Ce spectacole puteţi vedea pe scena Naţionalului în această stagiune

marți, 07 septembrie 2021, 01:50
2 MIN
 Ce spectacole puteţi vedea pe scena Naţionalului în această stagiune

Teatrul Naţional din Iaşi va începe noua stagiune cu o serie de spectacole care vor putea fi urmărite atât în Sala mare, dar şi la Teatru³, Studio sau la Uzina cu Teatru. Astfel, actuala stagiune continuă să se desfăşoare sub semnul aniversării celor 200 de ani de la naşterea lui Vasile Alecsandri, cunoscut drept creatorul teatrului românesc, director al Teatrului Naţional Iaşi între 1840-1842. Prin urmare, în cadrul programului noii stagiuni vor putea fi urmărite spectacolele "Acum râde printre lacrimi veselul Alecsandri", în regia Irina Popescu-Boieru, reprezentaţiile fiind programate pe 21 septembrie şi 8 octombrie la Sala Mare, dar şi "Alecsandri´s Garden", un spectacol de Ovidiu Lazăr, care se va juca pe 27 septembrie şi 1 octombrie.

Tot în această perioadă, vor urca pe scenă cele mai recente montări din stagiunea trecută, "Plugarul şi Moartea" de Johannes von Tepl, o producţie în regia lui Silviu Purcărete, urmând să se joace pe 11 şi 25 septembrie la Sala Mare, "Sindromul Quijote" de Carmen Dominte, în regia lui Radu Ghilaş, va fi jucat pe 13 septembrie şi 4 octombrie pe şcena de la Studio, iar "Libertate la Bremen" de Rainer Werner Fassbinder, în regia lui Florin Caracala se va juca pe 28 septembrie la Teatru³. De asemenea, spectacolul "Spune ceva, frate", scenariu şi regie de Ion Sapdaru, se va juca pe 30 septembrie la Uzina cu Teatru, "Năpasta (…şi era pădurea singură…)" de I. L. Caragiale, un spectacol de Adi Carauleanu, se va juca pe 2 octombrie la Uzina cu Teatru, iar "Unchiul Vanea" de A.P. Cehov, în regia lui Claudiu Goga, se va juca pe 5 octombrie la Sala Mare.

De asemenea, vor fi jucate şi o serie de comedii de succes în stagiunea trecută, "Jocul dragostei şi al întâmplării" de Marivaux, un spectacol de Ovidiu Lazăr, programat pe 23 septembrie şi 7 octombrie la Sala Mare, "Colivia" de Georges Feydeau, în regia lui Cristian Hadji-Culea, care se va juca pe 24 septembrie şi 10 octombrie la Sala Mare, sau "Opt femei" de Robert Thomas, o montare de Irina Popescu-Boieru, care se va juca, de asemenea în Sala Mare, pe 26 septembrie şo 9 octombrie. Spectacolul "Gunoierul" de Mimi Brănescu, în regia colectivă a lui Teodor Corban, Constantin Puşcaşu, Anne Marie Chertic şi Cosmin Maxim se va juca pe 3 octombrie, în sala Studio.

Pe lângă spectacolele jucate "acasă", Teatrul Naţional Iaşi este invitat la Chişinău, la "Reuniunea Teatrelor Naţionale Româneşti, Naţionalul ieşean urmând să fie prezent cu două producţii, "Oraşul cu fete sărace" după Radu Tudoran, regizor Radu Afrim, şi "Plugarul şi Moartea" de Johannes von Tepl, dramatizare şi regie Silviu Purcărete, care se vor juca pe 17, respectiv 18 septembrie. 

Comentarii