Caută 
2 MIN
Membrii comunităţii catolice din Iaşi au trăit momente frumoase în vechea biserică renovată de curând. Biserica din centrul Iaşului de pe bulevardul Ştefan cel Mare, a fost prima din municipiu, acum sunt încă trei. Unul dintre membrii comunităţii catolice este şi jurnalistul Andrei Dîscă. Cu ocazia redeschiderii edificiului, după lucrările de renovare, el a publicat pe contul său de Facebook un text despre acest moment.
“În biserica veche catolică de pe bulevardul Ştefan cel Mare, din centrul Iaşului, mi-am petrecut o mare parte a copilăriei. Atunci, îi spuneam “la catedrală” şi era singura biserică catolică din Iaşi. Atmosfera de aici contrasta cu viaţa din cartierele mărginaşe ale Iaşului, care erau un cumul de infracţionalitate. Ai mei stateau în cartierul Dacia, unde ma băteam mai mereu cu alţi copii, asa era atunci, legea pumnului. Apoi, încet încet, mama m-a fugărit tot mai des la biserică, mai ales ca devenisem şi ministrant. Era o onoare pentru o familie catolică sa fii ministrant în singura biserică din oras.
Bisericuţa a fost modernizată recent si arată nemaipomenti de bine. Cel puţin aşa am văzut din poze, o să merg să o vizitez. Posibil să îşi mai păstreze mirosul de tămâie din interior, dar scările strâmte din lemn care urcau la cor sigur nu mai scârţâie. Mai urcam cateodată, după slujbă şi fredonam câte o melodie la orga cu tuburi. Orga este veche, nu ştiu dacă au reconditionat-o, ar fi trebuit să aducă meşteri din străinătate.
Zona altarului o ştiu ca pe mine. În spate este un culoar, unde ne mai “odihneam” noi, ministranţii, ori când mai chicoteam în timpul slujbei apoi mergeam “la dos” să ne astâmpărăm. Apoi mai era usa de la intrarea în biserică. Era foarte grea, parca ar fi fost construită din plumb. Îmi mai amintesc că, în timpul slujbei, stăteam mai mult pe afară, in spatele altarului. Trebuia să menţin cărbunii roşiatici în cădelniţa cu care, în anumite momente ale slujbei, preotul sfinţea. Cărbunii erau rotunzi, scosi dintr-un tub învelit cu staniol. Era greu să ii aprinzi. Cu un chibrit, tineam cărbunele deasupra până prindea câtiva scântei, apoi suflam până roseaţa cuprindea toată rotiţa, apoi îl aruncam în cădelniţă.
Mai erau surorile (măicuţele) care se ocupau de toate treburile din biserică. Ele ne ajutau mereu să ne îmbrăcăm în veşmintele pentru slujbă, la fel şi pe preoţi. Veşmintele erau mereu curate, apretate. Legam prietenii strânse cu ele”
Îți recomandăm
