Anchete DIICOT deconspirate la Botoșani pentru amantă și bani de buzunar

miercuri, 02 iunie 2021, 10:40
2 MIN
 Anchete DIICOT deconspirate la Botoșani pentru amantă și bani de buzunar

Cazul scurgerilor de informații din cadrul Biroului teritorial Botoșani al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), care au compromis anchetele în patru dosare penale, continuă să scoată la iveală aspecte de nebănuit. Potrivit anchetatorilor, cel care oferea informațiile era chiar un grefier din cadrul DIICOT Botoșani, Daniel Constantin Bogoș. Prin prisma atribuțiilor de serviciu, acesta avea acces atât la documentele clasificate existente la nivelul biroului, ce vizau date despre grupări infracționale implicate în traficul ilicit cu țigarete, precum și la datele confidențiale de cercetare și urmărire penală, iar investigațiile au arătat o întreagă încrengătură din lumea undergroud, cum erau „livrate” informațiile și cum erau dejucate dosarele aflate în lucru la DIICOT Botoșani.

Prin intermediul lui Bogoș, traficanții aflau dacă anumite persoane erau sau nu monitorizate, interceptate sau supravegheate. Mai mult, liderii grupărilor infracționale din Botoșani aveau posibilitatea, prin intermediul datelor furnizate de grefier, să afle momentele în care DIICOT organiza acțiunile de destructurare a grupărilor infracționale, precum și numărul de percheziții și persoanele vizate.

Bar conspirativ descoperit prin intermediul unei amante
Anchetatorii au reușit să afle așa-zisa „filieră” după mai mulți ani de investigații și după ce au colectat informații din diverse domenii. Astfel, povestea pare să fi început în cursul anului 2008, când Daniel Constantin Bogoș ar fi cunoscut o tânără cu care a dezvoltat o relație extraconjugală. Aceasta locuia la o mătușă de-a sa, în zona localității Răchiți, și a lucrat o perioadă la diferite baruri de pe raza municipiului Botoșani.

În cursul anului 2011, tânăra a fost nevoită să-și caute un nou loc de muncă, rămânând fără serviciu, iar pentru a o putea ține aproape, grefierul a discutat cu un botoșănean, N.D.V., să o angajeze la barul său din municipiul Botoșani, care era în realitate un paravan pentru întâlnirea persoanelor implicate în traficul ilicit cu țigarete din oraș. Aici ar fi fost furnizate și o serie de informații.

”Îi vorba să cânte cocoșii la ușă…”
Pe 27 noiembrie 2012, DIICOT Botoșani a organizat una dintre cele mai mari acțiuni împotriva traficanților de țigări. Anchetatorii au făcut atunci 98 de percheziții domiciliare, fiind vizate cinci grupări. Doar că, numai cu o zi înainte de percheziții, traficanții au fost anunțați despre descinderile care urmau să aibă loc. Atunci au apărut primele suspiciuni cu privire la scurgerile de informații, după ce au fost interceptate o serie de convorbiri între traficanți.

Mai mult, pe monitorulbt

Comentarii