Ce fac străinii Politehnicii?

marți, 07 aprilie 2020, 01:43
3 MIN
 Ce fac străinii Politehnicii?

În afara lui Klimavicius, Assulin, Breeveld şi Rusu, ceilalţi nouă fotbalişti ai Politehnicii de altă cetăţenie decât cea română sunt în Iaşi. Clubul le-a dat permisiunea să plece acasă, însă aproape toţi au preferat să rămână până acum . Cum starea de urgenţă va fi prelungită încă o lună, jucătorii din afara ţării vor fi într-o situaţie ingrată

Politehnica Iaşi este una dintre echipele care excelează în Liga I la numărul de fotbalişti străini din lot. Antrenorul Mircea Rednic are sub comandă nu mai puţin de 13 jucători care nu sunt născuţi şi nici nu domiciliază în România: argentinienii Passaglia, De Iriondo şi Chacana, olandezii Cabral şi Luckassen, Habibou (Republica Centrafricană), Platini (Insulele Capului Verde), Klimavicius (Lituania), Omoh (Nigeria), Assulin (Israel), Breeveld (Surinam), Bourama (Mali) şi basarabeanul Rusu.

Firesc, aceştia au fost mai afectaţi de pandemia de coronavirus decât românii, care au plecat destul de repede la casele lor, alături de familii. Dacă la început, fotbaliştilor din afara României li s-a cerut să rămână în Iaşi, pe parcurs şefii Politehnicii au fost mai permisivi, dându-le voie să plece în ţările lor. “Românii s-au dus la casele lor, suportă mai uşor perioada asta cumplită, însă străinilor le este foarte greu, înţelegem situaţia foarte grea în care se află. Nu e simplu să stai singur, într-o ţară străină, departe de familie şi prieteni, cu salariile tăiate. De aceea, după perioada de izolare din start, le-am şi transmis că nu le impunem nimic şi sunt liberi să plece la casele lor. În aceleaşi timp, celor care au rămas în Iaşi le-am spus că îi vom sprijini. Până acum au plecat Klimavicius, Assulin, Breeveld şi Rusu. Restul au rămas în Iaşi” a spus preşedintele Politehnicii, Ciprian Paraschiv. Acesta s-a referit şi la viitor: “Cum starea de urgenţă se va prelungi, implicit reluarea campionatului nu va fi posibilă pe 15 mai. Firesc, antrenamentele nu se vor relua pe 15 aprilie, cum era stabilit. În aceste condiţii, fiecare va trebui să ia o decizie grea. Le-am spus fotbaliştilor că suntem înţelegători, însă la reluarea pregătirilor toată lumea trebuie să fie prezentă la stadion. Asta mai ales din cauza faptului că e posibil să avem puţine zile de antrenament până la noul start al Ligii I. Chiar dacă la domicilii este urmat programul recomandat de antrenorii echipei, fiecare zi de antrenament normal va conta enorm pentru revenirea cât mai rapidă la forma optimă. Marea problemă pe care fiecare trebuie să o ia în considerare este, pe lângă drum, care poate fi complicat, atât la dus cât şi la întors, în condiţiile anulării atâtor curse aeriene, izolarea de 14 zile la care s-ar putea să fie supuşi la revenirea în România. Poate chiar şi la sosirea în ţările lor. Recomandarea noastră în aceste condiţii este ca toată lumea să-şi calculeze cu foarte mare atenţie paşii”.

Reamintim, primul scenariu de avarie în fotbalul românesc era reluarea Ligii I pe 15 mai şi a antrenamentelor pe 15 aprilie. Cum varianta va cădea, pentru că starea de urgenţă va fi prelungită în România până la jumătatea lui mai, următoarea ipoteză este reluarea Ligii I în luna iunie. La această oră, UEFA a recomandat ca termen de încheiere a competiţiilor interne data de 3 august, forul european spunând clar că ierarhiile fiecărui campionat trebuie să fie stabilite pe teren.

 

 

Comentarii