Artă şi onestitate

În vremea în care totul e cântărit şi evaluat, ca orice lucru material, doamna Carmen Gâtlan se încăpăţânează să ne transmită că arta e un bun spiritual, nesupus negocierii ori echivalării materiale, pentru că între estetică şi etică, între frumos şi bine există o relaţie intimă, un fluid deopotrivă emoţional şi raţional, pe care înţelege să-l cultive cu acea conştiinţă şi credinţă a pictorilor vechi de icoane ori de fresce. Atunci când dedici arta Creatorului însuşi şi creaţiei divine majore – omul -, nu poţi fi decât smerit. De aceea, tablourile ei sunt fie nesemnate, fie poartă un semn discret de identificare, aproape imperceptibil. Pictoriţa pare să ne spună: cum poţi să-ţi pui numele tău alături de cel al Creatorului? Pentru că despre creaţie e vorba şi în lucrarea artistului, despre reinventarea perpetuă a lumii senzoriale şi a lumii gândului.

Pictura lui Carmen Gâtlan este, de aceea, măsura sufletului, nu a lucrurilor. În consecinţă, ea nu poate fi decât generoasă. E o pictură de spaţii ample în care modul de a fi se exprimă cu toată forţa convingerii. Sunt artişti ai filigramului, concentraţi asupra detaliului, cu o acribie de bijutier, şi artişti ai spaţiului deschis, ilimitat, preocupaţi să dea sens zborului ori cugetului liber. E o ştiinţă în toate modurile de exprimare, însă eu empatizez cu maeştrii spaţiului. De aceea mă regăsesc cu predilectţie în pictura lui Michelangelo ori în muzica lui Beethoven.

Trebuie să fii înzestrat cu un anumit tip de ingeniozitate artistică pentru a rândui culoarea pe spaţii ample, şi cu un altul pentru spaţiile mici. Opţiunea doamnei Carmen Gâtlan este fermă şi definitorie, întrucât nu poţi pune oprelişti sufletului.

Aceste reflecţii mi-au fost prilejuite de recenta expoziţie personală a artistei, intitulată, atât de firesc şi de simplu, Culoare, şi găzduită de Galeriile de Artă Theodor Pallady de pe Lăpuşneanu. Da, despre fascinaţia culorii e vorba înainte de toate în această selecţie oferită de artistă. Paul Klee menţiona în anul 1914, în jurnalul său: „culoarea mă posedă… sunt pictor”. Devii pictor, aşadar, nu atunci când stăpâneşti culoarea, ci atunci când eşti „posedat” de ea. La aceasta s-ar mai putea adăuga: nu eşti pictor pentru a idealiza viaţa, ci pentru a face din artă parte integrată a vieţii. Pictorii moderni au înţeles astfel arta. Iar atunci când eşti scutit de obligaţia de a imita realitatea/ natura, ca în vechime, obiectul artistic se deschide către alte disponibilităţi, aşa cum au procedat constructiveştii, spre exemplu, pe care îi evoc deloc întâmplător, întrucât în pictura doamnei Carmen Gâtlan este lesne perceptibilă această filosofie plastică. Artistul nu mai este obligat să imite „complicaţiile realităţii”, ci să le parafrazeze, să le recreeze din unghiul său subiectiv de vedere. Adică exact cum se raportează la obiectul artistic doamna Carmen Gâtlam.

Arta modernă a evoluat de la înfăţişarea lucurilor la structura lor, mai exact la esenţele care acţionează în ele, aşa cum se exprimă unul dintre teoreticienii şi pictorii marcanţi ai mişcării De Stijl, Theo van Doesburg. Modernă în tot este şi pictura doamnei Gâtlan.

Despre „esenţe” care acţionează în lucruri este vorba în tablourile recente ale pictoriţei. Titlurile sunt semnificative: Calm, Cu soarele în braţe, Deschide poarta visului, Flamenco, Zmeul şi-a luat zborul etc.

În toate lucrările, vibraţia ideii este redată plastic în culori pure şi linii ferme. Iar melancolia, tristeţea, speranţa ori bucuria se întrepătrund în textura tablourilor cu o forţă de expresie unică. Pentru că arta este despre „o mare libertate”, care unora le poate părea nelimitată, nu şi artiştilor autentici, cum ar spune Kandinsky.

De la maestrul Corneliu Ionescu, pictoriţa a deprins tehnica rafinată a dispunerii culorii pure şi subtilităţile ingenioase ale geometriei. De la ctitorii picturii moderne, doamna Carmen Gâtlan a învăţat să se raporteze la esenţa lucurilor. Dar mai presus de toate a înţeles să fie ea însăşi, cu bucuriile, cu tristeţile, cu elanurile, visele şi generozitatea ei, adânc şi etern umane.

Mihai Dorin este istoric şi publicist