Experiența ne-a arătat că riscurile de iradiere prin realizarea unui CT sunt minime. O scanare CT poate salva vieți și nu trebuie refuzată din cauza fricii de a te expune la radiații, dacă investigația poate furniza informații semnificative pentru stabilirea diagnosticului și începerea tratamentului. 

 

Trebuie știut că riscul de a dezvolta un cancer din cauza expunerii la dozele mici de radiații utilizate în imagistica medicală este foarte mic. 

 

Să nu uităm că zi de zi suntem expuși la surse naturale de radiații. În medie, 80% din doza anuală de radiație naturală la care suntem expuși provine din surse de radiații terestre și cosmice.

 

Surse de radiații tereste: Există peste 60 de materiale radioactive (radionuclizi) în sol, apă și aer. De exemplu, gazul Radon, emis în mod natural de roci și sol, este principala sursă de radiații naturale.

 

Surse de radiații cosmice: În special dacă ne aflăm în zone de altitudine mare, suntem expuși la radiații naturale emise de razele cosmice.

 

Expunerea naturală la radiații variază de la o zonă geografică la alta, în funcție de diferențele geologice. De exemplu, expunerea în anumite zone poate fi de 200 de ori mai mare decât media globală, care este de 2,4 mSv (milliSieverts) pe an, conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

 

Pentru România, doza radiațiilor de origine naturală primite de om este în medie de 2,27 mSv pe an, ceea ce înseamnă că este mai mică decât doza globală, se arată pe site-ul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor.

 

Suntem expuși și la surse artificiale de radiații, care variază de la generarea de energie nucleară la utilizările medicale ale radiațiilor pentru stabilirea unui diagnostic sau pentru tratarea anumitor boli. Cele mai obișnuite surse artificiale de radiații sunt dispozitivele medicale care folosesc raze X.

 

Nu trebuie uitat că în cazul unei scanări CT, beneficiul este întotdeauna mult mai mare decât cel mai mic risc potențial. Ca orice test medical, acesta trebuie efectuat doar dacă rezultatul investigației aduce informații suplimentare pentru a stabili cât mai precis diagnosticul.

 

Dacă în cazul ecografiei și Imagisticii prin Rezonanță Magnetică (IRM/RMN) doza de iradiere este nulă, nu la fel stau lucrurile în cazul investigațiilor care folosesc razele X sau în medicina nucleară. Dozele obișnuite induse de acestea și echivalentul cu expunerea naturală (în unități de timp) le găsiți mai jos (Mayo Clinic Proceedings):

 

• Radiografie dentară – 0,005 mSv                      o zi

• Radiografie pulmonară – 0,1 mSv                     10 zile

• Clisma baritată – 6 mSv                                       2 ani

• Pasaj baritat eso-gastro-duodenal – 6 mSv     2 ani

• Mamografie – 0,7 mSv                                         3 luni

• CT cranio-cerebral – 1,6 mSv                              7 luni

• CT toracic – 6 mSV                                                2 ani

• CT abdomino-pelvin – 7,7 mSv                           2,6 ani

• CT la scanări repetate cu și fără contrast doza se dublează/triplează funcție de numărul de scanări

• PET-CT corp întreg – 22.7 mSv                           7,6 ani

 

Dozele de mai sus sunt orientative pentru un pacient mediu. 

 

Doza efectivă nu este întotdeauna aceeași pentru toată lumea. Poate varia în funcție de înălțimea și greutatea unei persoane, de zona corpului care este expusă la radiații – toate sunt informații pe care tehnicianul le furnizează pentru alegerea planului de examinare adecvat. De asemenea depinde de modul în care este efectuată procedura (una sau mai multe scanări la CT, una sau mai multe incidențe la radiografii). Pentru a reduce expunerea, și mai ales pentru a preveni expunerile suboptimale și deci inutile pentru diagnostic, pe baza dozei efectiv măsurate în timpul expunerii, protocoalele de siguranță ale echipamentelor pot fie să întrerupă expunerea (s-a atins doza necesară obținerii calității necesare în cazul radiografiilor) sau să adapteze parametrii de expunere la zona traversată de raze (creșterea sau scăderea parametrilor de expunere adaptat volumului traversat pentru a obține maximul de calitate cu minimul de iradiere).

