Festivalul Iei, duminică, pe Pietonal. Iată programul zilei!

Concerte şi manifestări de amploare în Centru, la care biletul de intrare este ia de pe tine

joi, 20 iunie 2019, 01:50
2 MIN
 Concerte şi manifestări de amploare în Centru, la care biletul de intrare este ia de pe tine

Ieşenii, şi nu numai ei, sunt invitaţi să îmbrace, peste câteva zile, ia românească. A treia ediţie de la Iaşi a Festivalului Iei – RomânIA Autentică va avea loc duminica aceasta, odată cu manifestările similare din Braşov şi Hobiţa (Gorj).

La Iaşi, în ajun de Sânziene (Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul), festivalul se va desfăşura în Piaţa Palatului Culturii şi pe pietonalul Ştefan cel Mare la cea de-a III-a ediţie de la Iaşi a Festivalului Iei – RomânIA Autentică.

Celebrarea tradiţiilor şi meşteşugurilor populare este organizată de Primăria Municipiului Iaşi, în colaborare cu Asociaţia Naţională a Antreprenorilor, Federaţia Patronatelor Femeilor Antreprenor, Patronatul Femeilor din Meşteşugărit şi Asociaţia ART – Meşteşugurile Prutului.

De astăzi şi până luni, 24 iunie, Pietonalul va găzdui Târgul meşterilor populari „RomânIA Autentică“, unde vor fi expuse şi comercializate produse de artizanat (ii, vâlnice, catrinţe, opinci şi alte accesorii) şi alimentare.

Duminică, între orele 15.00 şi 22.00, pe scena din Piaţa Palatului Culturii vor cânta Ştefan Pintilie, Sabina Ursache, Cristinel Iordăchioaia, Biatrice Duca, Ştefan Deaconiţa, elevii David Simion, Andrei Nicăi, Diana Crăcană, Maria Ionescu şi Carla Ursu, Laura Lavric, Claudia Martinică, Alexandru Brădăţan, Ansamblul „Mugurelul“ al Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad“ şi Ansamblul „Ştefan Vodă“ – Căpriana (Republica Moldova), precizează un comunicat al Primăriei.

Ultima parte a concertului aparţine maestrului Nicolae Botgros şi Orchestrei „Lăutarii“, alături de care vor evolua Ion Paladi, Viorica Macovei, Constantin Bahrin, Ioana Căpraru, Nicolae Ciubotaru, Tatiana Jacot şi Ion Macovei. Atât la concert, cât şi la celelalte evenimente, „biletul de intrare“ este ia, informează comunicatul citat.

Comentarii