De Business

Punem punctul pe știi

Cine este Sorin Mîndruţescu, şeful Oracle România, pus sub control judiciar de DNA

joi, 08 august 2019, 10:56
2 MIN
 Cine este Sorin Mîndruţescu, şeful Oracle România, pus sub control judiciar de DNA

Sorin Mîndruţescu se află la conducerea Oracle România din 2003, funcţie din care coordonează în prezent peste 4.000 de angajaţi. Mîndruţescu a intrat în echipa Oracle în urmă cu 17 ani, ca director de vânzări pentru aplicaţiile software dedicate zonei de servicii financiare.

Sorin Mîndruţescu s-a ocupat de-a lungul anilor de coordonarea mai multor proiecte IT, dintre cele mai notabile fiind procesul de design şi aplicare a strategiilor IT pentru Banca Comercială Română – Erste Bank Austria. Între 2004 şi 2008 a fost sales director al operaţiunilor din Europa de Sud-Est, funcţie din care a coordonat 11 ţări din Europa de Sud-Est.

Anterior, Sorin Mîndruţescu a lucrat la Bancorex şi la Banca Turco-Română, dar a luat parte şi la punerea bazelor Bank Austria Creditanstaldt, actuala UniCredit, ca director de sucursală. În septembrie 2010, au apărut informaţii că Mîndrutescu ar fi fost propus de PD-L ca ministru al comunicatiilor în locul lui Gabriel Sandu, care ar urma sa fie remaniat.

DNA anunţă, oficial, că faţă de directorul Oracle România, Sorin Mîndruţescu, s-a pus în mişcare acţiunea penală şi este sub control judiciar pentru că ar fi luat mită 869.413 euro, în opt situaţii în perioada 2009-2013, de la reprezentanţii unei firme de IT pentru contracte avantajoase.

Procurorii DNA au efectuat, în cursul zilei de miercuri, o serie de percheziţii în cadrul unui dosar penal ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie. „Ulterior, în urma audierii în acelaşi dosar penal, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Mîndruţescu Sorin Mihai, director general al filialei din Romania a unei companii multinaţionale din domeniul IT, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită în formă continuată (8 acte materiale). De asemenea, a fost fixată o cauţiune în valoare de 500.000 euro (echivalent în lei) care va fi depusă la o unitate bancară şi consemnată pe numele său la dispoziţia Direcţiei Naţionale Anticorupţie sau prin constituirea unei garanţii reale, mobiliare ori imobiliare, în limita sumei respective”, informează DNA, printr-un comunicat de presă.

 

Comentarii