Clarificări pentru emiterea concediilor medicale pentru suspecţii de Covid

miercuri, 16 decembrie 2020, 02:56
1 MIN
 Clarificări pentru emiterea concediilor medicale pentru suspecţii de Covid

Ministerul Sănătăţii (MS) a clarificat mai multe aspecte, după o solicitare a medicilor de familie, referitor la modul în care se eliberează certificatele de concediu medical în cazul persoanelor infectate cu COVID-19.

Astfel, certificatul se eliberează de medicii de familie care au luat în evidenţă şi au monitorizat aceste persoane, iar durata concediilor medicale este stabilită de medicii de familie în funcţie de cum evoluează boala şi de durata monitorizării.

În cazul persoanelor confirmate, Direcţia de Sănătate Publică nu va emite decizia de izolare, persoanele testate pozitiv sunt confirmate prin testare RT-PCR, DSP emite decizie de confirmare a carantinării doar pentru persoanele care au fost stabilite contacţi direcţi, prin ancheta epidemiologică, dar şi pentru persoanele suspecte, dar infirmate în urma testării.

„Pentru persoanele asigurate pentru care s-a dispus măsura izolării, iar în urma investigaţiilor paraclinice specifice nu s-a confirmat diagnosticul de boală infectocontagioasă, medicul de familie acordă concediu medical pentru carantină pe baza documentului eliberat de Direcţia de Sănătate Publică şi pentru perioada înscrisă în aceasta”, se precizează în răspunsul oferit de MS.

Comentarii