Dar dacă Trump nu e un accident?

Pe scurt, America nu mai inspiră şi nu îşi mai inspiră cetăţenii. E o ţară în care merită să locuieşti, dar doar atât.

După câştigarea războiului rece, America n-a mai ştiut cine e şi nu şi-a regândit identitatea. Entuziasmul victoriei a mascat o vreme problema – problemă care, la nivel fundamental, sună aşa: America nu mai produce substanţă politică aptă să inspire.

America s-a fondat pe trei valori: republică, democraţie şi libertate. La 1770, mix-ul ăsta a fost absolut inovator – iar singularitatea a dat naştere ideii de excepţionalism american.

Pe tot parcursul secolului al XIX-lea, Lumea Nouă era chiar nouă – un ideal pentru progresiştii Lumii Vechi şi un coşmar pentru conservatorii aceleiaşi lumi.

După primul război mondial însă, America s-a trezit într-o lume tot mai plină de republici guvernate democratic, ale căror societăţi erau libere. Nu mai era singură, nu mai era excepţia. Dar chiar şi aşa, era liderul – cum s-a văzut în al doilea război mondial şi ulterior, în timpul războiului rece.

În 1990 însă, majoritatea republicilor vest-europene erau deja mai sofisticate decât cea americană, majoritatea democraţiilor vest-europene erau mai incluzive şi mai avansate decât cea americană – şi destule societăţi vest-europene se bucurau de mai multă libertate decât cea americană.

Din lider inspiraţional, America s-a transformat într-un simplu lider militar – o poziţie importantă, fără îndoială, dar mult mai anostă decât cea a liderului inspiraţional.

Un ochi atent ar fi putut vedea încă din 1990 (sau din 1991, când dispare URSS) că America trebuie să se reinventeze dacă vrea să mai însemne şi în secolul al XXI-lea ce-a însemnat în secolul al XIX-lea şi al XX-lea. Din păcate, America nu s-a reinventat – cel puţin deocamdată. Dimpotrivă.

Iar absenţa substanţei politice noi, care să creeze o identitate nouă, deci o nouă energie, a generat nu doar regres (cum arătam la început), ci şi o degradare intelectuală, o blocare în sectarism ideologic care la ultimele alegeri a produs candidaţi prezidenţiali în cel mai bun caz mediocri. La democraţi s-a bătut centrul paseist (şi tehnocratic-arogant) cu stânga paseistă, iar la republicani am avut o colecţie de personaje bizare, toate susţinând o versiune sau alta de dreaptă paseistă.

Nimeni nu a venit încă cu o nouă substanţă politică, cu un nou viitor. Bătălia s-a dat între trecuturi alternative. Faptul că a câştigat Trump e irelevant – oricine ar fi câştigat tot despre trecut ar fi fost vorba. Trump a reuşit însă mai bine decât ceilalţi să combine paseismul cu sectarismul ideologic – ambele simptome ale degenerescenţei.

Şi atunci întrebarea din titlu, oricât de inconfortabilă este, devine imediat evidentă: dar dacă Trump nu e un accident? Dar dacă societatea americană e acum, metaforic vorbind, exact ca Trump: obeză, bătrână, narcisistă şi gaga? Fiindcă toate sectele care au ajuns s-o populeze, de la stânga la dreapta, de la vegetarieni şi social justice warriors la libertarieni sau la fanatici religioşi, par exact aşa.

Dar dacă victoria lui Trump nu e decât un alt simptom al decăderii imperiului american? Dar dacă în secolul al XXI-lea America nu va mai fi?

Fireşte, nu susţin că răspunsul la aceste întrebări ar fi unul evident. Dar, mie cel puţin, mi se pare limpede că am ajuns într-un punct în care astfel de întrebări nu mai pot fi ocolite – chiar dacă, aşa cum spuneam, un eventual răspuns de tipul „da, America e în disoluţie” nu e neapărat evident: poate că Trump chiar e un accident şi lucrurile îşi vor reveni.

Ajuns la final, simt nevoia să fac câteva precizări. Google, Oscarurile şamd nu-ţi dau identitate naţională, nu răspund la întrebarea „ce înseamnă să fii american în secolul al XXI-lea?”. Fiindcă naţiunile nu sunt realităţi obiective, identitatea trebuie mereu reinventată. Dacă n-o faci, decazi. Altfel, vă rog să observaţi că eu nu susţin că SUA nu mai sunt relevante, ci că sunt rămase în urmă faţă de alte democraţii avansate şi că asta se întâmplă fiindcă nu mai există un răspuns de tip inspiraţional la întrebarea privind identitatea.

Sorin Cucerai este traducător şi publicist