Cu ce medii s-a intrat la liceele din Iași. S-a făcut repartiţia computerizată

luni, 26 iulie 2021, 02:03
3 MIN
 Cu ce medii s-a intrat la liceele din Iași. S-a făcut repartiţia computerizată

Diferenţe de câteva sutimi, în plus sau în minus, în funcţie de liceu şi profil, faţă de estimările „Ziarului de Iaşi“.

4.062 de absolvenţi de clasa a VIII-a din judeţul Iaşi au fost admişi în învăţământul liceal de stat în prima etapă de repartizare computerizată, repartizare care a fost publicată în weekend. Cei 4.062 de elevi reprezintă 98,33% dintre elevii care au completat opţiuni pentru repartizarea la licee (4.131). Dintre aceştia, 2.031 de candidaţi au fost repartizaţi la filiera teoretică, iar 2.031de candidaţi la filiera tehnologică.

La nivelul judeţului Iaşi s-au completat un număr de 86.247 de opţiuni, rezultând astfel o medie de 21 opţiuni pentru fiecare elev. Dintre candidaţii admişi, patru dintre aceştia au avut media de admitere 10.

În ceea ce priveşte elevii admişi anterior repartizării computerizate, au fost admişi 458 de candidaţi la specializări vocaţionale, 80 de elevi pe locurile speciale, rezervate candidaţilor de etnie romă, 20 de elevi pe locurile speciale în învăţământul de masă, rezervate candidaţilor cu cerinţe educaţionale speciale, şi 19 elevi în învăţământul special.

La nivelul judeţului Iaşi 69 elevi nu au putut fi admişi în prima etapă deoarece nu au completat suficiente opţiuni.

Până pe 28 iulie, candidaţii repartizaţi trebuie să depună sau transmită dosarele de înscriere către secretariatele liceelor. Cei care nu au completat suficiente opţiuni şi nu au fost repartizaţi la un liceu, pot completa, în perioada 29 iulie – 5 august, opţiuni pentru cea de-a doua repartizare computerizată. La nivelul judeţului au rămas disponibile pentru etapa a doua 200 de locuri pentru repartizarea computerizată şi 48 pentru admiterea la liceele cu profil vocaţional.

Unde au fost surprize

În ceea ce priveşte mediile de admitere la cele mai „vânate“ licee din Iaşi, acestea sunt apropiate de estimările realizate de „Ziarul de Iaşi“, existând doar câteva surprize. Analizând ultimele medii de admitere din acest an punem concluziona că mai mulţi elevi au fost interesaţi de specializările de la licee care nu se află neapărat în „Top 5“ la nivelul judeţului, existând o distribuire mai uniformizată.

În ceea ce priveşte ultimele medii de admitere, la Colegiul Naţional s-a intrat anul acesta, la Filologie, şi cu 9,15 (estimarea ZDI a fost 9,20), la Mate-info cu 9,51 (estimarea ZDI 9,54), iar la Ştiinţe ale naturii 9,47 (estimarea a fost 9,55).

La „Racoviţă“ s-a intrat anul acest, la Mate-info, şi cu 9,50 (estimarea 9,45), la Ştiinţe ale naturii cu 9,45 (estimarea 9,38), iar la Filologie cu 9,06 (estimarea 9,01).

La „Negruzzi“ s-a intrat anul acesta, la Mate-info, cu 9,44, la Ştiinţe ale naturii cu 9,38, iar la Filologie cu 9,14.

La „Eminescu“, la Mate-info engleză s-a intrat cu 9,40, la Ştiinţe ale naturii cu 9,28, iar la Filologie engleză cu 9,09.

Dacă la unele licee menţionate anterior se pot observa, în general, medii puţin mai mari decât era estimat, la „Moisil“ ultima medie a fost anul acesta 8,95, estimarea fiind 9,02. Comparativ, anul trecut s-a intrat cu 9,33.

În cazul celorlalte licee din Iaşi aflate printre „preferinţele“ elevilor, mediile de admitere sunt apropiate de estimările „Ziarului de Iaşi“, neexistând surprize, diferenţe de cel mult 10 sutimi apărând doar în cazul specializărilor pentru care interesul depinde de aptitudinile elevilor, precum Filologie germană.

Comentarii