Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare 2019. Prima etapă, în martie

marți, 19 februarie 2019, 12:56
1 MIN
 Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare 2019. Prima etapă, în martie

Prima etapă de înscriere în învăţământul primar, pentru anul şcolar 2019-2020, este cuprinsă între 4 şi 22 martie, a anunţat ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu.

Potrivit ministrului, metodologia este deja pregătită. Procedura de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 este similară celei aplicate în anul şcolar anterior, nefiind aduse modificări semnificative metodologiei.

Cea de-a doua etapă de înscriere în învăţământul primar urmează a se desfăşura între 2 şi 8 aprilie.

În clasa pregătitoare pot fi înscrişi copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2019 inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de şase ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2019 inclusiv pot fi înscrişi în învăţământul primar dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare. 

Comentarii