Beat şi fără permis, cu autoutilitara pe şosea. Şoferii au sunat la 112: conducea haotic

marți, 24 august 2021, 01:50
1 MIN
 Beat şi fără permis, cu autoutilitara pe şosea. Şoferii au sunat la 112: conducea haotic

Un ieşean a fost depistat în trafic în timp ce conducea băut o autoutilitară. Pe 20 august 2021, poliţiştii ieşeni au fost sesizaţi cu privire la faptul că un şofer conduce haotic. Prin intermediul unui apel la 112, poliţiştii au fost informaţi cu autoutilitara este condusă spre comuna Vlădeni, de un bărbat care pare a fi sub influenţa băuturilor alcoolice.

În urma intervenţiei agenţilor de poliţie, autovehiculul a fost depistat în trafic, iar şoferul a fost identificat în persoana unui bărbat în vârstă de 52 de ani. În urma unui control efectuat cu aparatul alcooltest a rezultat o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, ieşeanul a fost condus la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. În acelaşi timp, din verificările efectuate de poliţişti a rezultat că bărbatul de 52 de ani nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie. În această cauză, agenţii de poliţie ieşeni au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. 

Comentarii