De Business

Punem punctul pe știi

Banii pentru HoReCa ar putea ajunge în 2022. Cum se vor calcula sumele

joi, 15 aprilie 2021, 12:16
1 MIN
 Banii pentru HoReCa ar putea ajunge în 2022. Cum se vor calcula sumele

Hotelurile, restaurantele, cafenelele şi agenţiile de turism, cele mai afectate de pandemie, ar putea primi ajutorul de stat pentru HORECA abia anul viitor.

Cu toate că Ministerul Economiei a promis banii pentru industria ospitalităţii cât mai repede, deocamdată a publicat doar procedura prin care vor fi acordate teoretic aceste sume.

Pe de altă parte, aplicaţia prin intermediul căreia firmele vor putea să aplice pentru ajutorul de stat încă nu este gata, ea trebuie făcută de specialiştii de la STS.

Vă reamintim că firmele vor putea primi diferenţa dintre cifra de afaceri din anul 2019 şi anul 2020.

Pentru agenţiile de turism, baza de calcul va fi diferenţa dintre volumul facturilor emise în 2019 şi cele aferente anului 2020. Valoarea maximă a ajutorului de stat este de 800 de mii de euro. Ajutorul poate fi cumulat cu alte măsuri de sprijin, în limita plafonului de 1,8 milioane de euro.

Aflați amănunte de pe antena3.ro.

Comentarii