Cum se va desfășura vaccinarea copiilor în România și când începe

marți, 16 noiembrie 2021, 15:04
1 MIN
 Cum se va desfășura vaccinarea copiilor în România și când începe

Valeriu Gheorghiță anunță că termenul la care se așteaptă decizia pentru vaccinarea anti-COVID a copiilor de 5-11 ani de la Agenția Europeană pentru Medicamente a fost devansat. 

„Ne așteptăm ca în a doua parte a lunii noiembrie să avem această autorizare, probabil undeva pe data de 25 noiembrie. Pentru vaccinul de la compania Moderna care, de asemenea, a depus documentația de evaluare la Agenția Europeană a Medicamentului, se așteaptă că autorizarea să se acorde la jumătatea lunii decembrie”, afirmă medicul.

Potrivit acestuia, sunt deja începute campanii de vaccinare pentru această grupă de vârstă în Statele Unite, în Israel. Și în România a început organizarea campaniei de vaccinare.

„În acest moment centralizăm solicitările din fiecare județ de înființare a unor cabinete de vaccinare în unitățile sanitare cu paturi sau ambulatorii care au secții sau compartimente de pediatrie. De asemenea, în centrele de vaccinare unde există vaccin de la compania Pfizer pentru vaccinarea persoanelor de peste 12 ani vom organiza un cabinet de vaccinare care va fi destinat pentru grupa de vârstă 5 – 11 ani tocmai pentru că ne dorim foarte mult să încurajăm vaccinarea întregii familii pentru a crea acea barieră de protecție imună a familiei”.

Aflați amănunte de pe antena3.ro.

Comentarii