A fost Învierea, Deşteptarea mai aşteaptă

A sosit primăvara, în sfârşit, natura revine la viaţă, păsările au înnebunit, cântă de să-şi piardă glasul, pomii au explodat ca nişte grenade împrăştiind schije în toate direcţiile, gâzele se dau frenetic cu capul de geam ca turbatele. Ziua a învins noaptea şi creşte din ce în ce mai mult în valoare ca acţiunile pe bursă. Covid-ul scade şi el, asaltul vieţii şi al sănătăţii e prea puternic ca să-i mai facă faţă. Poate că o să se retragă o perioadă sperând să se recupereze la toamnă. Vom vedea.

Hristos a înviat şi a trimis copiii cu ouă colorate să le spargă şi să alunge răul din lume. Dar românul încă doarme. În surdină se aude placa zgâriată ce repetă la infinit acelaşi refren, dar în van: „Deşteaptă-te române din somnul cel de moarte!” Melodia îl face şi mai somnoros, nu e un cântec de trezire, a devenit unul de adormire. Zi de zi, an de an, deceniu după deceniu, secole…

Nu încetez să mă minunez, să rămân perplex, să râd cu lacrimi amare de infinitele paradoxuri, absurdităţi repetitive specifice românilor, unele mai comice, altele mai triste, toate fără absolut nicio explicaţie logică. Ştiu că ăsta e specificul zonei, al poporului, al spiritului naţional de care nu putem să ne dezicem, dar e autodistructiv, ne face efectiv rău, provoacă suferinţă şi frustrări şi ne-ar fi mult mai bine fără el.

Citesc siderat două „scrisori” cu adevărat caragialiene ale unor conducători locali proaspăt inculpaţi în dosare de corupţie şi mă întreb ce rost mai are literatura pe lume, arta în general, imaginaţia creativă, când viaţa ne oferă la infinit şi pe bandă rulantă adevărate opere de o inestimabilă valoare artistică. Dacă se iau în calcul şi materialele premergătoare acestui moment, cu promisiunile electorale, cu declaraţiile de oameni cinstiţi de până atunci, ar ieşi o culegere de scrieri care ar completa cu succes vestitele scrisori sau telegrame ale lui nenea Iancu:

Caragiale,Telegrame: Bucureşti. Directoru prefecturi locale Răul Grigoraşcu insultat grav dumnezeu mami şi palme cafinè central. Ameninţat moarte. Viaţa onorul nesigure. Rugăm anchetat urgent faptu. Costăchel Gudurău, avocat, aleg. coleg. I, fost deputat.

Chirica, Iaşi: „Mă simt în pericol şi rog să se facă justiţie. Dacă am greşit, vreau să plătesc public şi vreau să mi se spună unde am greşit şi atunci voi ieşi public cu demisia în mână. Nu vreau să mai fiu obiectul de ocară al partidelor politice.”

Caragiale: Bucureşti. A doua oară atacat palme picioare piaţa endepedenţi acelaş bandit director scandalos însoţit sbiri. Situaţia devenit insuportabilă. Oraş stare asediu. Panică domneşte cetăţeni. Costăchel Gudurău, avocat, ecţetera.

Chirica, stropit cu iaurt în Piaţa Unirii, trimis în judecată pe dosarul „Skoda”, apoi „Zoiosul”: Dragi ieşeni, dragi colegi din PNL, (…) Încă de la începutul anului am constatat o tensionare vizibilă şi o deteriorare a scenei politice ieşene. Eu, personal, ca primar şi ca lider politic, am devenit ţinta unor atacuri politice şi de altă natură care nu se mai opresc. În toată această perioadă am fost pus în situaţii inedite, neaşteptate şi, mai ales, în contradicţie cu principiile mele morale şi obiectivele mele politice şi administrative.”

Intermezzo: Nu ştiu dacă e cineva în stare să înţeleagă asocierea aceasta „Dragi ieşeni, dragi colegi din PNL”. E ca şi cum ai spune: dragi oameni, dragă soţie! Încercarea de a combina într-o singură formulă două concepte din registre total diferite este fără îndoială sortită eşecului, ba chiar neavenită. Mesajul, spre surprinderea mea, continuă pe tot parcursul său în acelaşi ton, cu adresare directă către cele două entităţi străine.

Chirica: „Voi munci (…) şi voi demonstra tuturor colegilor din partid şi, mai ales, tuturor ieşenilor care m-au votat, ca şi celor care nu m-au votat că în tot mandatul meu de primar nu am prejudiciat averea oraşului, ci, din contra, am îmbogăţit-o, câştigând respectul tuturor oraşelor, dar şi terenul dinspre Miroslava, Fortus, cinematografele, tabăra de la Ciric etc. Nu am luat nimic necuvenit nici pentru mine, nici pentru familia sau apropiaţii mei.”

