Cum transporţi o maşină pe o distanţă de doi kilometri, fără să porneşti motorul şi fără platformă?

marți, 04 aprilie 2023, 01:50
2 MIN
 Cum transporţi o maşină pe o distanţă de doi kilometri, fără să porneşti motorul şi fără platformă?

Condamnat cu executare pentru conducere fără permis, un tânăr a făcut apel, invocând un scenariu desprins parcă dintr-un volum de „Povești nemuritoare”. Fusese prins după ce provocase un accident pe un drum forestier. Cum acesta nu era drum public, ar fi putut scăpa dacă găsea o explicație convingătoare pentru modul cum a ajuns acolo.

În august 2019, Sorin Huzum pusese la punct VW-ul Touran al unui cunoscut. S-a urcat la volan pentru a-l proba, deși nu avea un permis de conducere valabil. Prudent, a probat autoturismul pe un drum forestier din Cozmești. După aproximativ 2 km însă, într-o curbă, s-a ciocnit cu o autoutilitară vasluiană care venea din sens contrar. Deși accidentul se soldase doar cu daune materiale, el a fost totuși trimis în judecată, pentru conducere fără permis. Magistrații Judecătoriei Răducăneni au apreciat că, până să ajungă pe drumul forestier, Huzum circulase aproape 2 km pe un drum sătesc, public.

În plus, mai fusese condamnat o dată pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului și părăsirea locului accidentului. Avusese permis de conducere spaniol, dar îi fusese retras pentru încălcarea legislației rutiere. Chiar dacă sentința judecătorilor spanioli nu fusese recunoscută în România, iar pentru cealaltă condamnare se împlinise termenul de reabilitare, judecătorii din Răducăneni au reținut perseverența lui Huzum în încălcarea legislației rutiere și l-au condamnat la 9 luni de închisoare, cu executarea în regim de detenție.

Inițial, Huzum explicase că intrase pe drumul forestier direct de pe o parcelă de teren care îi aparținea, deci nu circulase pe un drum public. Nu a fost crezut. Apoi, a încercat alte variante. Întâi, a afirmat că transportase VW-ul până la drumul forestier cu o platformă. Apoi, că se folosise de serviciile unui consătean, care avea permis de conducere pentru tractor. Acel consătean ar fi condus tractorul, la care erau prinse discuri, iar la acestea fusese legat autoturismul.

Declarația i-a fost confirmată de consădean în instanță. Nici această poveste nu a fost însă crezută. Consăteanul povestise că tractase mașina dimineață, în jurul orei 7.30-8.30. Or, accidentul avusese loc la ora 13.30, fiind greu de crezut că Huzum probase mașina timp de 5-6 ore. „De altfel, Curtea nu găsește nicio explicație a motivului pentru care inculpatul nu a avansat această apărare încă din momentul începerii cercetărilor în prezenta cauză. Dealtfel nu a oferit nicio explicație în acest sens.

Conchide astfel Curtea că inculpatul a adoptat în prezenta cauză o poziție procesuală nesinceră. Reevaluând probele administrate în cauză, raportat la toate susţinerile şi apărările inculpatului, evaluând coroborat probele administrate în cauză, instanța de control apreciază că se conturează neîndoielnic activitatea infracţională a inculpatului”, au conchis magistrații Curții de Apel. Aceștia au confirmat sentința instanței inferioare, soluția fiind definitivă.

 

 

Comentarii