Anastasia Potapova, urmaşa Soranei la Istanbul

marți, 26 aprilie 2022, 01:43
3 MIN
 Anastasia Potapova, urmaşa Soranei la Istanbul

 

Rusoaica a câştigat turneul de la Istanbul,în timp ce Swiatek rămâne intangibilă. Rublev l-a îngenuncheat pe Djokovic în finala de la Barcelona

* Jucătoarea rusă de tenis Anastasia Potapova (122 WTA), venită din calificări, a câştigat turneul de categorie WTA 250 de la Istanbul. Potapova a învins-o în finală pe compatrioata sa Veronika Kudermetova (29 WTA), scor 6-3, 6-1, într-o oră şi 23 de minute. Pentru Anastasia Potapova este primul trofeu WTA la simplu. Sorana Cîrstea, deţinătoarea trofeului, a fost învinsă în semifinale, scor 3-6, 3-6 (83de minute) de Kudermetova, iar Potapovaa eliminat-o pe kazaha Iulia Putinţeva.Pe tabloul principal la Istanbul s-a aflat şi Ana Bogdan, care a fost eliminată tot de Kudermetova, în turul doi.

* Poloneza Iga Swiatek, liderul WTA, a câştigat, duminică, turneul de categorie WTA 500 de la Stuttgart. Swiatek a învins-o în finală pe Arna Sabalenka (4 WTA) din Belarus, scor 6-2, 6-2. Pentru poloneză este al al şaptelea trofeu la simplu, după cele de la Roland Garros – 2020, Adelaide, Roma – ambele 2021 şi Doha, Indian Wells şi Miami – toate trei 2022. Ea are acum 23 de victorii consecutive în circuit, aflându-se la al patrulea trofeu consecutiv. La Stuttgart, Swiatek a avut-o ca adversară în sferturi pe britanica Emma Răducanu (scor 6-4, 6-4). Arîna Sabalenka a trecut în turul doi de o altă sportivă cu origini româneşti, Bianca Andreescu (scor 6-1, 3-6, 6-2).

* Rusul Andrei Rublev (8 ATP) a câştigat, duminică, turneul de categorie ATP 250 de la Belgrad, impunându-se în finală în faţa liderului mondial, sârbul Novak Djokovic, scor 6-2, 6-7, 6-0.Pentru Andrei Rublev este al treilea trofeu din acest an, după cele obţinute la Dubai şi Marsilia. Sportivul rus mai are în palmares opt trofee la simplu. Semifinale: Rublev – Fabio Fognini (Italia, 63) 6-2,6-2; Djokovic – Karen Hacianov (Rusia, 26) 4-6,6-1, 6-2.

* Spaniolul Carlos Alcaraz în vârstă de 18 ani, a câştigat turneul de categorie ATP 500 de la Barcelona, competiţie la care s-au jucat în aceeaşi zi şi semifinalele. Alcaraz l-a învins în semifinale pe australianul Alex de Minaur, scor 6-7, 7-6,6-4, iar spaniolul Pablo Carreño, a impus în faţa lui Diego

Top 10 WTA: 1 (1).Iga Swiatek (Polonia) – 7.181 p; 2 (3). Paula Badosa (Spania) – 5.045 p; 3 (2). Barbora Krejcikova (Cehia) – 5.043 p; 4.(4). Arîna Sabalenka (Belarus) – 4.711 p; 5(5). Maria Sakkari (Grecia) – 4.651 p;6(6). Anett Kontaveit (Estonia) – 4.511 p; 7(7). Karolina Pliskova (Cehia-4.207 p; 8 (8). Danielle Collins (SUA) – 3.151 p; 9(9). Garbiñe Muguruza (Spania) – 3.070 p; 10 (10).Ons Jabeur (Tunisia) – 3.015 p. Poziţiile jucătoarelor române din Top 200: Simona Halep – 21 (20);Sorana Cîrstea – 27 (24); Gabriela Ruse –57 (58); Irina Begu – 62 (62); Jaqueline Cristian – 72(71); Ana Bogdan – 95 (90); Irina Bara – 105 (104); Mihaela Buzărnescu – 125 (123); Alexandra Ignatik-161 (161)..La dublu: Monica Niculescu – 42 (44); Raluca Olaru -43 (42);Irina Begu – 48 (48); Irina Bara – 64(64); Gabriela Ruse – 98(-).

Top 10 ATP: 1(1). Novak Djokovic (Serbia) – 8.400 p;2(2). Daniil Medvedev (Rusia) -8.080 p; 3 (3).Alexander Zverev (Germania) – 7.465 p; 4 (4).Rafael Nadal (Spania) – 6.435 p; 5 (5). Stefanos Tsitsipas (Grecia) -5.770 p; 6 (6).Matteo Berrettini (Italia) – 4.5.70 p; 7 (7). Casper Ruud (Norvegia) – 4.110 p; 8(8). Andrei Rublev (Rusia) – 4.-025 p; 9(-). Carlos Alcaraz (Spania) – 3.827 p; 10 (9).Felix Auger-Aliassime (Canada) – 3.625 p. . Ladublu:HoriaTecău – 21(17).

 

Comentarii