A zidi şi a ruina. Câteva reflecţii

Regele Mihai a găsit o formulare menită să dăinuie în veac: “România este ţara luată cu împrumut de la copiii noştri”. Regele ne-a tradus un înţeles tainic al timpului şi unul înălţător al datoriei morale – noi suntem trecători, la fel ca cei de ieri, însă faptele ne pot aşeza în ordinea înaltă a timpului, adică în Istorie, dacă suntem vrednici, ori cea mediocră, de suntem nevolnici. La fel ca în istorie, dar şi în înţeles creştin, oamenii au libertatea să aleagă binele sau răul, după cum sunt sau nu înzestraţi cu maturitate şi demnitate.

De aceea, unele generaţii zidesc, în vreme ce altele risipesc timpul istoriei. În timpul zidirii identificăm idealurile noastre majore, eroii şi împlinirile. Celebrăm acest timp şi pe făuritorii lui ştiuţi şi neştiuţi. Nu sunt convins dacă învăţăm destul din lecţia lui. Mai degrabă sunt sceptic, întrucât luaţi de valul timpului risipirii, devenim neîncrezători, ba chiar fatalişti şi aşteptăm izbăvirea din altă parte, de parcă un cataclism misterios ne taie elanul. Probabil pentru aceea că deşi suntem popor vechi, împrejurările neprielnice, dar şi lipsa tăriei sufleteşti ne-au deprins adesea să improvizăm. De aceea avem nevoie de o pedagogie a încrederii în noi înşine, de care prea puţini se învrednicesc.

A făcut-o Eminescu şi a fost atât de puţin înţeles. L-a continuat Iorga, convocând în cauză toată istoria neamului şi toată învăţătura lui pentru a ne trezi la fapta responsabilă, plătind cu viaţa. Iubind acest neam cu o determinare şi o înălţime de caracter regeşti, a făcut-o şi Regina Maria, în împrejurări ce testează cel mai bine forţa caracterului, atunci când ţara era prăbuşită, la finele lui 1916, după numai 3 luni de război. Era englezoaică de origine şi anglicană după credinţă, dar aceasta nu a împiedicat-o să se identifice cu idealul de viaţă şi de veacuri al românilor. A făcut-o şi neamţul Ferdinad, din care războiul a forjat pe Regele cel Loial şi Întregitor. Dar şi cei 800 de mii de români, ostaşi ori civili, care au pecetluit cu sângele lor naşterea României Reîntregite.

Din fericire, lista ziditorilor de ţară de dinainte, de la 1918 şi de după este destul de lungă, mărturisind că nu suntem un neam nevolnic, ce aşteaptă mântuirea de la alţii ori de la împrejurări. Dacă nu ar fi avut convingerea că merită să te baţi pentru acest neam care şi-a făurit istoria pe unul din cele mai disputate pământuri ale Europei, toţi cei pe care i-am evocat şi mulţi alţii, nu ar fi existat. Nu ar fi existat nici Iuliu Maniu, nici Ion Pelivan, nici Iancu Flondor ori Ionel Brătianu. Iar fără lecţia lor de credinţă nu ar fi existat oamenii frumoşi ai vremurilor noastre, cei care ne spun că nu avem dreptul să pactizăm cu mizeria morală, cu dispreţul din lăuntru şi nu dinafară faţă de neamul nostru, ori cu hoţia apărată de legi strâmbe şi personaje ignobile.

A crezut în ţara aceasta cu o tărie şi onestitate demne de marea istorie, Elizabeta Rizea din Nucşoara ori Aniţa Nandriş din Bucovina umilită şi uitată. Toată preţuirea mea celor două admirabile doamne: Carmen Uscatu şi Oana Gheorghiu, care şi-au pus mintea şi credinţa în slujba unei idei înălţătoare – construirea prin subscripţie publică a primului spital de oncologie pediatrică din România. Acolo unde statul lui Dragnea – Tăriceanu – Tudorel Toader a eşuat lamentabil, cele două doamne sunt pe cale să reuşească.

