Cazul Adomniţei, un posibil scenariu de film

Săptămâna trecută, judecătorii au pus punct celebrului dosar „Albumul” care a stat peste opt ani la Tribunal şi Curtea de Apel. Prima sentinţă a venit după mai bine de 5 ani, dar a dat fiori inculpaţilor. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Cristian Adomniţei, fusese condamnat la 3 ani şi două luni de închisoare cu executare, iar două funcţionare şi administratorul unei firme au avut pedepse de peste 4 ani fiecare. Au fost aproape o sută de termene până la sentinţa din anul 2020, iar în cazul apelului, pronunţarea a fost amânată de vreo 12 ori. Trebuie remarcat faptul că procurorii s-au mişcat repede, dosarul ajungând la instanţă în iulie 2015. Trecerea timpului va face ca, până la urmă, „cărămizi” de la baza dosarului să fie scoase în urma unor decizii ale Curţii Constituţionale, dar şi din cauza modului în care magistraţii au construit acuzarea.

Pe scurt, rechizitoriul a pornit în urma unui contract prin care Consiliul Judeţean achiziţiona de la o firmă din Iaşi mai multe materiale de prezentare a judeţului printre care şi aproape o mie de albume. Licitaţia a fost în anul 2013, termenul de realizare a materialelor era de 3 luni, depăşirea acestuia atrăgând penalităţi de 0,1% pe zi. Modul în care s-a desfăşurat acest aşa-zis contract, prezentat pe larg în dosar, ar trebui predat funcţionarilor din administraţia locală. De la atribuirea acestuia pe baza unor acte aranjate depuse la dosarul de licitaţie, la acţiunile (şi inacţiunile) angajaţilor CJ în perioada de urmărire a contractului până la acte antedatate, falsificate, pentru a scăpa executantul de plata penalităţilor. Acest mod de operare este prezent în realitate în multe alte instituţii de stat. Cu toate regulile care sunt incluse în normele în vigoare pentru ordonatorii de credite, funcţionarii tratează de multe ori cu lejeritate sau se află sub presiune în aplicarea lor (ultimul caz prezentat de ZdI a fost în urmă cu câteva zile, când un liceu a plătit bani înainte de Crăciun, pentru a nu pierde fondurile alocate în anul respectiv, chiar a doua zi după semnarea contractului). Pentru întârzierea albumelor au fost invocate diverse motive, unele legate de anotimpuri (nu erau imagini de arhivă cu obiectivele care urmau să apară, perioada de derulare a contractului fiind în ultimele 3 luni ale anului 2013), apoi de dorinţa şefului CJ să apară şi pista abia inaugurată a aeroportului (21 august 2014, la 8 luni de la terminarea contractului!). Cum auditul intern al CJ căuta albumele la începutul anului 2015 (şi restul materialelor de promovare, printre care o mie de DVD-uri cu un film de prezentare a judeţului) s-au produs acte care să ateste intrarea în CJ a albumelor şi apoi trimiterea înapoi a acestora pentru completări. Unul dintre acte, procesul verbal de restituire a albumelor, a fost semnat şi de Adomniţei.

Două decizii ale Curţii Constituţionale au dus la „dinamitarea” sentinţei de la Tribunal de către Curtea de Apel: una care viza abuzul în serviciu la adresa funcţionarelor şi alta referitoare termenul de prescripţie. Trebuie remarcat că acuzaţiile de fals au rămas în cazul funcţionarelor şi al administratorului de firmă, dar procesul a rămas fără obiect, în cazul lor, pentru că intervenise prescripţia. Marea răsturnare s-a produs în cazul lui Adomniţei, judecătorii gălăţeni constatând că în cazul acuzaţiei de favorizare a făptuitorului se află în faţa unei situaţii în care se aplică principiul „in dubio pro reo” (în caz de dubiu, profită acuzatul), lipsind probe „directe, complete şi sigure”. Judecătorii de la Galaţi arată că procurorii s-au concentrat pe faptele celor două funcţionare, dar nu au insistat să demonstreze cu probe concludente cum le-a ajutat şeful lor în activitatea infracţională. Cum s-ar spune, la Iaşi a fost suficient tabloul general prezentat de DNA, cu înregistrări ambientale, discuţii ale şefului cu martori (auditori, funcţionari), exprimări ale acestuia în cadrul unor întâlniri, pe când la Galaţi s-au cerut probe directe. În cazul abuzului în serviciu de care erau acuzate cele două şefe din CJ, aici trebuia precizat, conform unei decizii CCR din 2016, ce legi sau ordonanţe ale guvernului au încălcat. Dacă până în 2016 era suficientă interpretarea organului judiciar a ceea ce înseamnă „îndeplineşte în mod defectuos”, după decizia CCR, judecătorii gălăţeni apreciază că „trebuie identificată obligaţia de serviciu care a fost încălcată, implicit, dispoziţia legală care prevede conduita corespunzătoare ce trebuia urmată de către inculpată”. Ei bine, în timpul procesului de fond, Parchetul identificase nişte articole de lege încălcate. Judecătorii ieşeni s-au declarat mulţumiţi, dar la Galaţi nu au mai trecut. Magistraţii au constatat că nu pot fi luate în calcul aceste încălcări, deoarece reprezintă simple contravenţii. Astfel, acuzaţiile de abuz în serviciu au picat.

Pentru Adomniţei mai rămăsese o acuzaţie care părea foarte serioasă: fals intelectual. Şeful CJ semnase actul de returnare a albumelor, care era antedatat cu menţiunea 11.02.2015. Procurorii arată că a fost zămislit în data de 8 martie 2015 (era într-o duminică), dar instanţa de apel reţine că nu este o problemă gravă, deoarece Adomniţei doar avizase şi nu participase la întocmirea acestuia. „Probatoriul administrat în cauză nu a demonstrat că inculpatul ar fi cunoscut faptul că respectivul proces verbal era un document fals.” Astfel, a semna – de presupus în necunoştinţă de cauză – pe un document fals nu este „o faptă prevăzută de legea penală”. Din nou, procurorii ieşeni au mers pe tabloul general şi nu au fost atenţi la detalii. Pentru ei a contat imaginea în mare, de aranjament.

Adomniţei şi-a declarat tot timpul nevinovăţia, aducând la un moment dat în apărarea sa şi un test cu detectorul de minciuni care ar fi arătat că nu ştia de falsurile subalternilor. Avocaţii săi nu au cerut încetarea procesului în baza prescripţiei, tocmai pentru că au vrut să arate că apără un client împotriva căruia nu sunt probe. Au reuşit să convingă judecătorii, iar acest lucru este definitiv. Rămâne cert că din cauza unui contract de 60.000 de euro, ascensiunea sa politică s-a încheiat brusc. Nu se ştie dacă, după achitare, va dori şi va reuşi să revină în viaţa publică. Cert este că cele două angajate sunt aşteptate să-şi reia posturile de la Consiliul Judeţean.

Toată această tevatură care s-a întins pe mai bine de un deceniu poate fi uşor un scenariu de film în care pot apărea multe alte personaje din justiţie, politică sau afaceri. Istoria ultimilor 15 ani este plină de cazuri care, întoarse pe toate feţele, pun în discuţie atât eficienţa Justiţiei pe ansamblu, cât şi calitatea mediului politic sau de afaceri. Mesajul ar putea fi că în tumultul unei societăţi care caută dreptatea, aceasta se obţine cu sacrificii. Iar unele pot fi dureroase.