Contract gras pentru tipărirea documentelor din Primărie

vineri, 20 iulie 2018, 20:15
1 MIN
 Contract gras pentru tipărirea documentelor din Primărie

Municipalitatea caută o firmă care să-i tipărească documentele. Primăria vrea să încheie un acord-cadru pe trei ani, iar valoarea contractului s-ar putea ridica, în final, la 1,8 milioane lei. Instituţia vrea ca firma să ofere servicii de imprimare în 102 locuri unde funcţionează diverse compartimente ale instituţiei. 

„Conform estimărilor, volumul maxim de imprimat este de aproximativ 670.000 pagini alb/negru şi 30.000 pagini color. Volumul minim ar putea fi de aproximativ 380.000 pagini alb/negru şi 20.000 pagini color“, se arată în caietul de sarcini. Potrivit documentaţiei de atribuire, Primăria a apelat la o astfel de metodă având în vedere costul ridicat al cumpărării şi întreţinerii unor echipamente proprii (costuri legate de consumabile, piese de schimb şi înlocuire a echipamentelor). „Va fi încheiat un acord-cadru pe o perioada de 36 de luni de la data semnării, iar plata se va face la numărul efectiv de pagini imprimate“, se mai precizează în caietul de sarcini. În documentaţie, Primăria solicită ca timpul pentru tipărirea primei pagini să fie de maximum 5 sau 10 secunde, în funcţie de viteza de copiere/scanare şi rezoluţie. Companiile interesate să furnizeze astfel de servicii pot depune oferte până pe 27 august. 

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii