Au fost stabilite cele șapte centre unde cadrele didactice au prioritate la vaccinare

vineri, 26 februarie 2021, 02:57
2 MIN
 Au fost stabilite cele șapte centre unde cadrele didactice au prioritate la vaccinare

Şapte centre de vaccinare din judeţ vor deservi vaccinarea prioritară a cadrelor didactice din judeţ, până în acest moment fiind înscrise 842 de persoane. La nivelul judeţului Iaşi, Centrele în care se va efectua vaccinarea sunt Casa Corpului Didactic Iaşi, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa" Iaşi, Clinica „Almedra” Iaşi, Centrul 2 Târgu -Frumos de la Casa de Cultură a oraşului, dar şi centrele de vaccinare din Ciurea, Vlădeni şi Ţibăneşti.

Deocamdată, la nivelul Municipiului Iaşi, funcţionează doar două dintre cele trei centre în care se efectuează vaccinarea prioritară. Totodată, procesul de vaccinare a fost organizat pe două grupe de vârstă, în funcţie de vaccinul administrat. Personalul care are sub 55 de ani a fost programat începând de ieri, 25 februarie, de la ora 09.00, la Clinica „Almedra”, unde vor fi vaccinate persoane din rândul angajaţilor din şcoli până joi, pe 4 martie, pe liste figurând un număr de 210 persoane. Tot în cursul zilei de ieri a început vaccinarea la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T. Popa", urmând ca până pe 1 ianuarie să fie vaccinate la acest centru un număr de 150 de cadre didactice, cadre didactice auxiliare sau cei din rândul personalului nedidactic. Centrul mobil de la Casa Corpului Didactic din Iaşi nu a fost dat încă în funcţiune, personalul de la acest centru urmând să vaccineze primele cadre didactice şi angajaţi din rândul personalului nedidactic începând de duminică, de la ora 16.00. Acest centru mobil este destinat personalului din învăţământ de peste 55 de ani, urmând să deservească un număr de 254 de persoane care şi-au manifestat dorinţa să se vaccineze.

În ceea ce priveşte numărul de infectări în rândul cadrelor didactice, de la începerea celui de-al doilea semestru au fost raportate cu noul coronavirus un număr de 22 de cadre didactice, 5 persoane din rândul personalului didactic auxiliar şi 5 din rândul personalului nedidactic. Totodată, au fost raportaţi ca fiind pozitivi la testarea Covid-19 43 de elevi. Majoritatea cazurilor raportate sunt din Municipiul Iaşi.

Comentarii