AUKUS: o ofertă de nerefuzat

A izbucnit o nouă criză în raporturile din interiorul taberei occidentale, după decizia Australiei de a renunţa la contractul în baza căruia urma să cumpere submarine franceze, în favoarea unui aranjament cu SUA şi Marea Britanie, încadrat într-un acord de securitate tripartit mai larg (AUKUS). Pentru Franţa, ratarea oportunităţii economico-financiare (valoarea contractului ar fi fost de 56 miliarde euro) este agravată de un eşec politic şi de imagine: ea eşuează în a-şi proiecta puterea şi influenţa în Pacificul de Sud, o regiune a globului în care are teritorii şi ambiţii politico-militare pe măsură.

După cum se ştie, Parisul ar fi urmat să livreze Australiei submarine moderne cu propulsie Diesel, derivate din viitorul submarin francez cu propulsie nucleară. Modificarea fusese gândită pentru a acomoda opţiunea Canberrei de a nu recurge la propulsie nucleară, în contextul în care Australia a ales să nu-şi dezvolte un sector energetic nuclear. Acordul AUKUS marchează, însă, schimbarea bruscă de atitudine a Australiei, care alege să devină cea de-a şaptea ţară care să se doteze cu astfel de submarine, după cei cinci membri ai Consiliului de Securitate şi India (toate aceste şase state posedă şi arma nucleară).

Desigur, au apărut discuţii despre o eventuală încălcare a tratatului de non-proliferare nucleară (NPT), însă AUKUS nu înseamnă înarmarea nucleară a Australiei şi, cel puţin până la o decizie legislativă contrarie, nici măcar dezvoltarea unei componente civile (sistemul de propulsie ar urma să fie oferit de anglo-americani). Pe aceeaşi linie, s-au făcut comparaţii cu politica Noii Zeelande de a interzice prezenţa în apele sale teritoriale atât a submarinelor purtătoare de focoase, cât şi a celor cu propulsie nucleară. Însă Australia şi-a definit propriile priorităţi de securitate, pe fondul expansiunii chineze în Pacificul de Sud – un avans economico-politic ce anunţă, în viziunea puterilor semnatare ale AUKUS, şi o viitoare presiune militară.

Pe acest fond s-a produs bascularea Australiei dinspre o poziţie mai ambiguă (aliat al SUA, partener al NATO, dar totodată şi participant la axa de securitate Paris – New Delhi – Canberra, o recentă iniţiativă a preşedintelui Emmanuel Macron) înspre un angajament mai ferm alături de aliaţii anglo-saxoni. Coaliţia de centru-dreapta condusă de premierul Scott Morrison are, de altfel, sprijinul laburiştilor, principalul partid de opoziţie, în privinţa AUKUS, ceea ce sugerează faptul că la Canberra situaţia este văzută în primul rând ca fiind una de securitate naţională. Aşadar, un context în care susceptibilităţile Franţei şi, într-un sens mai larg, ale UE, trec în planul secund.

Pentru preşedintele Macron, aflat în precampanie electorală, totul a reprezentat o surpriză neplăcută. Surpriză, pentru că vestea renunţării la contract a venit, într-adevăr, nepoliticos de târziu, dar mai ales pentru că Franţa nu a fost nici măcar informată despre proiectul AUKUS, cu atât mai puţin invitată să i se alăture. Cel mai probabil, Parisul ar fi refuzat o asemenea invitaţie şi ar fi făcut tot posibilul să blocheze negocierile celorlalţi – ceea ce explică, într-o anumită măsură, modul de acţiune al celor trei puteri anglo-saxone. Constatarea că Franţa nu poate juca pe scena globală un rol comparabil cu cel al SUA nu este, în sine, o noutate. O noutate este, însă, faptul că administraţia Biden nu se sfieşte să lezeze sensibilităţile Parisului, în ciuda multilateralismului asumat în timpul campaniei electorale de anul trecut. Ar fi, după recentul episod al retragerii din Afganistan, o a doua dovadă în acest sens. Iar a doua oară ar putea fi prea mult pentru un preşedinte francez orgolios, aflat sub o presiune politică din ce în ce mai mare.

Văzută la Paris drept un multiplicator al puterii şi influenţei franceze în materie de politică externă, Uniunea Europeană nu poate face mare lucru în acest dosar, exceptând declaraţiile liderilor. Ea însăşi se vede pusă într-o situaţie neplăcută, anunţul privind AUKUS venind în aceeaşi zi cu lansarea Strategiei UE de cooperare în regiunea Indo-Pacifică. Este greu de crezut că relaţia instituţională a UE cu Australia va rămâne aceeaşi, în condiţiile în care Franţa ar putea bloca în Consiliu viitorul acord de liber schimb, aflat în faza finală a negocierilor. Dar, pentru guvernul de la Canberra, acesta a fost un risc asumat. Consideraţiile de securitate au contat cel mai mult, iar AUKUS semnalează un angajament de durată al SUA în regiune – o ofertă, pur şi simplu, de nerefuzat.