Ce presupune perioada de 21 de zile de carantină pentru Liviu Dragnea

marți, 28 mai 2019, 07:49
1 MIN
 Ce presupune perioada de 21 de zile de carantină pentru Liviu Dragnea

Liviu Dragnea se află, în prezent, în Penitenciarul Rahova, unde deja a început executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni de închisoare, însă vreme de 21 de zile, liderul PSD se va afla în carantină pentru a fi supus unor investigaţii medicale.

„Deţinuţii sunt supuşi unui examen clinic general, cu scopul depistării bolilor infectocontagioase şi parazitare, semnelor evidente de agresiune, adicţiilor, tulburărilor psihice, riscului de suicid, stabilirii formulei dentare, luându-se măsurile medicale care se impun, inclusiv internarea într-o unitate sanitară”, se arată în regulament.

Însă, în primele 72 de ore de la primirea lui Dragnea, medicul penitenciarului îi efectuează examenul clinic complet şi poate solicita suplimentar examene clinice de specialitate, investigaţii de laborator şi paraclinice, astfel încât în cel mult 21 de zile de la primire, să stabilească un diagnostic prezumtiv, un regim alimentar, după caz, capacitatea de muncă.

De asemenea, tot atunci, liderului PSD i se va întocmi un dosar medical.

„Persoanele sunt cazate separat pe camere, în funcţie de sex şi vârstă, precum şi de alte cerinţe legale, de ordine interioară sau de siguranţă”, se arată în legea menţionată.

În perioada de carantină, deţinuţii participă la activităţi care au ca scop cunoaşterea normelor privind ordinea, disciplina, conduita, relaţiile cu alte persoane şi cuprinde activităţi individuale sau colective desfăşurate de administraţia penitenciarului.

„Deţinuţii aflaţi în perioada de carantină şi observare sunt incluşi într-un program multidisciplinar de adaptare la condiţiile privării de libertate”, mai arată legea.

Comentarii