Amiciţie de Hârlău – L-a chemat în casă să-i ofere o ţuică, dar l-a jefuit. Noroc că n-a apucat să cheltuie banii

joi, 30 martie 2023, 01:50
2 MIN
 Amiciţie de Hârlău – L-a chemat în casă să-i ofere o ţuică, dar l-a jefuit. Noroc că n-a apucat să cheltuie banii

Atras de perspectiva unei ţuici, un cioban a fost jefuit ziua în amiaza mare. A avut totuşi noroc, pentru că tâlharul nu a apucat să cheltuiască banii furaţi. Aceştia au fost găsiţi ascunşi în locuinţa sa.

Pe 24 noiembrie anul trecut, în jurul prânzului, Petru C. trecea cu căruţa prin spatele pieţei din Hârlău. A fost oprit de Marius Răileanu, care l-a rugat să-l ducă acasă. Ajunşi la destinaţie, Răileanu l-a invitat pe căruţaş în casă, pentru a-l servi cu alcool.

Înăuntru însă, l-a atacat, imobilizându-l pe pat şi furându-i din buzunar cei 2.400 de lei pe care Petru C. îi câştigase muncind ca cioban. Acesta a reuşit să fugă, alertând ulterior poliţia. Răileanu a fost reţinut imediat.

În locuinţa acestuia, între un dulap şi perete, au fost descoperiţi şi cei 2.400 de lei. În lipsa unei explicaţii raţionale cu privire la prezenţa banilor în acel loc, anchetatorii au tras concluzia că este vorba de banii furaţi de la Petru C.

Răileanu a fost trimis în judecată pentru tâlhărie. Nu se afla de altfel la prima încălcare a legii, fiind judecat ca recidivist. Magistraţii Judecătoriei Hârlău l-au condamnat la 3 ani de închisoare, cu executarea în regim de detenţie.

„Modalitatea de comitere a faptei, respectiv prin întrebuinţarea de violenţe asupra unei persoane fizice de vârstă înaintată, de natură a crea o atmosferă de nesiguranţă socială, relevând lipsa oricărui reper moral al inculpatului raportat la valorile sociale cu care acesta vine în conflict, evidenţiază că prin lăsarea acestuia în libertate se creează o stare de pericol, de insecuritate pentru buna desfăşurare a relaţiilor sociale ocrotite de legea penală”, au justificat magistraţii.

Comentarii