Din zori şi până noaptea, baciul are mereu grijă de turma lui, deoarece din asta trăieşte. Este propriul stăpân şi chiar dacă se ivesc probleme ce ţin de preţuri, piaţă, programe guvernamentale, ei reuşesc să-şi crească copii, să-i dea la şcoli, să fie mici fermieri, respectaţi în comunitatea lor. „Ziarul de Iaşi” a făcut o vizită la câteva stâni din jurul Iaşului, pentru a vedea cum mai este viaţa ultimilor ciobani şi cum le merg afacerile.

Oile au văzut şi Afterhills-ul

Pe Liliac Constantin l-am găsit la stână, alături de soţia sa. Are casă nouă în capătul satului, la câţiva metri, dar spune că nici nu calcă vara prin ea. La stână mănâncă, doarme, îşi primeşte musafirii. Are 500 de oi şi se ocupă de această meserie de 20 de ani. Ciobănitul e moştenire de familie, deoarece şi părinţii lui tot asta au făcut. Spune că statul îl ajută cu bani prin sprijinul cuplat dar îi verifică la lapte mai ceva ca ANAF-ul impozitele. Creşte ţurcană albă şi mulge cam 150-160 de litri de lapte din care face într-o zi 80 kg de caş dulce pe care o vinde prin sat ori la intermediari. E supărat că nu are loc la pieţe, de câte ori a mers, deşi are certificat de producător, poliţia l-a ridicat de la tarabă pe motiv că e locul altuia şi i-a dat amendă. „Vin bişniţarii, le dau cu 10 lei kilogramul de caş şi urdă şi ei îl vând cu 18 sau 19 lei pe piaţă. Fac şi telemea, pastramă de oaie, caş de vacă, deoarece am şi două vaci. Am avut mai multe dar nu rentează. Nu ne convine să dăm la bişniţari, dar ce să facem? Am 70 de hectare de păşune luate în arendă, iau banii de la APIA şi îi dau la primărie, pentru că e 150 de lei hectarul de păşune pe an”, povesteşte ieşeanul de 48 de ani. De la stâna lui, oile au văzut şi Afterhills-ul, deoarece se află situată pe dealul de lângă Uricani. Şi-a tras şi curent electric din sat până la rulotă şi cabana unde îşi pune caşurile la scurs. La vizita noastră avea patru în strecurători. Cel mai mare avea aproape 10 kilograme, cântărit în ochii noştri. „Asta e mic, ies şi de 20-25 de kilograme”, spune Constantin. Lângă stână are şi o grădină, în care a pus ceapă, morcov şi alte legume, are coteţul cu porci şi adăpostul pentru vaci.

La deal de stână stau două căpiţe mari de lână, bătută de vânt, soare şi ploi. Nu are ce face cu ea. „Sunt vreo trei tone, dacă existau acele centre de colectare de care vorbea Daea, aş fi primit 3.000 de lei pe ea. Dar aşa, nu am unde să o duc. Mă gândeam să-mi izolez cabana cu ea, să pun lână între două plăci de lemn şi gata. Nici pieile nu am unde să le dau, nu le ia nimeni. Le duc eu la tăbăcit şi îmi fac prin casa covoraşe, pături”, mai spune ciobanul din Uricani. Nu departe de stâna lui se află stâna unui vecin. Sunt trei stâni în sat, dar el e singurul care are oi albe. Întrebat dacă a mers afacerea cu miei în această primăvară, Constantin începe să râdă. „Şi acuma sug, sunt cât oile. Nu i-am dat că a fost prea ieftin kilogramul de miel viu. Cum să dau cu 7 lei kilogramul? „Ar fi bine dacă în Miroslava s-ar face o piaţă pentru noi, producătorii, unde să mergem şi să vindem produsele. Plătim chirie pentru tarabă şi avem unde să vindem”, mai spune acesta. Stâna e păzită de patru câini mari, ciobăneşti, alţi trei pui mici se joacă dându-se de-a dura prin praf. Unul dintre ei încerca cu dinţii lama unui topor. Tot la stână ţine şi maşina şi utilajele agricole pe care le are şi care îl ajută la câmp. L-am lăsat pe baciul Constantin cu oarecare emoţii, deoarece peste câteva zile, soţia sa va naşte cel de-al treilea copil.

„Sunt bişniţari care nici nu ştiu cum arată o oaie”

Nu departe de Uricani, mai exact în satul Bogdăneşti, am mai găsit două stâni. Una adună toate oile din sat, alta este proprietate privată. Pe nea Fănel l-am găsit în curte, încercând să-şi repare tractorul. Avea mâinile negre de vaselină, însă era vesel şi bucuros de musafiri. Are 69 de ani şi se ocupă de oi de mic copil. A lucrat în tinereţe ca operator chimist la fabrica de mase plastice din Iaşi, dar asta nu l-a împiedicat să ţină şi stâna. Acum e la pensie şi se ocupă de cele 300 de oi şi capre, împreună cu fiul său. „Ne ocupăm noi pentru că nu găsesc oameni să vină la treabă. Unul cerea 2.000 de lei, două pachete de ţigări pe zi, mâncare şi băutură. «Da, bine! Înseamnă că tu ai ajuns patron şi eu sluga ta», i-am spus. De aici din sat nu vine nimeni pe 1.000 de lei. Le dă primăria ajutor social, iarna le dă lemne şi oamenii nu vor să muncească. Mai am 10 hectare de teren agricol, eu îmi pregătesc iarna nutreţul la animale, mi-am luat şi o maşină de balotat”, povesteşte vioi Ştefan Condurache. „Scrieţi Fărfănel, că aşa mă ştie lumea”, insistă bărbatul, după ce ne spune numele.

