Anul electoral va aduce zile grele pentru mediul privat

Primele semne ale acestui an electoral nu arată bine pentru România. În luna ianuarie, Ministerul de Finanţe a raportat un deficit care arată groaznic (în jur de 8 miliarde de lei), cu 80% mai mare decât cel din aceeaşi lună a anului trecut. Doar cheltuielile de personal ale statului au urcat cu 21%. Asta se întâmplă în condiţiile în care guvernul încearcă să se oprească la o gaură de 5% din PIB. Dacă se menţine „ritmul”, la finalul anului vom ajunge la 5,5%, după alte prognoze chiar 5,7%. Ar fi la fel ca anul trecut sau ca acum doi ani.

O altă veste proastă vine dinspre Registrul Comerţului, raportările pe luna ianuarie arătând că a crescut numărul firmelor suspendate, dizolvate sau radiate. Pentru Iaşi sunt creşteri semnificative, de aproape 50%, faţă de anul trecut. Primul gând este că graba antreprenorilor de a-şi încheia afacerile e strâns legată de măsurile fiscale ale guvernului, abia intrate în vigoare. Micile afaceri sau PFA-urile care vizau contracte de câteva mii de lei pe an sunt deja în zona roşie, a pierderilor. Dacă în cazul deficitului, care e boală veche, ne putem înşela, când estimăm tendinţele, doar în minus faţă de ce „poate” Executivul în materie de datorii, în privinţa datelor de la ONRC putem aştepta să vedem cât de gravă este situaţia.

Pentru a acoperi diferenţa dintre venituri şi cheltuieli, Ministerul de Finanţe se împrumută de peste tot, din ţară şi de pe pieţele internaţionale. Anul trecut am ajuns la un nivel record, 203 miliarde de lei, în condiţiile în care necesarul de finanţare era estimat la începutul anului la 160 de miliarde. În acest an, nevoia ar fi de 180 de miliarde de lei, dar cine mai ştie cât va fi la finalul lui decembrie. Marea problemă este că ne împrumutăm la dobânzi mari în continuare, o parte din banii pe care îi luăm folosindu-i la plata împrumuturilor anterioare şi dobânzilor aferente. La ultima ieşire în exterior în februarie, ministerul a răsuflat uşurat că dobânzile au fost în jurul a 5,5%, suma atrasă fiind de 4 miliarde de euro. Ca procent din PIB (51%), datoria publică a României nu arată rău, comparativ cu alte state din UE, fiind puţin mai mare ca a Cehiei şi la nivelul Poloniei, dar sensibil sub media europeană. Necazul este că din banii împrumutaţi nu finanţăm decât foarte puţin investiţii. Deşi în ultimii patru ani, datoria a crescut cu 15 puncte procentuale, nu se vede mare lucru în urma guvernelor care s-au rotit. Noroc cu fondurile europene care au trebuit să fie cheltuite pe proiectele pentru care au fost obţinute. Măcar la ultimul împrumut ştim că obligaţiunile „verzi” din februarie ar avea ca destinaţie dezvoltarea reţelei de transport cu metroul în Bucureşti şi Cluj-Napoca sau electrificarea unor căi ferate în principalele zone urbane.

Dacă eram în afara UE, deficitul bugetar ar fi fost tratat în băşcălie într-un an electoral. Numai că ameninţările de la Bruxelles merg până la tăieri serioase de fonduri. În locul unei reforme serioase a cheltuielilor bugetare, liderii politici au început să „testeze” electoratul cu idei socialiste, care, în final, ar urma să aducă mai mulţi bani la buget şi un „echilibru social”, ca să îl cităm pe premier. Argumentând cu faptul că avem un nivel ridicat al taxării muncii, şi ministrul de Finanţe spune că trebuie să facem un „transfer de sarcină fiscală”: să impozităm mai mult capitalul. În acelaşi timp se uită şi spre consum, care ar trebui şi acesta taxat în plus. Iar în privinţa muncii se relansează ideea impozitului progresiv pentru a nu ajunge la „crize sociale”, după cum ne explică şeful guvernului. Adică, mai direct spus, măsurile vor lovi tot în mediul privat. Nimic despre cum colectează Fiscul TVA-ul, de exemplu, când se pierd în jur de 9 miliarde de euro, adică jumătate din deficitul bugetar. Principiul fiscal după care ne ghidăm: dacă vezi că nu poţi să strângi o taxă, atunci o creşti. Vor plăti tot ăia care plătesc şi acum.