A lucrat toată viaţa cu arme, iar acum nu i se permite să-i înveţe şi pe alţii. O mică schimbare în lege l-a lăsat fără obiectul muncii

A.G.C. administrează o firmă specializată în organizarea de cursuri de instruire teoretică şi practică în domeniul armelor şi muniţiilor. Din 2017, deţinea atestat de instructor în poligonul de tragere. În 2020, Inspectoratul General al Poliţiei a emis o dispoziţie referitoare la autorizare, care a echivalat pentru A.G.C. cu interzicerea activităţii. În baza normelor de aplicare a legii privind regimul armelor şi muniţiilor IGPR a condiţionat eliberarea atestatului necesar de deţinerea unui permis de armă valabil, dar şi de o diplomă care să demonstreze absolvirea de studii juridice sau de apărare, ordine publică şi securitate naţională. Condiţia referitoare la studiile superioare era punctul slab al fostului poliţist. Lucrase timp de 22 de ani ca poliţist judiciar, din care 10 ani în cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului Poliţiei Judeţene Vaslui. Avea şi permis de port-armă letală, dar nu şi diplomă de absolvire a unor studii juridice.

Experienţa îi devenea astfel inutilă, motiv pentru care fostul poliţist s-a adresat instanţei. În plângerea sa, el a apreciat că excluderea persoanelor fără pregătire superioară din categoria celor care pot susţine cursuri de pregătire în domeniul armelor şi muniţiilor este discriminatorie şi inoportună. „Prin eliminarea personalului de specialitate, care a lucrat în domeniu, de la posibilitatea susţinerii acestor cursuri, actul administrativ, respectiv dispoziţia 21/14.02.2020” restrânge nejustificat doua dintre drepturile fundamentale ale cetăţeanului, respectiv «dreptul la muncă», garantat de art. 41 din Constituţia României şi «accesul liber al unei persoane la o activitate economică», prevăzut de art. 45 din Constituţia României”, a arătat A.G.C., cerând anularea deciziei IGPR.

De partea cealaltă, reprezentanţii IGPR au afirmat că dreptul de a purta armă sau de a organiza cursuri în domeniu nu reprezintă un drept recunoscut oricărui cetăţean, ci se acordă limitat, cu îndeplinirea unor condiţii. Or, metodologia de atestare era un atribut al IGPR, care putea impune condiţiile pe care le considera necesare. De altfel, condiţia referitoare la studii fusese impusă tocmai pentru a evita eventualele discriminări între foştii lucrători din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi restul populaţiei civile. Nici magistraţii Curţii de Apel nu au găsit vreo critică de adus în favoarea lui A.G.C. Acesta invoca încălcarea unor drepturi constituţionale, dar nu ridicase propriu-zis nicio excepţie de neconstituţionalitate. În aceste condiţii, judecătorii nu puteau analiza eventuala încălcare a dreptului la muncă sau a accesului liber la o activitate economică. De asemenea, decizia IGPR în domeniul armelor era comparabilă cu cele adoptate în domeniul rutier. Nimeni nu-l împiedica pe A.G.C. să urmeze studii juridice pentru a îndeplini condiţia. „Instituirea unor reguli de atestare în materia armelor şi muniţiilor prin obligativitatea obţinerii unor diplome care să certifice absolvirea de studii juridice sau apărare, ordine publică şi securitate naţională, ţinând cont de periculozitatea sporită în această materie, nu se poate aprecia că restrânge nejustificat dreptul la muncă i se îngrădeşte dreptul constituţional la muncă”, au apreciat judecătorii.

În fond, simplul fapt că A.G.C. fusese poliţist timp de 22 de ani nu putea certifica faptul că desfăşurase şi activităţi de natură juridică sau că manipulase constant arme şi muniţii. Plângerea fostului poliţist a fost respinsă, dar acesta mai are la dispoziţie calea recursului.