Cinismul companiilor care sponsorizează Moscova şi neputinţa lumii libere

La un an de la invazia Ucrainei, mii de companii din lumea liberă încă finanţează efortul de război al Rusiei. Un studiu elveţian publicat la sfârşitul lunii ianuarie arată că doar 8,5% dintre multinaţionalele active pe 24 februarie 2022 pe piaţa rusă au închis cel puţin o filială în statul agresor până la finele lui noiembrie. Socoteala priveşte exclusiv firmele din UE şi G7, numărul companiilor occidentale non-UE/G7 plus „aliaţi” fiind considerabil mai mare.

Folosind un limbaj mai academic, autorii studiului au concluzionat că cele mai multe multinaţionale simt o profundă durere în c.. dacă sunt rugate să sancţioneze rivalii geopolitici ai guvernelor lor. Un inventar privind marile branduri expuse pe piaţa rusă, retuşat la zi de o echipă de la Universitatea Yale, confirmă cercetarea elveţienilor. Din cei 1.587 de giganţi occidentali monitorizaţi, doar 517 au părăsit Rusia în ultimele 12 luni de măcel. 497 de firme şi-au suspendat activitatea, dar o pot relua imediat, 152 şi-au redus operaţiunile, dar au rămas să-i plătească taxe lui Putin, 179 trag de timp şi cotizează, iar 242 nici nu s-au gândit să plece. În ultimele două categorii, companii care îşi asumă practic transparent finanţarea mijlocită a visteriei de război, regăsim branduri familiare: Raiffeisen, Unicredit, Tom Ford, Coface, Guess sau Auchan.

În cazul retailerului francez, participarea la efortul de eradicare a ucrainenilor de pe Terra s-ar fi făcut chiar direct. O investigaţie de presă (Le Monde, Bellingcat, The Insider) a arătat că Auchan a colaborat cu autorităţile aprovizionând trupele de „măcelari” cu „ajutoare umanitare”. Fireşte, compania a negat acuzaţiile, dar n-a dat niciun semn că ia în calcul retragerea de pe piaţa rusă.

Observaţiile de mai sus nu reprezintă o pledoarie împotriva multinaţionalelor, la modă printre „dacii liberi”, nici o smiorcăială cu iz socialist despre cruzimea pieţei libere. E mai degrabă un „kind reminder” despre impotenţa guvernelor din lumea civilizată de a-şi ţine „monştrii” sub control.

Senzaţia că actori economici non-statali influenţează – uneori chiar dictează – cursul istoriei s-a acutizat după invazia Ucrainei. Şi situaţia pare fără ieşire. O reglementare mai strictă a marilor companii, la limita naţionalizării, pe model chinezesc, ar veni la pachet cu o frânare a progresului tehnologic şi un regres în materie de drepturi şi libertăţi individuale. Apelurile la boicot generalizat împotriva unor giganţi certaţi cu bunul simţ s-au dovedit, nu doar la noi, furtuni într-un pahar cu apă. Supraimpozitarea „băieţilor răi şi deştepţi” din economie, soluţie încercată în ultima vreme poate fi o soluţie de moment, dar mai devreme sau mai târziu, dacă plata nu e voluntară, marile corporaţii îşi vor recupera dările în justiţie, vezi bătălia giganţilor IT cu legislaţia europeană. Mai rămâne relaţia personală, intimă, a fiecăruia dintre noi cu brandul considerat lipsit de etică. Asta nu va schimba nimic pentru companie, scăderea veniturilor va fi insesizabilă (dacă va fi o scădere), dar poţi dormi mai liniştit noaptea. Şi poate, în cazul războiului din Ucraina, speranţa că undeva la Kiev există un inventar exhaustiv cu firmele care au sponsorizat direct sau indirect agresiunea rusă. Nu că guvernul ucrainean va avea tupeul să se ia la trântă cu firmele „trădătoare” după război, dar măcar să le bată public obrazul, înainte de a le încredinţa contractele uriaşe pentru reconstrucţia ţării.