Comuna Ciurea se pregăteşte deja pentru o explozie demografică

marți, 03 martie 2020, 02:49
1 MIN
 Comuna Ciurea se pregăteşte deja pentru o explozie demografică

Primăria a lansat licitaţii pentru două grădiniţe în Lunca Cetăţuii, iar o a treia se construieşte la Dumbrava.

De la începutul anului, mai multe licitaţii au fost lansate de administraţia comunei Ciurea pentru obiective mai ales din domeniul educaţiei: construirea unei grădiniţe (cu creşă) în Lunca Cetăţuii, cu 2,7 milioane de lei finanţare prin Programul Operaţional Regional (POR), şi a încă uneia, tot în Lunca Cetăţuii, cu o finanţare de 3,3 milioane de lei obţinută prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Zilele trecute, a fost semnat contractul de finanţare a proiectului de construire şi dotare a unei săli de sport şi a laboratoarelor din cadrul Şcolii Gimnaziale Ciurea.

Proiectul fusese depus pentru finanţare în iunie 2018, prin POR, pentru o finanţare nerambursabilă de 5,2 milioane de lei. Un proiect similar, sală de sport şi laboratoare, este în derulare pentru Şcoala Gimnazială Lunca Cetăţuii. Între timp, au început lucrările la viitoarea creşă şi grădiniţă din Dumbrava.

Tot în ultimele două luni, Primăria Ciurea a lansat licitaţii pentru atribuirea unor contracte precum cel pentru amenajarea unui teren de sport multifuncţional în Lunca Cetăţuii (un milion de lei, valoare estimată), extinderea reţelei de canalizare în aceeaşi localitate (10 milioane de lei), respectiv înfiinţarea unui sistem de distribuţie a gazelor naturale în satul Ciurea (1,1 milioane).

Comentarii