Ne trimite lacrimi de suferinţă nemângâiată şi nepoata Aniţei Nandriş din satul Mahala, de lângă Cernăuţi, azi primăriţă, în vreme ce noi defilăm cu nume odioase în unele din cele mai importante funcţii din stat.

Am trecut pragul Centenarului. Oamenilor de atunci le datorăm faptul că ţara se numeşte România, iar noi mai vorbim limba lui Eminescu şi Alexie Mateevici. Am păşit acest prag simbolic al timpului într-o stare de depresie şi discordie. Poate părea uşor romantică această aşezare a trecutului în contrast cu prezentul. Unii ar putea să o taxeze ca paseistă. E liber oricine să judece cum vrea şi cât îl duce capul. Dar pe toţi îi îndemn să reflecteze la starea de spirit din acest an care nu ne-a mobilizat decât superficial. Le sugerez să aleagă pe cineva din grămada de nume ce ocupă funcţii de responsabilitate în arhitectura statului român. Iată ce văd eu.

A invitat preşedintele Klaus Iohannis pe reprezentanţii îndrituiţi ai puterii – ministrul Transporturilor, parlamentari şi reprezentanţi ai puterilor locale din Moldova să participe la ceremonia solemnă de promulgare a Legii Autostrăzii Unirii, Iaşi – Tg. Mureş, menită să fie începutul dreptăţii pentru Moldova, inclusiv Basarabia. Redau ca un ziarist, întrucât am fost acolo. Toţi reprezentanţii PSD-ALDE, inclusiv penibilii şi pe veci descalificaţii lor parlamentari din Iaşi au boicotat ceremonia. Îi desfid, fără rest: ei nu reprezintă interesele noastre, ci a găştii lui Dragnea – Tăriceanu, care le-a impus această conduită josnică. Între supunerea partinică, recte speranţa de a mai prinde un loc pe liste şi respectul faţă de alegători, ei au ales fără ezitare pe patron. Să fiţi pe veci înlănţuiţi cu ei!

Înafara preşedintelui Iohannis, care nu a abdicat de la crezul că este imperativ să te lupţi cu gaşca “patrioţilor lucrativi” aborigeni, România oficială de la vârf este expresia deşertului moral. Să-i privim în ochi şi să le spunem pe nume acestor risipitori de ţară şi batjocoritori de neam. Dau o listă scurtă, întrucât sunt prea mulţi, dar nu întratâta încât să nu merite să ne batem cu ei. Patronul Dragnea şi comandoul de la vârf i-a transformat în partid de maimuţe pe pesedişti şi în lingăi jalnici pe toţi supuşii, indiferent de rang: miniştri, parlamentari, primari, consilieri etc. Pe Tăriceanu sunt convins că istoria îl va consemna într-o notă de subsol.

Nu merită mai mult decât dispreţ şi repede uitare. Şi nu va trece mult până ce se va împlini. Rectorul auto-suspendat moral (întrucât administrativ e un simplu paleativ) al Universităţii Al. I. Cuza din Iaşi a pus la mezat prestigiul venerabilei instituţii, patronată odată de oameni iluştri ştiinţific şi demni moral, alegând calea executării ordinelor unui grup mafiot, cu interese străine României. Îşi va duce probabil opera de demolare până la capăt. Preţul trădării misiunii justiţiei este oprobriul. Iar dacă peste doi ani universitarii de la Cuza îl vor alege, se vor acoperi de ruşine. Analfabeta prim-ministresă ne dă, mai nou, lecţii despre solidaritate naţională, dar se comportă ca o paiaţă. Ca să ne arate că e puternică, şi-a tras defilare separată, la Focşani. Ministresa Educaţiei s-a răzvrătit împotriva lui Dragnea până când a fost pusă în funcţie. Doar ştim că “patrioţii” nepuşi în funcţii sunt trişti şi abătuţi. Acum e veselă şi moralistă.

Vouă, batjocoritori de neam şi de istorie, care nici la ceas de sărbătoare nu aţi înţeles ce responsabilitate incumbă guvernarea unui popor, vă urez să cădeţi sub zodia uitării! Atât. Restul face istoria. Adică noi, cei care nu ne-am pierdut speranţa. t