, exact acele imagini cu actrite celebre nude sau seminude care trag "duble" pentru a ajunge la performanta impusa de regizor. Obsesia pentru "stop cadru" avea sa-i falimenteze una dintre companii, tocmai pentru ca tehnologia a trecut pe linga el, in timp ce el se inchidea in birou cu prohabul deschis si cu inregistrarile pretioase rulind pe ecran. S-a redresat repede furind un fond de pensii.
Catharsisul pe care il provoaca Jonathan Coe este unul vechi de cind lumea si de o noutate sfisietoare. El ofera ce nu vom putea citi vreodata in ziar sau vedea la televizor: culisele puterii pe care orice consumator inteligent de media le intuieste, dar care nu vor putea fi vreodata demonstrate sau publicate. Ofera explicatii paranoide si suculente pentru istorii ale tehnicii recente, ale industriilor recente, ale abuzurilor recente, explicatii izvorite din frici contemporane profunde si inteligente decodari ale media.
Coe pune in limbaj romanesc (cu diverse traditii, naturalism, introspectie sau intriga politista) elemente grele precum macro-politica, macro-economia. La el, monstrii poarta vini politice si sociale, pe linga cele genealogice. De aceea acest text mi-a amintit atit de tare de Zola, cel din Banii mai ales, pentru ca e prea puternica legatura dintre nebulosul secret de familie (cu eventuale mosteniri genetice teribile) si dorinta de putere.
Am povestit despre cartea asta timp de doua saptamini (prietenilor, cititorilor unei reviste de business, altor scriitori) nu pentru ca as fi nevorbit, ci pentru ca e acel gen de text care iti ofera pe tava un nou limbaj, o noua si fabuloasa morfologie pentru critica cotidianului. O carte care nu se rateaza, nerecomandata sufletelor literare sensibile iubitoare de frumos.
Jonathan Coe, Ce hacuiala!, traducere din limba engleza de Sanda Aronescu, colectia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2008
