Copil de doi ani, desfigurat de câine, operat la Spitalul Sf. Maria

marți, 30 august 2022, 09:58
1 MIN
 Copil de doi ani, desfigurat de câine, operat la Spitalul Sf. Maria

Un copil în vârstă de 2 ani a ajuns la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iași după ce a fost mușcat de câine. Copilul din comuna Dodești, județul Vaslui, are mai multe plăgi la nivelul feței. 
 

„În cursul zilei de ieri, luni, 29 august, a fost internat un pacient de 2 ani care a suferit multiple plăgi mușcate (câine) facies. Copilul a fost operat, rămâne internat pentru tratament antibiotic, antalgic și antiinflamator și supraveghere. Prognosticul funcțional este favorabil, în ceea ce privește rezultatul estetic vor fi necesare proceduri pentru cicatrizare controlată, pe o perioadă de aproximativ un an jumătate”, a precizat dr. Sidonia Susanu, șeful Secției de Chirurgie Plastică de la Spitalul de Copii „Sf. Maria”

Comentarii