Cum afectează ordonanța lui Ciolacu comuna Miroslava. „Nu găsesc personal”, spune primarul

duminică, 27 august 2023, 09:33
5 MIN
 Cum afectează ordonanța lui Ciolacu comuna Miroslava. „Nu găsesc personal”, spune primarul

Chiar dacă proiectul ordonanţei de urgenţă cu măsuri fiscal bugetare menite să reducă deficitul bugetar nu a intrat nici în consultare publică, el produce deja efecte – dacă ne referim, de exemplu, la protestul angajaţilor din domeniul finanţelor, care au obţinut pe loc promisiunea că prevederile nu se vor „atinge” de ei.

Ca orice protest, revendicarea s-a referit la venituri. Ordonanţa, care apare din conţinutul ei că va fi în vigoare la 1 octombrie, limitează toate sporurile la 1000 de lei brut. A doua revendicare a vizat eliminarea unor posturi, or proiectul vizează desfiinţarea posturilor vacante, ceea ce ar atrage şi dispariţia unor joburi de şefi (de birouri, de servicii etc.).

Miroslava, cât Paşcaniul, dar cu primărie de cinci ori mai mică

Această reducere în organigramă, deşi nu aduce niciun câştig pentru că locurile respective neocupate oricum nu presupuneau nicio cheltuială, nu este bine văzută nici de primarii cu care am stat de vorbă pe subiectul prevederilor ordonanţei. „Ar fi o mare greşeală”, ne-a spus Dan Niţă, care conduce de 15 ani cea mai mare comună ieşeană.

„Să anuleze posturile vacante din ministere. Miroslava are o populaţie aproape cât Paşcaniul, dar ei au la primărie aproape 300 de angajaţi, iar noi avem 50-60 de angajaţi şi nu găsesc personal ca să ocupe aceste posturi”, a explicat primarul Niţă. Rezultatele ultimului recensământ arată că populaţia rezidentă a comunei a depăşit 28,5 mii de locuitori, în timp ce în Paşcani trăiesc peste 30,7 mii.

Pe de altă parte, primăriile sunt unităţi autonome şi ar trebui să-şi facă singure regulile, a mai spus edilul.

Partea bună din ordonanţă

Dar proiectul conţine şi lucruri bune, consideră Dan Niţă, referindu-se la propunerea ca bunuri imobile (clădiri şi terenuri) aflate în proprietatea publică a statului român, situate pe teritoriul unor unităţi administrativ teritoriale, să poată fi transferate în proprietatea publică a UAT-urilor respective. Asta, în anumite condiţii, precum menţinerea destinaţiei neschimbată pentru cel puţin 10 ani, precizează documentul.

„De unde are statul român teren la Miroslava?”, întreabă retoric primarul, arătând că e vorba de foste IAS-uri care s-au desfiinţat, iar terenurile au fost preluate de Administraţia Domeniilor Statului. „Eu nu pot să reconstitui oamenilor dreptul de proprietate tocmai pentru că o parte din terenuri s-a dus la IAS-uri”, a dat el exemplul procesului prelungit de retrocedare proprietăţilor luate cu japca la colectivizarea din anii ’60.

Statul să taie acolo unde subvenţionează

Primarul Dan Niţă e de acord că „statul poate să intervină acolo unde subvenţionează”. „Dar dacă Miroslava nu primeşte niciun ban de la statul român, de ce să ne impună reguli?”, a conchis el, făcând diferenţa între banii primiţi pentru investiţii şi lipsa unor fonduri destinate cheltuielilor cu salarizarea. Comuna Miroslava şi municipiul Iaşi sunt singurele unităţi administrativ teritoriale cărora nu li se alocă sume din cotele defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale.

Şi primarul din Schitu Duca e de acord că unele măsuri sunt necesare, dar nu vede cu ochi buni condiţionarea alocării cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat de gradul de colectare a taxelor şi impozitelor locale. „Sunt persoane cărora nu mai ai ce să le faci şi ce datorează rămân la buget ca un debit”, a explicat primarul Grigore Corciovă.

Momentan, proiectul ordonanţei prevede că „la calculul gradului de necolectare nu se iau în considerare creanţele fiscale aflate în litigiu”.

Sistarea angajărilor ridică probleme de la viitorul azil de bătrâni de la Ciurea până la Aeroportul Iaşi

Dispariţia din organigramă a posturilor vacante „nu aduce niciun avantaj” nici la Ciurea, ne-a spus primarul Cătălin Lupu. În schimb, pot să apară alte probleme, a avertizat el. La Ciurea, unul din proiectele care urmează să primească finanţare prin PNRR este un construirea unui centru pentru bătrâni. „Ca să funcţioneze, trebuie o schemă de personal”, a pus primarul degetul pe rană, arătând spre guvern, care ar trebui să aprobe schema respectivă.

Aspectul semnalat de primarul din Ciurea este similar problemei ridicate de directorul general al Aeroportului Iaşi, regie care ar urma să se supună, şi ea, prevederilor ordonanţei pregătite de guvern. Romeo Vatră a atras atenţia că noul terminal de pasageri necesită personal de diverse categorii, care urmează să fie selectat şi angajat în lunile următoare.

„Măsurile de austeritate propuse prin acest proiect de OUG, prin care se impun tăieri de posturi vacante, modificarea organigramei, restricţii privind cheltuielile şi achiziţiile pentru aeroporturi care se pregătesc de dezvoltare reprezintă un non sens”, a subliniat el. Vatră a solicitat „o analiză serioasă şi o revizuire a proiectului ordonanţei, pentru a nu afecta negativ traficul aerian din România şi pentru a nu pune în pericol siguranţa şi securitatea zborurilor”.

Tomeştiul, între lipsa de personal şi externalizarea serviciilor
Despre personalul existent sau care ar mai putea fi angajat pe posturile vacante ne-a vorbit şi primarul Tomeştiului. „Şi-aşa avem foarte multe proiecte în implementare, volumul de muncă este enorm, iar dacă ne mai ia şi din organigramă… Primăriile vor fi obligate să cheltuiască mai mulţi bani, pentru că nu vor avea altă soluţie decât să externalizeze anumite servicii pe care nu le poate controla”, ne-a spus Ştefan Timofte.

În acest moment, Primăria Tomeşti derulează 26 de proiecte pe diferite programe, atât europene, cât şi cu finanţare de la bugetul de stat. Primarul comunei se teme că nu va putea să aloce bani pentru un alt tip de proiecte, de exemplu pentru dotarea creşei aflată acum în şantier. El a amintit şi că bugetul de cheltuieli este aprobat la începutul anului – de la mobilier până la organizarea Zilei comunei.

„Acum ce să fac, să anulez tot?”, s-a arătat el nemulţumit de schimbările care se pregătesc la Bucureşti, dar şi de faptul că nu se pune accent pe investiţii.

Comentarii