De Business

Punem punctul pe știi

Cresc șansele de câștigare la Loterie pentru cei cu bonuri fiscale cu valori mici

joi, 15 august 2019, 12:37
1 MIN
 Cresc șansele de câștigare la Loterie pentru cei cu bonuri fiscale cu valori mici

Ministerul Finanţelor modifică modul de acordare a premiilor la loteria bonurilor fiscale, după ce a constatat că actualul sistem favoriza desemnarea drept câştigătoare a bonurilor cu valori mari, de peste 100 de lei.

Datele statistice referitoare la dispersia pe intervale valorice a bonurilor fiscale în raport cu valorile extrase arată că doar în cazul a 6 extrageri (10,17%) din cele 59 organizate în perioada aprilie 2015 – iulie 2019, bonul fiscal câştigător a avut o valoare mică, din intervalul 1-99 lei, arată ministerul.

Din datele disponibile rezultă că, ponderea bonurilor fiscale pe intervale valorice, în total bonuri fiscale emise de operatorii economici din Romania, este următoarea: bonuri fiscale cu valori cuprinse în intervalul 1 – 99,99 lei: 83%; bonuri fiscale cu valori cuprinse în intervalul 100 – 999,99 lei: 17%.

Astfel, probabilitatea scăzută, confirmată de datele statistice prezentate, a extragerii unor valori mici, aferente achiziţiilor uzuale de bunuri cu amănuntul şi servicii, în condiţiile în care operatorii economici eliberează, preponderent bonuri fiscale cu valori de până la 100 lei (aprox. 83%), poate determina o diminuare a popularităţii Loteriei bonurilor fiscale, întrucât deţinătorii de bonuri fiscale cu valori mici, care sunt majoritari numeric, au şanse reduse să devină câştigători, nefiind astfel stimulaţi prin acest instrument să solicite şi să păstreze bonurile fiscale pentru participarea la Loteria bonurilor fiscale, arată expunerea de motive a actului normativ pus în dezbatere publică de minister.

Propunerea stabileşte acordarea a maximum 80 de premii pentru intervalul valoric 1-99 lei şi a cel mult 20 de premii pentru intervalul valoric 100-999 lei.

Aflați amănunte de pe zf.ro.

Comentarii