Constantin Simirad, final de drum

Constantin Simirad, fost primar al Iaşului între 1992 şi 2003, apoi preşedinte de consiliu judeţean în legislatura 2008-2012, a murit în urmă cu două zile. El suferea de o formă complicată a infecţiei cu SARSCOV2. Potrivit medicilor, avea şi probleme renale, iar în ultimii ani a dus o bătălie continuă de recuperare după o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unei tumori maligne.

Constantin Simirad a intrat în politică pe listele Partidului Alianţei Civice, formaţiune în jurul căreia s-a coagulat ulterior, la Iaşi, Convenţia Democratică. Alegerea sa ca primar a poziţionat Iaşul în primul rând al rezistenţei faţă de Frontul Salvării Naţionale, care la vremea respectivă era văzut ca urmaş al fostului partid comunist şi care domina categoric viaţa politică postdecembristă. Simirad a fost o personalitate puternică, mai mult decât un om politic, iar acest aspect l-a ajutat să facă faţă unui mediu politic ostil, să încurajeze şi să susţină partidele care aveau să câştige următoarele alegeri.

Cititi si: Şi Stela Simirad are Covid. Boala mortală a fostului primar, pas cu pas, până la ora 23.00

Ca primar şi administrator, mandatele sale, cu puţine excepţii, s-au evidentiat prin spirit gospodăresc, rigoare şi grijă pentru banul public. Dacă primii zece ani postrevoluţionari au fost, la nivel naţional, caracterizaţi de proliferarea corupţiei, pe fondul privatizării activelor industriei comuniste, şi a deturnării fondurilor publice, Iaşul a fost, datorită lui în bună măsură, o excepţie. Chiar dacă nu a beneficiat de bugete suficiente – acest deficit fiind, de altfel, regula perioadei de atunci -, a făcut tot ce a putut pentru a asigura funcţionalitatea serviciilor publice de bază. A fost multă vreme o garanţie a faptului că banii publici sunt utilizaţi în folosul oraşului. A avut însă reţineri exagerate faţă de oamenii de afaceri şi nu a reuşit să prevadă, în mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean, potenţialul construirii rapide a unei noi piste la aeroportul din Iaşi.

De numele său direct se leagă construcţia Seminarului teologic „Sf. Vasile cel Mare” din Copou, înfiinţarea şi construcţia Ateneului Tătăraşi, a Pieţei Natiunii, înfiinţarea parcului din Tg. Cucului,  funcţionalizarea străzii Smârdan şi modernizarea pieţelor Independenţei şi Hala Centrală. Împreună cu actualul Întâistătător al BOR, Prea Fericitul Patriarh Daniel, a pus bazele Sărbătorilor Iaşului, în centrul cărora a aşezat figura Sfintei Cuvioase Parascheva. Aceasta este şi acum principala sărbătoare a oraşului şi a judeţului, care atrage zeci, chiar sute de mii de pelerini şi turişti.

Constantin Simirad a stârnit aşteptări mai multe decât a putut duce şi a dezamăgit în situaţii pe care le-ar fi putut gestiona mai bine. După ce a contribuit substanţial la victoria Convenţiei Democratice în 1996, dialogul şi cooperarea în cadrul acestei alianţe au scăzut, iar certurile şi neînţelegerile au luat primul plan. Într-o bună măsură, acestea i s-au datorat. Cooperarea defectuoasă cu liderii Convenţiei de atunci, la care se adaugă primii patru ani de reprezentare locală defectuoasă a FSN, sunt văzute de unii ca principale cauze ale subreprezentării Iaşului la nivel central. Simirad a înfiinţat Partidul Moldovenilor, cu care, la apogeu, a avut rezultate foarte bune în Iaşi, Botoşani şi Neamţ. Nu a reuşit însă să dezvolte structuri solide şi nici să promoveze figuri politice importante. La mijlocul celui de-al treilea mandat şi-a şocat susţinătorii anunţând fuziunea partidului înfiinţat de el cu PSD, continuatorul FSN. După ce a părăsit funcţia de primar, ca rezultat al negocierilor politice, a fost numit ambasador la Havana, unde a reprezentat România timp de trei ani. Finalul neaşteptat al partidului pe care l-a creat i-a determinat pe mulţi să-l acuze de imaturitate politică şi că a epuizat prematur ideea unui partid care să apere interesele regionale.

Cititi si: Iată moştenirea lui Constantin Simirad: cinci ctitorii și două personaje cheie

A fost un apropiat al mediului cultural, pentru care a construit Ateneul Tătăraşi, şi a încercat, fără vreun succes evident, să aducă în viaţa politică figuri din mediul universitar din care, de altfel, provenea. A stabilit relaţii personale care s-au dovedit în unele cazuri fructuoase şi pentru oraş. Un exemplu concludent este cel al Barbarei Stamm, fosta preşedintă a parlamentului bavarez, care a contribuit substanţial la înfiinţarea centrului pentru mame singure „Hecuba” din Iaşi.

Constantin Simirad a fost o figură jovială, ceea ce i-a adus notorietate şi simpatie din partea electoratului şi a publicului în general. Criticii săi au acuzat însă, cu argumente rezonabile, tendinţele populiste, inconstanţa politică şi nesusţinerea mediului de afaceri.

Ca orice om politic, mai ales din primii ani de după 1989, Constantin Simirad a avut părţi bune şi mai puţin bune. Dar rămân după el câteva obiective edilitare importante şi, mai presus de orice, amintirea unei atitudini oneste şi responsabile faţă de interesul public. Alături de Ioan Amihăiesei şi Dan Gâlea, cu care a avut de altfel relaţii strânse, în ciuda diferenţelor politice, el reprezintă figurile politice care au preluat din mers destinele comunităţii, după 1989, şi au încercat ce este mai bun, în ciuda greşelilor inerente. Au experimentat politica înainte ca aceasta să devină o profesie. Amintirea lor merită respect şi preţuire.