Adevăratul chip al Voievodului Ştefan cel Mare. Cum a fost el zugrăvit în mănăstirile pe care le-a ctitorit?

“Să se găsească 100 de deosebiri între portretele contemporane (cu el) ale lui Ştefan cel Mare şi cele aflate pe holurile şcolilor (dacă mai există).

Ce aflăm? Forma capului lui Ştefan era rotundă-grăsulie ca o lună, cu guşuliţă, şi nu avea mandibulă pătrată, de supererou de benzi desenate (sau de statuie sovietică), aşa cum apare în repictările moderne sau în filme. Că purta deseori obrazul neras. Suficient de des cât să fie pictat aşa în cel puţin două portrete votive. Că mustăcioara era mică, nu bogată şi cu colţurile lăsate în jos (o excepţie pare a fi portretul minuscul din Evangheliarul de la Putna, dar unde capul e extrem de mic , cca 1,5 cm). Că buclele părului lung (o modă generală europeană, vezi Matia Corvinul sau Vlad Ţepeş) nu erau ca ale lui Brigitte Bardot ci erau făcute cu fierul, bucle mici şi dese.

Portrere reconstituite de Radu Oltean dupa picturile din manastiri

Aceste constatări le-am făcut cu gândul la figura – nu idealizată ci pur şi simplu fantezistă – impusă de cultura populară din interbelic (picturile lui Costin Petrescu) reluată şi în comunism prin picturi şi filme (vezi Ghe Cozorici).

Portretul idealizat al domnitorului Stefan cel Mare

Pe subiectul idealizării chipului lui Ştefan se poate scrie un articol intreg. In sec 19, când a fost comandată sculptorului francez Emmanuel Frémiet o statuie a lui Ştefan cel Mare pentru a fi înălţată la Iaşi, cărturarii ieşeni (în frunte cu Gh. Asachi) nu au avut nici un portret autentic. Pur şi simplu habar nu aveau cum arăta acesta. Voroneţul, Putna şi Pătăuţii erau în Bucovina Habsburgică. Oricum frescele erau înecate sub fum vechi de secole, iar tezaurul Putnei era practic necunoscut cercetătorilor. De aceea Asachi a desenat el insuşi un portret imaginar cu barbă a lui Ştefan, folosit ca model pentru statuia lui Ştefan. Cam aşa cu Istoria. Între imaginaţie totală şi idealizare”, a scris acesta pe pagina sa de socializare.

Desigur demersul său s-a izbit de un val de critici, cele mai multe dintre ele neavând nicio bază istorică. “M-au surprins reacţiile negative legate de postarea de ieri cu portretele lui Ştefan cel Mare. Eu am vrut să scot în evidenţă discrepanţa între portretele contemporane ale lui Ştefan cel Mare şi imginea clişeu construită în interbelic şi comunism a marelui domn. Am adunat cu greu în mai bine de 10 ani fotografii de calitate cu aceste portrete. Nu e uşor să convingi călugării şi preoţii să te lase să faci poze în biserici. Graţie rezoluţiei mari şi a prelucrării digitale am „descoperit” detalii de fizionomie foarte interesante, necunoscute. Din fericire, unele ansambluri de pictură, precum Voroneţ sau Pătrăuţi au şi fost restaurate în ultimii 20 de ani”, a scris Oltean ca reacţie la prima postare.