Câteva sfaturi pentru tinerii scriitori

Că viaţa literară de astăzi nu mai seamănă, în multe puncte, cu cea de dinainte de 1989, se vede cu ochiul liber. Existau atunci o serie de reviste literare, în număr limitat, şi orice tentativă de a înfiinţa o publicaţie nouă, independentă, era imposibilă. N-avea importanţă câte exemplare se vindeau dintr-o carte (doar tirajele foarte mari contau), graţie organismului numit Fondul Literar fiecare autor era remunerat, pe baza unor criterii ce ignorau complet principiul rentabilităţii. Cum căpăta notorietate un scriitor tânăr? Graţie cronicilor literare, şi asta fiindcă mai mulţi critici beneficiau de o autoritate indiscutabilă. Iată de ce viaţa literară era dacă vreţi, întrucâtva previzibilă, iar cariera unui scriitor era jalonată de câteva etape obligatorii (cronici, premii etc.).

Ce s-a schimbat după 1990? În primul rând revistele literare sunt puzderie, pe lângă cele câteva publicaţii „de top” apar reviste într-o mulţime de oraşe şi orăşele, cu o difuzare confidenţială, dar prezente, cele mai multe, pe internet. Apoi, Fondul Literar nu mai există, autorii nu mai primesc nimic, nu că odinioară poeţii, spre exemplu, ar fi putut trăi din drepturile de autor, dar acum au dispărut şi acele sume simbolice. Înmulţirea revistelor a pus sub semnul întrebării şi autoritatea criticilor literari, chiar dacă aceştia refuză să accepte că statutul lor a suferit modificări. În aceste condiţii, este evident că altele sunt căile şi mijloacele prin care scriitorii încearcă să devină cunoscuţi.

Or, dintru început trebuie să spunem că este remarcabilă capacitatea de adaptare a scriitorilor români, mai tineri sau mai puţin tineri. Ei au descoperit şi au fructificat avantajele auto-promovării, operaţiune facilitată de reţelele de socializare. Unii autori au atins realmente perfecţiunea şi îşi asigură astfel posteritatea. Pentru cei mai tineri, aflaţi la început de drum, voi da în cele ce urmează câteva sfaturi, ce rezultă din analizarea practicilor mai experimentaţilor lor confraţi. Aceste sfaturi vizează îndeosebi tehnica postărilor pe Facebook.

1) Mizaţi pe importanţa cuvintelor empatic, empatică, empatie. Exemplu: „Icsulescu a scris o cronică plină de empatie la volumul meu de versuri”. Nu vă mulţumiţi cu o frază simplă, dezvoltaţi ideea: „Icsulescu a scris o cronică fină (subtilă, pătrunzătoare etc.) şi plină de empatie la volumul meu de versuri”. Încă şi mai bine este să vă prefaceţi că nu v-aţi aşteptat la această cronică: „Icsulescu mi-a făcut plăcuta surpriză să scrie o cronică fină etc., etc.”.

2) Sfaturile acestea se adresează în special poeţilor (cu prozatorii şi cu dramaturgii e mai complicat). Aşadar, nu ezitaţi să postaţi poezii, fie din volumul respectiv, fie altele, care atestă că sunteţi în continuare activ şi inspirat. De asemenea, puteţi posta poezii mai vechi, din volume anterioare, dovadă că filonul creator are rădăcini adânci.

3) Fotografiile joacă şi ele un rol important. Ele pot fi individuale (nişte selfie-uri expresive) sau de grup. Fotografiaţi-vă cu nişte scriitori importanţi şi nu uitaţi să precizaţi că vă sunt prieteni. Fotografiile de la lansări de carte sunt mană cerească.

4) Poeţii să participe la cât mai multe festivaluri de poezie, mai ales că acum ele sunt nenumărate. Veţi ajunge în localităţi pe care nu v-aţi gândit niciodată că le veţi vizita. Nu veţi pleca de la aceste festivaluri cu mâna goală: aveţi toate şansele să obţineţi un premiu de excelenţă.

5) Sunt o mulţime de alte premii la care puteţi aspira. Plecaţi de la ideea că nu există premii mari şi premii mici. Ba chiar arătaţi că desconsideraţi premiile mari, care au ajuns să fie acaparate de nişte grupuri de interese. Manifestaţi, în schimb, entuziasm pentru un premiu obţinut la Bârlad, la Caracal sau la Urziceni. Asta înseamnă că poezia de valoare pătrunde în toate colţurile ţării şi că aveţi cititori fideli.

6) Nu contează numele criticului care scrie despre dumneavoastră şi nu contează revista în care apare recenzia respectivă. Fotografiaţi textul, puneţi fotografia pe Facebook şi urmaţi indicaţiile de la punctul 1.

7) Dacă perseveraţi, e posibil ca într-o zi un cenaclu, din ţară sau chiar din străinătate, să vă propună pentru premiul Nobel. Nu refuzaţi propunerea, acceptaţi-o cu calm şi popularizaţi-o, cu modestie, dar cu fermitate. Este exclus ca unele persoane să nu fie impresionate la aflarea acestei veşti.

Lista rămâne deschisă. Orice propunere este binevenită.

Alexandru Călinescu este profesor emerit la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, critic literar şi scriitor