Ce are în plus un copil botezat?

Afundarea cu totul în apă semnifică îngroparea omului vechi, născut sub influenţa păcatului strămoşesc (adică al neascultării de Dumnezeu), pe care-l moştenesc toţi urmaşii lui Adam şi ai Evei. „Îngroparea” nu se face oricum, ci împreună cu Hristos – Mântuitorul lumii (cel născut, fără de păcat, din Fecioara Maria) şi în numele Preasfintei Treimi. De aceea se şi face cufundarea în apa botezului de trei ori, în numele celor trei Persoane –Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Ea mai simbolizează şi cele trei zile în care trupul lui Iisus a stat în mormânt înainte de a învia. Iar cei care se botează sunt cei care au murit împreună cu Hristos şi au înviat împreună cu El.

În ultimii ani, a apărut şi în spaţiul public romnânesc ideea de dez-botezare. Ba chiar unii susţin că botezul unui prunc ar fi un abuz, de vreme ce acesta nu-şi poate da acordul precum un adult. Botezul nu este însă o pereche de cătuşe care te leagă de Cineva pentru tot restul vieţii, ci o uşă care se deschide o dată pentru totdeauna, o şansă de a deveni, în chip deplin, cetăţean al Împărăţiei Cerurilor. Asemeni cetăţeniei pe care o dobândeşti prin naştere, dar la care poţi, mai târziu, renunţa în favoarea statutului de cetăţean al altei ţări. Cu alte cuvinte, nimeni nu-ţi ia libertatea, dimpotrivă. Un copil botezat poate, mai târziu, să facă aceleaşi alegeri ca unul nebotezat. Dar cel botezat are, în plus, şi varianta de a fi cu Dumnezeu, de a fi în Biserică, având astfel posibilitatea de a creşte până la măsura îndumnezeirii.

Cel botezat se poate comporta ca unul nebotezat. Însă prin aceasta nu-şi pierde „înfierea”. Dacă după ce a peregrinat departe de Dumnezeu, momit de duhurile răutăţii, şi, dezgustat sau sătul de mâncat roşcove (v. Luca 15, 16), vrea să se întoarcă din nou acasă – adică în Biserică –, o poate face. Chiar şi celor care declară că s-au lepădat de Hristos, atunci când se întorc, cu pocăinţă, nu li se mai repetă botezul, ci doar ungerea cu Sfântul şi Marele Mir prin care primesc „pecetea darului Sfîntului Duh”. Atât de important este botezul!

Aşa încât, în aceste zile adumbrite de sărbătoarea Bobotezei, nu se poate prilej mai potrivit de a medita la modul în care am întrebuinţat acest mare dar pe care l-am primit, cei mai mulţi, în fragedă pruncie. Da, suntem botezaţi, dar cum procedăm mai departe? Să fii doar cu numele creştin nu ajută la mântuire. Dar dacă luăm în serios faptul că, prin botez, nu mai cerşim înlăcrimaţi, precum odinioară Adam, pe la porţile Raiului, ci avem o uşă mereu deschisă la Casa Tatălui ceresc, prin care putem deveni „casnici ai lui Dumnezeu”, atunci ne e de mare folos. În orice caz, atâta timp cât trăim pe acest pământ, uşa nu ni se mai închide niciodată! Dar nici nu ne bagă cineva cu forţa înăuntru. Încât e problema şi alegerea noastră dacă degerăm bântuind prin ţinuturi neprietenoase în loc să gustăm din căldura unui dumnezeiesc acasă.