Campanie Antibiotice şi UMF împotriva consumului necontrolat de medicamente

luni, 14 noiembrie 2022, 02:50
1 MIN
 Campanie  Antibiotice şi UMF împotriva consumului necontrolat de medicamente

Compania Antibiotice din Iaşi va organiza, alături de Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa”,  un eveniment pentru a avertiza populaţia asupra consumului necontrolat şi exagerat de antibiotice. Acesta va avea loc pe data de 18 noiembrie, cu ocazia Zilei Europene a Informării despre Antibiotice, fiind o manifestare simultană cu alte campanii integrate la nivele întregii Europe. 

Denumirea campaniei este „Tratează antibioticele cu grijă pentru un viitor fără grijă” şi face parte din proiectul mai amplu desfăşurat de compania ieşeană de medicamente – „Antibioticele Mileniului III”. „Printre acţiunile desfăşurate se numără şi o campanie derulată pe pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, campanie ce are ca scop informarea şi educarea publicului asupra utilizării corecte a antibioticelor. La această activitate vor participa studenţi voluntari de la UMF din Iaşi, instruiţi în prealabil în cadrul unui seminar susţinut de conf.dr. Roxana Georgiana Tauşer şi şef lucrări dr. Andrei Vâţă, medic primar Boli Infectioase”, au precizat reprezentanţii UMF Iaşi. Aceştia au mai precizat că Tema „European Antibiotic Awareness Day (EAAD)” din acest an – „Să prevenim împreună rezistenţa la antimicrobiene!” – se referă la importanţa colaborării între entităţile implicate în lupta împotriva rezistenţei la antimicrobiene (AMR) şi subliniază necesitatea prevenţiei. Acelaşi mesaj este promovat şi de către OMS în cadrul Săptămânii Mondiale a Conştientizării Antimicrobiene (WAAW), care are loc în perioada 18 – 24 noiembrie 2022.

Comentarii