Cristofor I. Simionescu (II)

Astfel, cantitativ, învăţământul politehnic din România era concentrat, în cea mai mare parte, la Bucureşti, iar, calitativ, în capitală urma să fie pregătiţi „inginerii diplomaţi” (pentru concepţie şi proiectare), pe când provinciatrebuia săşcolarizeze „inginerii tehnologi” (pentru producţie). Miza era uriaşă. Era chiar după declanşarea reformei învăţământului din 1948 şi adoptarea unor astfel de măsuri, care constituiau, de fapt, chiar esenţa reformei, putea avea consecinţe grave pe termen lung asupra învăţământului superior tehnic din cele două institute politehnice, din Timişoaraşi Iaşi (institutul din Cluj se va înfiinţa în 1953). Cel care avea să sesizeze imediat această adevărată conspiraţie va fi prof. dr. Ilie Murgulescu, Rectorul Institutului Politehnic din Timişoara. Cristofor Simionescu, în vârstă de 29 de ani pe atunci, este fascinat de cel care îi va deveni maestru şi părinte spiritual şi de discursul acestuia, în care spunea, printre altele, că nu crede în „… virtuţile miraculoase ale apei din Dâmboviţa” (Gânduri, vol. V). Profesorul Simionescu va lua şi el cuvântul, în ciuda lipsei experienţei unor astfel de confruntări, „… prelungind argumentarea antevorbitorului şi depăşind întreruperile nervoase ale unor colegi”. Apoi, artileria grea din Bucureşti trece la „…aprecieri jignitoare asupra nivelului de pregătire a specialiştilor din provincie”. Atmosfera devine insuportabilă, iar cei doi părăsesc şedinţa, Murgulescu invitându-l pe Simionescu să ia masa împreună la Athenée Palace, unde tânărul nostru erou nu călcase niciodată. Astfel începe o prietenie care îi va marca viaţa. Între cei doi era o diferenţă de 18 ani.

A doua zi, discuţiile se vor desfăşura la Ministerul Învăţământului, într-o atmosferă mai conciliantă. Simionescu se întoarce la Iaşi cu Secţia de Celulozăşi Hârtie, unică în ţară, care funcţionase la Bucureşti, pentru un an, cu doi studenţi. Dupăceva timp, tot datorită lui, se va reloca la Iaşi o altă entitate academică unică în ţară, Facultatea de Textile şi Pielărie.

Din 1952 cei doi vor lucra împreună la Comitetul pentru Învăţământul Superior (C.Î.S.), condus de Ilie Murgulescu. La 33 de ani, în 1953, Cristofor Simionescu devine Rector al Institutului Politehnic Iaşi, considerând, după propriile-i spuse că„… Oamenii au acceptat, de voie-de nevoie, în fruntea lor, un tânăr energic, sever, care părea bine intenţionat.”

„Şcoala managerială” a lui Ilie Murgulescu a fost foarte utilă pentru Rectorul Cristofor Simionescu. Astfel, în perioada petrecută la C.Î.S. el constată, printre altele, „…cât de pedant trebuie întocmite textele, cât de dozatăşi chibzuităargumentarea, cât de «cizelată» fraza”. Această convingere a fost favorizată, bineînţeles, şi de fundamentele pregătirii şi culturii sale. Un fost mare profesor al Politehnicii, mi-a confirmat cum Simionescu corecta gramatical sau stilistic orice hârtie care ajungea la el, indiferent de numele autorului. Oricum, documentele care au rămas după Simionescu atestăcă acesta avea un desăvârşit simţ al limbii române, o grijă deosebită în alegerea cuvintelor şi în formularea exprimărilor. Aceasta nu numai din respect pentru limba română. Au fost vremuri când un cuvânt scăpat din neatenţie putea avea consecinţe grave. De exemplu, în 1957, la data de 5 decembrie, într-o şedinţă a Consiliului Ştiinţific, se aminteşte de primul Rector al Şcolii Politehnice, în acest fel: „… cu toate greşelile politice şi cu orientarea nejustă în dese ocazii, este o datorie a noastră să se spună că merite mari în creionarea şcolii sunt legate de numele prof. Cristea Otin, care a depus multă energie şi care, sprijinit de cadrele şcolii, a reuşit să fondeze această instituţie”.Cu o zi înainte de aceastăşedinţă, în comuna Vadu Roşca erau împuşcaţi 9 ţărani care se opuneau colectivizării. Acestea erau vremurile! Primul Rector Cristea Otin era în dizgraţia autorităţilor comuniste, pentru „aventura cernăuţean㔺i pentru colaborarea cu guvernul Antonescu, mareşalul vizitând şcoala la Cernăuţi, în 1942, la deschiderea anului şcolar, atunci când s-a afirmat că„Bolşevicii au transformat oamenii în maşini; voi sunteţi aici, la graniţa de nord a ţării, ca să puneţi suflet în toate maşinile” (Gânduri, vol. IV). Dar, cu toate acestea, Cristofor Simionescu ţine să se consemneze rolul important jucat de Cristea Otin la întemeierea şcolii, ca între doi domni, ca între rectori!

Cu altă ocazie, Simionescu se referă la şeful de cadre, spunând că„…tovarăşul X să se preocupe să-şi încheie studiile”şi căacesta „… este nervos şi repede oamenii” (în perioada aceea, şefii de cadre nu erau numiţi dintre cei mai şcoliţi şi mai rafinaţi oameni. Poate şi din acest motiv circula lozinca conform căreia „cadrele e totul”).

Astfel, este bine să fim atenţi cine şi ce scrie în procesele-verbale ale şedinţelor la care participăm, pentru că nu se ştie cum, peste câteva zeci de ani, se trezeşte cineva care nu are altceva mai bun de făcut, decât săle citeascăşi să le comenteze.

Prof. univ. dr. ing. Neculai Eugen Seghedin este cadru didactic şi prorector responsabil cu activitatea didactică la Universitatea Tehnică "Gheorghe Asachi" din Iaşi

Publicitate și alte recomandări video