 

În ce îi privește pe copii, deoarece aceștia au o speranță de viață mai mare decât adulții (și deci un risc potențial de a suferi mai multe expuneri, efectul razelor X fiind cumulativ) și unele dintre țesuturile lor sunt mai sensibile la radiații, se încearcă să se utilizeze doze cât mai mici. Echipamentele atât cele convenționale cât și CT au protocoale de expunere speciale pentru copii care se activează la distanță de un click sau simpla apăsare a unui buton ”COPIL”. De exemplu, pentru o scanare CT a unui copil, cantitatea de radiații folosită este de aproximativ cinci ori mai mică decât pentru un adult.

 

De asemenea o atenție deosebită trebuie acordată femeilor gravide. Astfel, se recomandă utilizarea metodelor alternative de diagnostic, care nu utilizează raze X sau amânarea expunerii dacă este posibil. În caz de absolută necesitate, risc vital pentru mamă (și implicit pentru făt) se poate efectua expunerea, mai ales dacă fătul nu este expus direct. Dacă o investigație urmează să expună direct fătul atunci o decizie de efectuare a examinării se poate lua în funcție de factori multipli ce variază de la caz la caz și care țin cont mai ales de vârsta fătului la momentul respectiv dar și de amenințarea la adresa vieții mamei prin lipsa de acțiune/întârzierea deciziei terapeutice. Ulterior expunerii, o eventuală decizie de  întrerupere a sarcinii poate urma numai după calcularea dozei primite de făt de către fizicianul medical. Dozele la făt se recomandă să nu depășească 5 mSv (recomandările organismelor de control în domeniul nuclear, inclusiv în SUA), dar din studiile observaționale chiar doze de până la 50 mSv se consideră că nu produc efecte și sunt sigure. Dozele de 100 și peste se așteaptă să producă consecințe negative. Între 50 și 100 mSv studiile sunt neconcludente.

 

Riscul asociat cu procedurile de imagistică medicală se referă la existența unor posibile efecte secundare pe termen lung sau scurt. Majoritatea procedurilor imagistice au un risc relativ scăzut. Spitalele și centrele de imagistică aplică principiile ALARA (As Low As Reasonably Achievable). Activitatea este reglementată și se desfășoară sub autoritatea CNCAN – Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare care stabilește, printre altele, constrângerile de doză. Astfel se depun toate eforturile pentru a reduce riscul de iradiere inutilă. Echipamentele de radiologie și imagistică medicală care utilizează razele X sunt prevăzute cu dispozitive menite să reducă iradierea – de la diafragmarea fasciculului de raze, care să asigure expunerea doar a zonei de interes, la dispozitive care să limiteze doza utilizată la minimul necesar obținerii unei/unor imagini de calitate. De asemenea, o persoană este expusă la proceduri radiologice, și deci la riscul de iradiere, doar dacă diagnosticul nu poate fi pus prin alte metode (nu există o metodă mai bună, nu este disponibilă o alta, sau informațiile obținute nu sunt suficiente) sau este absolut necesar pentru precizia diagnosticului – nu există metode imagistice all-in-one sau one-stop-shop. De cele mai multe ori ele sunt complementare. 

 

Magnitudinea exactă a riscului generat de expunerea la doze mici de radiații emise de imagistica medicală continuă să fie un subiect controversat. Acest lucru se datorează faptului că sub 100 de mSv de radiații, riscurile sunt prea mici pentru a fi măsurate în mod direct, iar studii, altfel decât observaționale, nu se pot face din motive etice evidente.

 

Astfel, experții de la Mayo Clinic, sugerează ca expunerea la radiații pentru diagnosticare să fie de maximum 100 mSv pe an, pentru a menține la minimum riscul de cancer.

 

Cert este că fiecare investigație imagistică are avantaje și dezavantaje. Doza este doar unul dintre factorii analizați în momentul în care se optează pentru o astfel de investigație. Sunt cântărite costurile, disponibilitatea aparatului, performanța și rapiditatea cu care se pune diagnosticul (care influențează rapiditatea răspunsului terapeutic, factor critic în urgențe), calitatea imaginii și acuratețea stabilirii diagnosticului, dar și confortul persoanei investigate.

 

Decizia de a utiliza o metodă imagistică sau alta sau mai multe, în secvență, este una pe care medicul dumneavoastră o ia în acord cu dumneavoastră – se numește consimțământ informat, legat de necesitatea și riscurile asociate investigației, astfel încât orice nelămuriri aveți privind necesitatea și siguranța unei investigații este bine să le discutați cu medicul curant/radiologul dumneavoastră.