Cum îi oprim?

A te revolta nu mai este o opţiune politică, o datorie cetăţenească evidentă, ci o soluţie de supravieţuire pe termen lung.

A continua în acest fel, încasând ordonanţe de urgenţă, care demolează justiţia şi economia, înseamnă a ne comporta ca nişte complici. „Au fost nişte laşi!” – ar fi cea mai decentă judecată pe care istoria o poate face. Despre noi e vorba.

Aşadar, cum îi oprim? Sunt prea pretenţioase, inadecvate ori forţate referirile la decembrie 1989?

Desigur. Atunci riscai să încasezi nişte gloanţe. Astăzi ştim că nu. Dar, totuşi, pare mai periculos. Se pare că amenzile jandarmeriei rănesc mai grav şi dor mai tare! Atunci, în „inconştienţa” lor, protestatarii au refuzat să mai plece din pieţele publice; acum protestele se fac cu program, în weekend. Lumea-i obosită şi „conştientă”, selfiurile sunt extenuante. A doua zi, oamenii merg la muncă. Trebuie să livreze taxe şi impozite pentru Dragnea. Atunci, cei mai curajoşi nu s-au mai gândit că vor rata cozile la alimente. Azi e complicat. Lumea trebuie să ajungă la shopping. Atunci, nu s-au mai întors în căminele îngheţate, fără curent electric. Astăzi, e musai să ajungă la saună, la „sală”, la club. În concluzie, democraţia se apără la mall, în cabinele de probă. Justiţia se susţine pe facebook, în spatele telefonului, iar discursurile, replica ideologică la abuzurile brutale se rezumă la înjurături şi lozinci triviale. Lumea s-a răcorit, curajul unde-i? Va fi, probabil, un breaking-news stingher: curajul a emigrat. Statistica va număra nu persoane în plus sau în minus, ci câteva milioane de mămăligi.

Da, ni se va spune, dar cu ce drept îi dorim alungaţi de la putere? Sunt aleşi democratic! Şi? N-aţi mai văzut dictatori aleşi democratic? N-aţi mai văzut clici mafiote ajunse la putere prin fraudă? Asta înseamnă automat că trebuie să plece „la termen”, când au ei chef? Când ne dau ei voie? Că trebuie să-i lăsăm să ne terorizeze „cu mandat” popular?

De fapt, au depăşit mandatul obţinut, încă din primele zile după instalarea la putere şi se află de atunci în afara legitimităţii obţinute.

Ei golesc închisorile de corupţi şi criminali cu mandat de la popor? Le-a cerut poporul să modifice codul penal şi codul de procedură prin ordonanţe sau amnistie şi graţiere? Ei vânează judecătorii şi procurorii anti-corupţie cu mandat de la naţiune? A votat cineva ca ţara să se redenumească „Republica Infracţională România”? Ei falimentează bugetul, distrug fondurile de pensii cu mandat, pe baza unui program votat? Au fost cumva aleşi de români să dea pensii speciale ? L-am mandat pe Dragnea să tragă la sorţi completurile la Înalta Curte de câte ori vrea, până iese cine-i convine? A cerut cineva ca Jandarmeria să devină noua Securitate?

Au consultat pe cineva dacă să schimbe codul fiscal peste noapte, înainte de Crăciun, prin ordonanţe? Au cerut cuiva părerea despre cum să inventeze 87 de taxe? Au acordul poporului să distrugă economia de piaţă? Să arunce în insolvenţă companiile? Să inducă o criză economică fără precedent? De fapt, de la cine or fi primit mandat să submineze economia naţională?! Cine doreşte să inducă fracturi în societate pe model venezuelean: „Îi ardem pe bogaţi ca să-i sprijinim pe săraci?” I-au mandatat pensionarii/bugetarii/funcţionarii să-i nenorocească pe antreprenori şi pe angajaţii din multinaţionale? Le-a cerut cineva să alunge capitalismul şi să trecem la economia de comandă şi de „cumetrie”?

În fine, au făcut referendum să decidă scoaterea României din UE?

De doi ani de zile, cele mai negre scenarii au fost cu mult depăşite. Trăim într-o ucronie halucinantă. România este împinsă într-o zonă de totală impredictibilitate, de nesiguranţă economică şi socială, de haos. Am intrat pe un teritoriu necunoscut, în care dispar reperele post-decembriste, fiindcă nu există precedente de o asemenea gravitate. Instituţiile fundamentale au devenit nişte carcase, faţade ale democraţiei în care se execută dictatorial voinţa unui singur om şi planurile unei clici infracţionale extrem de periculoase. Aparatul de stat e epurat la scară largă de coloanele vertebrale, iar atmosfera de teroare se instaurează treptat. Cuvântul de ordine este: „Încolonaţi-vă sau vă radem! Executaţi sau vă discredităm!”

De ce câştigă teren în fiecare zi?

Spre deosebire de cei din 1989, acum, paradoxal, ne este mai frică. ţinem mai mult la viaţă. Considerăm că, spre deosebire de atunci, avem mai multe de pierdut. Încă. Dar va fi o vreme când nu ne va păsa, fiindcă nu vom mai avea mare lucru de apărat. Suntem împinşi sprea o asemenea realitate. Înainte de 1989 era mai simplu: era suficient un „jos”, o propoziţie, ca să-ţi recapeţi demnitatea, să te aresteze Securitatea, ca să nu te mai consideri complice. Acum e mult mai dificil. Cum să te opui infernalei maşinării de propagandă şi de distrugere economico-socială PSD-ALDE, cum să te opui regimului mafiot Dragnea? Cum să-l opreşti? Care-i soluţia? Individual, pe cont propriu, suntem pierduţi. Împreună, poate, mai avem ocazii. şi acelea din ce în ce mai puţine.