Cântare omului

Vine Maestrul Sadoveanu la Mărţişor, iar Maestrul Arghezi, bând ceai fără zahăr, exclamă:

Maestrul Arghezi: Aaa, Maestrul Hogaş!

Maestrul Sadoveanu: (scrâşneşte din dinţi).

Coana Paraschiva: Te-ai ramolit di tăt, Tudorele! E maestrul Sadoveanu! Nu-l mai cunoşti?

Maestrul Arghezi: Păi, cu pălăria asta cât roata carului îl tot încurc. Ce mai e nou, ce veşti ne mai aduci, Maestre?

Maestrul Sadoveanu (binedispus): Nu ştiţi? O murit Ştefan ceal Mari.

Coana Paraschiva: Bată-te să te bată, glumeţ mai eşti, Maestre! Nu te-ai schimbat deloc. Gurile rele însă zic că ai schimbat secretara. Cică ai acuma una mai tânără.

Maestrul Arghezi (hlizindu-se): Aaa, mai secretezi, mai secretezi…

Maestrul Sadoveanu: Văd că nici n-am apucat să stau jos, cucoană Paraschiva, şi mă şi iei pe sus.

Coana Paraschiva: şăzi, Maestre, şăzi gios. Da', ştii, gurile rele zic că iubeşti în secret.    

Mitzura şi Baruţu (după uşă, cântând în gura mare): Am cravata mea/ Sunt pionier/ Şi mă mândresc cu ea/ Sunt pionier.

Coana Paraschiva: Mitzura! Baruţu! Mai încet, copii!

Maestrul Sadoveanu: Vai de mine, cucoană Paraschivă, nu mă aşteptam la aşa vexaţiune tocmai din partea unei bucovinence. Zău!

Coana Paraschiva: Zău? Adică nu iubeşti pi niminea?

Maestru Sadoveanu: Eu nu duşmănesc pe nimini. Dimpotrivă, pot spune că iubesc pe tătă lumea.

Mitzura şi Baruţu (cântă tot mai tare): Flutură în vânt/ Zălog de legământ/ Întâiul meu cuvânt/ De pionier.

Coana Paraschiva: Copii, nu mai urlaţi atâta! (Apoi se întoarce spre Sadoveanu.) Şi când ai de gând să te însori de-al doile?

Maestrul Sadoveanu: Într-o zi cu soare din săptăluna nu ştiu care, coană Paraschivă (pe urmă, schimbând vorba, se adresează Maestrului Arghezi): Maestre, văd că beţi ceaiul fără zahăr. Nu aveţi voie glucide?

Maestrul Arghezi: Da' de unde! N-avem o bucăţică de zahăr în casă. A venit burdulea ăla de Sadoveanu şi a mâncat tot zahărul.

Coana Paraschiva: Vai, Tudorele, vezi cum vorbeşti. Maestrul Sadoveanu e aici, a venit la noi în vizită. Uite-l! El nici nu mănâncă glucide, vrea să slăbească.

Maestrul Arghezi: Aaa, Mihăiţă! Era să nu te cunosc. Semeni un pic cu… cu… ăla, cum îi zice? Cu Hogaş.

Maestrul Sadoveanu (scrâşneşte înciudat şi bolboroseşte printre dinţi).

Coana Paraschiva: Trebuie să-l fi mâncat copiii. Sau dobitoaca. (Strigă.) Rozi!

Servitoarea Rozália: (intră) Itt vagyok!

Coana Paraschiva: Rozi, ai mâncat tu zahărul din chesea?

Servitoarea Rozália: Ó, istenem, doamna! Eu femeie cinstit. Copii mâncat.

Coana Paraschiva (o maimuţăreşte): Copii mâncat, copii mâncat! Dacă te-mpinge mititelu' şi bagi laba în cheseaua cu zahăr… (îi arată pumnul).

Servitoarea Rozália: Nem értem. Eu nu inţelege (iese furioasă).

Mitzura şi Baruţzu (cântând şi mai tare): Am cravata mea/ Sunt pionier/ Şi mă mândresc cu ea…

Coana Paraschiva (exasperată): Mitzura, nu mai urla atâta!

Maestrul Sadoveanu: Lăsaţi copchiii, coană Paraschivă, că mie-mi plac copchiii.

Mitzura (băgând capul pe uşă): Nu urlu, maman, cânt tare.

Coana Paraschiva: Cânt tare, cânt tare! Lasă că-ţi arăt eu ţie!

Maestrul Arghezi (trezit ca din somn): Cântare? Ce cântare?

Coana Paraschiva: Nu cântare, ci cânt tare, Tudorele. Cu toate că Maestrul ar avea nevoie de nişte cântare la câte kile are – să se cântărească. Trebuie să slăbească, mai ales că (cu apropo) are o secretară nouă şi…

Maestrul Arghezi: Aaa, mai secretezi, mai secretezi, Maestre Hogaş.

Maestrul Sadoveanu se învăluie în tăcerile sale.

După aceea, Maestrul Arghezi, inspirat de această întâmplare, a scris ciclul de poeme Cântare omului – „imnul de proslăvire al înălţării umane” (Tudor Vianu), un imn închinat omului şi muncii creatoare, omul care păşeşte mereu înainte în lupta lui pentru pace şi menţinerea coeziunii clasei muncitoare din întreaga lume. Iar omul, o, ce minunat sună acest cuvânt la Maestrul Arghezi, are un viitor minunat. Soarele, ridicându-se la zenit, pătrunde cu razele sale în toate colţurile globului pământesc. Tot aşa şi comunismul, ale cărui zori s-au ivit în Ţara Sovietică, se înalţă acum spre zenit. Uniunea Sovietică şi celelalte ţări socialiste merg cu încredere pe calea construirii socialismului şi a comunismului. Cum a spus tovarăşul N.S. Hruşciov în cuvântarea rostită cu prilejul Conferinţei muncitorilor pe întreaga Germanie: „Va cădea vălul de pe ochii omului, chiar orbii vor putea să vadă, vor distinge ce este alb şi ce este negru. Toate popoarele se vor convinge că spre progresul întregii omeniri, spre o viaţă mai bună există o singură cale – calea spre comunism”.

Radu Părpăuţă este scriitor, traducător şi publicist