Cele mai importante zile din Postul Mare pentru catolici. Astăzi nu se face Liturghia

vineri, 02 aprilie 2021, 01:57
1 MIN
 Cele mai importante zile din Postul Mare pentru catolici. Astăzi nu se face Liturghia

Creştinii catolici din Dieceza de Iaşi au început, de ieri, celebrarea a celor trei zile sfinte care preced sărbătoarea Sfintelor Paşti. Reprezentanţii Episcopiei Romano-Catolice din Iaşi explică faptul că aceste zile au o importanţă deosebită, pregătind sărbătoarea Învierii Domnului. Celebrările din aceste zile sfinte în Catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină“ din Iaşi vor fi prezidate de PS Iosif Păuleţ, episcop romano-catolic de Iaşi, alături fiind şi PS Petru Gherghel, episcop emerit. Celebrările se vor desfăşura cu respectarea tuturor normelor de prevenţie din această perioadă.

Ieri dimineaţa a avut loc, începând cu ora 10.30, Liturghia crismei (a sfinţirii uleiurilor). Preoţii din toată dieceza, peste 300, au fost prezenţi în jurul episcopului, moment în care şi-au reînnoit făgăduinţele din ziua hirotonirii. În cadrul Sfintei Liturghii s-au sfinţit uleiurile pentru catehumeni (cei care urmează să fie botezaţi), pentru bolnavi şi crisma (ulei folosit la Botez, la Mir, la hirotonirea preoţilor, consacrarea altarelor etc.). Seara a avut loc Liturghia Cinei Domnului.

Astăzi, păstrând o tradiţie foarte veche, Biserica Catolică nu celebrează Liturghia. Seara, în Vinerea Sfântă, se celebrează Patima Domnului. „Altarul nu are nimic pe el: nici cruce, nici sfeşnice, nici feţe de altar. Celebrarea Patimii Domnului are loc la Iaşi la ora 18.00 şi se compune din trei părţi: lecturi din Sfânta Scriptură (se proclamă Patima Domnului Isus Cristos după Sfântul Ioan), adorarea Sfintei Cruci şi distribuirea Sfintei Împărtăşanii. Ziua aceasta este zi de post şi de abstinenţă“, au precizat reprezentanţii episcopiei.

În Sâmbăta Sfântă nu este nicio celebrare fiindcă Biserica se consideră că este în tăcere, iar creştinii sunt invitaţi să mediteze până la slujba de seară – privegherea în cinstea domnului din Noaptea Sfântă.

Comentarii