Aterizare de urgenţă în Elveţia a unui avion A320 al British Airways, din cauza degajării de fum în interior

sâmbătă, 05 octombrie 2019, 17:37
1 MIN
 Aterizare de urgenţă în Elveţia a unui avion A320 al British Airways, din cauza degajării de fum în interior

O aeronavă A320 aparţinând companiei British Airways care zbura de la Bari (Italia) la Londra a aterizat de urgenţă sâmbătă după-amiază la Basel-Mulhouse în Elveţia din cauza degajării de fum în interior, informează France Presse, potrivit AGERPRES.

Nu se cunoaşte deocamdată cauza degajării de fum.

Cei 165 de pasageri sunt "teferi", dar patru membri ai echipajului "au fost afectaţi de fum" şi "transportaţi la spital", a declarat pentru AFP Vivienne Gaskell, şefa departamentului de comunicaţii al aeroportului.

Traficul a fost întrerupt timp de douăzeci de minute, a detalia aceasta, adăugând că trei avioane au fost deviate – două spre Zurich, unul spre Stuttgart – şi cinci decolări au fost întârziate cu aproximativ 25 de minute.

După ce a constatat prezenţa fumului în aeronavă, "pilotul a avertizat cel mai apropiat turn de control", în acest caz cel din Basel-Mulhouse, unde avionul a aterizat la ora 13:19'' (11:19 GMT), a adăugat Gaskell.

Comentarii