Vine la Iaşi o dată pe săptămână la piaţă în Alexandru, cu câte 60-70 de kilograme de caş, pe care îl dă cu 18 lei pe kilogram. Îl supără bişniţarii care încearcă să-i cumpere câte 20-30 de kilograme pe te miri ce. „Ştiu unul din Podu Roş, l-am întrebat «Da unde ţii tu oile acolo la tine în Podu Roş?» Sunt bişniţari care nici nu ştiu cum arată o oaie sau cum se face brânza. Dar îi găseşti la tarabă şi vând cu 20 de lei kilogramul”, povesteşte nea Fănel.

Produce câte 12 kilograme de caş pe zi din lapte de oaie şi capră. Nici el nu a vândut mieii, din acelaşi motiv ca şi ciobanul din Uricani. Preţul prea mic. Şi ai lui încă sug. „Au venit dar voiau cu 6 lei pe kilogram. Bătaie de joc. Le-am zis că dau mielul la 150 de lei bucata, fără cântar, că oricum unul are în jur de 25 de kilograme. O oaie ajunge la 300 de lei. Cu lâna nu am ce să fac, doarme câinele pe ea. Acuşi trebuie să le tund iar, că e cald. Lâna mergea, la fel şi pielicelele. Era o femeie în sat care făcea plapume şi îmi lua ea lâna, dar acum a  îmbătrânit. Acu dau lâna la gârlă. Erau darace, unde se scărmăna, se făcea lâna caiere. Acum cine le mai cumpără?”, se întreabă bărbatul, arătându-mi că tot cu lână a acoperit şopronul unde ţine oile iarna.

A vrut să-şi pună panouri solare

Pe la ora 12, fiul său a adus oile la stână. Mare ne-a fost mirarea când am văzut că oile şi caprele cele cu lapte s-au ales singure şi s-au aşezat cuminţi la rând la muls, în strungă. Tolănit lângă un gard, unul din cei şase câini lăţoşi ne ţinea atent sub observaţie. În staul, cel mai mic miel fusese fătat recent şi abia se ţinea pe picioare. Doar ţapii îşi mai încercau puterile cu coarnele lor lungi, unduite, însă nu pentru mult timp. Umbra gardului le crea refugiul perfect din calea soarelui de amiază. L-am lăsat pe nea Fănel să-şi mulgă oile în linişte şi să-şi pregătească caşul. El nu are curent electric la stână dar l-a bătut un gând să-şi pună trei panouri solare. „Dar tot eu m-am gândit, dacă vând oile, ce fac după aia cu ele? Scot stâna la vânzare cu tot cu panouri? Şi chiar dacă vând oile, cu banii îmi cumpăr altele. Nu pot sta fără oi!”, încheie acesta. Cu aceeaşi problemă se confruntă şi Căian Dorin din satul Spinoasa, comuna Erbiceni. Acesta are în jur de 400 de oi, din care 200 la Iaşi şi restul la Sibiu, locul de baştină. Bărbatul poate fi văzut des cu produsele sale din brânză şi carne la târgurile de profil care se organizează la noi în oraş dar şi în piaţa Păcurari. Mulţi vin şi îi cumpără produsele direct de acasă. „Marea problemă cu care mă confrunt eu este lipsa forţei de muncă, oamenii nu vor să vină să muncească la stână. E o muncă foarte grea asta, şase luni pe an nu avem producţie, vara muncim pentru tot anul”, povesteşte producătorul.

Centrele de colectare a lânii, promise, dar uitate

În judeţul Iaşi există în prezent 1.500 de ciobani, care cresc în jur de 300.000 de oi. Chiar dacă aceştia beneficiază de ajutor de la stat pe cap de animal, şi-ar dori ca să aibă şi un centru de colectare a lânii în judeţ. Acum un an, Magneriu Jalbă, cel care era la acea vreme şeful Direcţiei Judeţene pentru Agricultură (DAJ) a promis că se vor face trei centre de colectare pentru ca ciobanii să aibă unde să-şi ducă lâna şi, în acest fel, să poată beneficia de acel program care le oferă un leu pe kilogram. De atunci însă nu s-a mai auzit nimic de aceste centre.

Reprezentanţii actuali ai Direcţiei spun că ar fi o soluţie la Bacău şi Suceava, unde există deja astfel de centre. „Nu s-a mai auzit nimic de aceste centre la noi în judeţ deoarece proiectul presupunea 50% bani de la Ministerul Agriculturii şi 50% finanţare proprie. Nu s-a mai finalizat pentru că nimeni nu vrea să facă pe banii lui. Există două centre la Suceava şi unul la Bacău, oierii s-ar putea uni şi să pune lâna în tir, să o ducă acolo. Am vorbit cu fermierii mari şi mi-au spus că nu au cum să vândă pentru că preţul oferit este foarte mic, de 50 de bani pe kilogram şi ei trebuie să suporte şi transportul până acolo. Plus că lâna se alege pe categorii de calitate. Noi încercăm să-i ajutăm, să le găsim o soluţie”, a precizat Laurenţiu Precup, şeful DAJ Iaşi. Acesta a mai precizat că la noi în judeţ nu există o fermă de oi, precum cele de porci sau găini, ci doar fermieri care au pe lângă exploataţie şi ovine.