O nouă carte din colecţia Top 10+, Editura Polirom

„Catherine – Paris”, de Martha Bibescu

marți, 28 mai 2019, 12:00
2 MIN
 „Catherine – Paris”, de Martha Bibescu

Catherine e o printesa adevărată care locuieşte în oraşul căruia îi poartă numele şi care ştie doar din poveştile bunicii că ţara ei se află undeva departe.

Acolo se vorbeşte altă limbă şi sunt ţinuturi mlăştinoase pe malul unui rîu numit Prut, iar strămoşii ei sunt nobili şi rudele ei, capete încoronate. Catherine e o prinţesă adevărată care locuieşte în oraşul căruia îi poartă numele, pe o străduţă de lîngă Matignon, cu bunica, bucătăreasa şi camerista. E o fetiţă cuminte, care ia lecţii de latină şi se plimbă ore întregi prin Tuileries. Nimic mai străin de zvonul palatelor, de desăvîrşita etichetă a saloanelor şi de obligaţiile rangului nobiliar. Viaţa aceasta tihnită şi limpede se întrerupe neaşteptat: dintr-un automobil strălucitor coboară un prinţ adevărat…

 

DESPRE AUTOR

Martha Bibescu (1886-1973) este una dintre cele mai importante figuri ale perioadei interbelice româneşti. Fiica lui Jean Lahovary şi a prinţesei Ema Mavrocordat, căsătorită la 17 ani cu vărul ei, George Valentin Bibescu, tânăra aristocrată colindă lumea, îi scrie lungi scrisori amicale prinţului moştenitor al Germaniei, se îndrăgosteşte pe rând de diplomaţi şi scriitori, străluceşte, cu spirit şi graţie, în saloanele pariziene. Primul său roman, Les huit Paradis (1903), un jurnal de călătorie în Persia, primeşte premiul Academiei Franceze şi laudele lui Maurice Barrès. Isvor, le pays des saules (1923) este romanul ţării natale, iar Catherine-Paris (1927), proză cu foarte puternice note autobiografice, e povestea nostalgică a mult visatei „Internaţionale a principilor”, al cărei sfîrşit Martha Bibescu va trăi să îl vadă, după 1945, cînd va părăsi pentru totdeauna palatul de la Mogoşoaia şi ţara. Stabilită, după cîţiva ani de peregrinări, la Paris, nobila exilată va mai scrie La Vie d’une amitié, corespondenţa cu abatele Mugnier, cel mai fidel prieten, şi La Nymphe Europe, prim volum dintr-un proiectat ciclu autobiografic.

De marti, 4 iunie 2019, la chioşcurile de presă, numai cu Ziarul de Iaşi: "Catherine – Paris", de Martha Bibescu

Pret: 12 lei

Partener: Fundatia Antibiotice Stiinta si Suflet

Comentarii