Caragiale: Directorul prefecturii X… Vă invit căutaţi aplanarea diferendului cu familia Gudurăilor. Contrariu, puneţi guvernul în situaţiune prea delicată. Nu convine acum, în aşteptarea campaniei electorale, că agenţi superiori ai autorităţii să dea loc la scandaluri, din toate punctele de vedere regretabile. Ministrul de Interne.

Preşedintele Iohannis: „Ar fi cazul să reacţioneze politic şi PNL. Dacă n-o va face în următoarele zile, voi avea o discuţie pe această speţă”.

Caragiale: Bucureşti. Interese familie obligă părăsi funcţiune. Rog dar respectuos primi demisia me postul director prefecturii pe ziua di poimâne când prefect întoarce congediu.

Chirica: „Din aceste motive am decis ca începând de astăzi, 28 aprilie 2021, să mă suspend din funcţia de preşedinte interimar al Filialei Iaşi a PNL. Rămân un om de echipă, voi colabora în continuare cu colegii mei din PNL, dar până când lucrurile nu vor reintra pe un făgaş normal nu voi participa la nicio competiţie internă în partid”.

Şi, într-un final, evident, apare invariabilul acar Păun, responsabil de toată nenorocirea. Chirica: „Când am sesizat nereguli, (…) am delegat misiunea denunţării acestor nereguli celor care, prin fişa postului, au această obligaţie şi care, iată, nu s-au achitat de ea”.

Pentru final pariez pe Caragiale: Bucureşti. Costăchel Gudurău liberat az dimineaţă lipsă probe intenţie asasinat. Împăcat cu directoru. Pupat toţi piaţa endependenţi. Mâne sară logodnă Răul madam Atenaisa Perjoiu. Dânsa renunţat orce pretenţie revandicare paraferna de la Albert Gudurău, dând înscris primit toată suma.

Un text şi mai hilar este al celui de-al doilea cetăţean „onorabil”, fost viceprimar epuizat de muncă şi cinstit. Acesta nici nu mai are nevoie de comparaţie cu un altul al lui Caragiale.

Începe prin a-şi face mea culpa pentru faptul că s-a dedicat în totalitate muncii sale istovitoare şi a neglijat complet politica (sic!): dacă nu o neglija, nu ar mai fi ajuns în situaţia asta nasoală…

Harabagiu: „Am neglijat total politica şi jocurile ei. (…) obligat să fiu concentrat la maxim, clipă de clipă, pentru a putea studia atent şi în detaliu toate situaţiile, toate actele pe care a trebuit să-mi pun semnătura. (…) Nu a fost zi lăsată de la Dumnezeu în care să nu fiu nevoit să găsesc soluţii.”

Muncă, muncă şi iar muncă, asta i-a mâncat zilele: „Mai important a fost serviciul. Din prima zi de muncă, în postura de viceprimar, am realizat că, de fapt, sunt doar un funcţionar public şi că, dacă vreau să-mi fac treaba onest şi cât pot eu de bine, trebuie să scap de mentalitatea de politician şi să-mi regândesc priorităţile. Alegerea mea a fost clară de la început: 1. Serviciul; 2. Familia. Politica, ieşirile în public şi replicile, pe ultimul loc.”

Nu a vrut să ajungă aici, dar victoria în alegeri şi lipsa altcuiva care să facă treaba la fel de bine ca el l-au silit: „Tocmai de aceea, după localele din toamna trecută, (…) m-am înhămat la munca de administrator public.”

Cu aceeaşi modestie: „şi de data asta mi-am respectat principiul de viaţă. Laudele ori criticile sunt apanajul altora. Din critici, învăţ. Laudele nu le bag în seamă, că pierd timp.”

În final îşi cere sieşi scuze că a recurs la asemenea modalitate de a comunica încălcându-şi principiul „taci şi faci”: „Acum am pierdut timp şi energie scriind acest text. Puteam face altceva, dar, din păcate, n-am avut de ales… (…) Aleg munca, nu polemica. E alegerea mea.”

Nu avem nevoie de vaccin anti-Covid, ci de unul anti-somnolenţă, anti-corupţie, anti-stupizenie. Avem nevoie de o injecţie cu adrenalină direct în inimă! Ca apoi să ne putem spunem unul altuia ciocnind un pahar de şampanie: „Românul s-a deşteptat! Adevărat s-a deşteptat!”…

Briscan Zara este scriitor şi publicist