Portelan cusut cu ata rosie

Subtitlu

vineri, 18 aprilie 2008, 18:23
3 MIN
 Portelan cusut cu ata rosie

La sapte ani, cei mai multi copii stiu deja pe de rost toate povestile si se duc la scoala. La sapte ani, Diem Chau stia pe de rost toate povestile si se ducea in Statele Unite, ca refugiat politic din Saigon. Nascuta dintr-un tata chinez si o mama vietnameza, s-a maturizat intre doua lumi radical diferite. "Ma consider un artist al carui mediu principal il reprezinta povestile, in special cele care supravietuiesc narindu-se de la o generatie la alta. Am avut o copilarie… nomada, iar familia mea nu detinea bunuri de pret, ci doar de stricta necesitate. Cea mai mare avere o reprezentau povestile spuse de prieteni si de rude. Intretesute in aceste povesti sint legaturile cu trecutul si cultura noastra, dar si posibilitatea unei evadari din realitate", marturiseste ea.

Ca sa spui o poveste n-ai nevoie de prea multe lucruri: o voce calda, o privire pierduta in negura amintirilor, un album de poze cu margini dantelate, un ghem de lina si cineva care sa te asculte. Uneori, ajunge si un creion colorat moale, cerat, care sa se lase sculptat de miini migaloase. Dupa citeva ore de munca devine el insusi un Povestitor, asa cum s-a intimplat cu personajele nascocite de Chau pentru proiectul Storytellers. "Am pornit de la o documentare legata de arta populara din timpul Marii Crize. Oamenii nu-si permiteau sa iroseasca nimic… Mi-a ramas in minte conceptul de «hobo art»… cei care calatoreau ca sa gaseasca de lucru faceau adesea maruntisuri pe care sa le vinda sau sa le dea la schimb… simburi sculptati, monede batute, portrete, cuverturi… orice!" Roz, verzi, galbene sau portocalii, si-ar gasi cu usurinta loc intr-un penar daca nu ar avea atitea lucruri de spus. De ce totusi creioane? "Sint niste obiecte cu o simbolistica extrem de puternica. Toti avem creioane, toti ne amintim de ele… sint frumoase, colorate… cind le sculptez, capata un luciu foarte placut… Imi amintesc de copilarie, cu bune si cu rele. Sint vesele, dar si incredibil de fragile si, odata rupte, nu mai pot fi reparate." Ceea ce nu este nici bine, nici rau. Ci pur si simplu.

Povestile ne ajuta sa traim mai intens

"Bunica mi-a spus unele dintre cele mai frumoase si mai neauzite povesti. Avea un fel minunat de a inflori basmele. Dupa ea, Cenusareasa nu a mai ajuns la balul printului pentru ca trebuia sa aleaga o gramada de fasole mung, fasole rosie si boabe de soia. Alba ca Zapada a iesit de mai multe ori in oras cu printul ei inainte sa se casatoreasca, iar la prima intilnire au fost la un picnic in parc si au mincat sandvisuri si pepene taiat felii. Tocmai aceste abateri marunte de la firul epic ma fascineaza la traditia orala. Intimplarile obisnuite strecurate in lumi fantastice le fac mai credibile, dar in acelasi timp si neobisnuite."

Si pentru ca toate povestile se deapana alene de pe un mosor nevazut, Diem Chau s-a gindit sa le teasa cu rabdare infinita, intr-un ritual numai de ea stiut. Astfel ca, dupa o inghititura de ceai verde, pe farfurioara se indeparteaza o fata cu cozi lungi si negre, iar din cescuta tapisata cu matase zimbesc doi pantofiori rosii, imbujorati stingher. Siluete fara chip, miini desprinse de trup si o ata rosie, subtire ca o inchipuire, care leaga oameni, povesti, timpuri si culturi. Clipe uitate, emotii de-o secunda.

"Povestile ne ajuta sa traim mai intens. Am petrecut nenumarate ore stringind amintiri si fragmente din diferite culturi doar ascultindu-le povestile extraordinare. Am asteptat cuvintele povestitorului cu nerabdare si incintare de copil. Fiecare poveste ne ajuta sa ne intelegem mai bine trecutul si cultura. Fiecare poveste este un fir care ne leaga unii de altii: povestitorul tine un capat, iar ascultatorii pe celalalt."

 

In patru verbe si-un citat

Diem Chau s-a nascut in 1979, in Saigon, Vietnam. A absolvit Cornish College of the Arts din Seattle in 2002 si a expus pina acum la Seattle Art Museum, Center of Contemporary Art si Columbia City Gallery (Seattle), Tastes Like Chicken Art Space si The Future Perfect (Brooklyn), Nohra Haime Gallery (New York), Tin Lark Gallery (Hollywood), Urbis Artrium Gallery (San Francisco). Lucrarile ei pot fi vazute la http://www.diemchau.com/.

"Arta este forma de manifestare a culturii, dovada fizica a gindurilor si faptelor noastre. De aceea fac arta. De aceea o expun. De aceea le vorbesc oamenilor despre ea."

Comentarii