De ce ne forţaţi să devenim regionalişti?

Sâmbătă, 19 mai, pleacă dinspre Moldova către Capitală cel mai mare convoi de maşini organizat de societatea civilă pentru a trezi Guvernul la realitate. Asociaţiile "Împreună pentru A8" şi "Moldova vrea autostradă" trec la un alt nivel de mobilizare civică şi presiune publică asupra autorităţilor. A trecut timpul petiţiilor on-line, a poziţionărilor pe reţelele sociale, a comunicatelor şi adreselor oficiale ori a protestelor din centrele oraşelor.

Vom observa ceva nou în peisajul protestatar: un marş către capitală în care sunt implicaţi cu precădere cetăţenii unei regiuni istorice. De obicei, profesorii şi medicii, poliţiştii şi transportatorii, sindicalişti organizaţi pe grupe socio-profesionale se deplasează la proteste din judeţe "la centru". Dar nu aţi auzit de olteni sau bănăţeni care se duc la Bucureşti, de ardeleni care ajung în convoaie ori că unii dobrogeni o iau din disperare într-acolo. În plus, spre deosebire de celelalte acţiuni, nici nu e vorba de un avantaj direct şi imediat. Autostrada nu e ceva care le intră moldovenilor direct în buzunare, precum salariul sindicaliştilor, nu e nici un privilegiu, ci un mijloc, până la urmă un principiu de dezvoltare, care i-ar pune pe picior de egalitate cu celelalte regiuni ale ţării în ceea ce priveşte şansele la prosperitate. Uitaţi-vă pe "harta de bussines" a României, la primele zece judeţe, care fac 70% din cifra de afaceri a ţării. Ce au ele în comun? Autostrăzi finalizate sau în execuţie. Şi nici unul nu este din Moldova.

Dilema legată de autostrăzile din Moldova e aceasta: nu se poate sau nu se vrea? Înţelegem că incompetenţa nu discriminează şi are efecte la fel de nocive şi pentru Transilvania, unde A10, porţiunea Sebeş -Turda, era practic finalizată, dar hârtiile de aprobare a deschiderii ei au străbătut distanţa de la un birou la altul în câteva luni; că autostrăzile de pe Valea Oltului sau Valea Prahovei suferă amânări din aceleaşi motive. Dar motivul principal de blocaj suplimentar în cazul Moldovei este absenţa voinţei. Moldova e percepută ca o favorită la fraiereală. La împărţeala bugetelor pe infrastructură e ultima de regulă, banii strânşi din impozite finanţează, de fapt, proiectele de infrastructură din alte zone, de altfel mult mai prospere. E uluitor, dar de ani buni senzaţia este că moldovenii sunt trataţi ca nişte refugiaţi care încearcă să obţină rezidenţa şi bunăvoinţa unui guvern străin. Vorba unui observator dezinteresat în chestiunea autostrăzii şi a poziţionării guvernelor faţă de interesele moldovenilor: "Pur şi simplu, ăştia ne forţează să devenim regionalişti! Nu avem încotro!"

În cazul autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, în ciuda zecilor de adrese ale ONG-urilor înaintate CNAIR, ministerelor şi Guvernului, nu s-a primit vreun răspuns sau dacă s-a primit erau nişte formulări generale, în batjocură. Iniţiativa se confruntă cu un zid impenetrabil de birocraţie, indiferenţă şi, bănuim, un ghem de interese ascunse. E greu să găseşti în statul român un partener de discuţie, aproape imposibil să afli decidenţi serioşi de la care să obţii o informaţie, să ai acces transparent la cercul îngust al puterii ca să poţi pricepe ce se întâmplă. De exemplu, să înţelegi banalul motiv pentru care au fost anulate două studii de fezabilitate pentru A8 ori de ce pentru A7 s-au amânat licitaţiile pentru aceste studii de 15 ori în 5 ani.

Marşul motorizat este al unei societăţi civile mobilizate, care solicită Guvernului asumarea în mod clar a termenelor pentru licitaţiile studiilor de fezabilitate în cazul A8 şi A7 (nu mai târziu de 1 septembrie 2018), corelarea dintre ministerul Transporturilor şi cel al Mediului în privinţa elaborării autorizaţiilor, evaluarea CNAIR şi restructurarea lui prin cooptarea unor profesionişti.

Pentru că în construirea unui autostrăzi apar nenumărate blocaje, "Împreună pentru A8" şi "Moldova vrea autostradă" consideră necesară înfiinţarea unui Departament pentru infrastructura din Moldova în subordinea primului ministru, care să creeze legătura între Guvern, ministere, autorităţi locale, mediul de afaceri şi societatea civilă şi să monitorizeze realizarea acestor investiţii. Departamentul pentru Moldova trebuie să aibă în grijă proiectele, informaţiile, situaţia clară a aprobărilor necesare, stadiul elaborării documentelor, numele funcţionarilor şi responsabililor care redactează documentele, foile de parcurs, să alerteze instituţiile când se observă riscul depăşirii unor termene, să aibă acces 5 minute săptămânal la un prim-ministru, la şefii Camerelor şi la cine o mai fi nevoie. Pe scurt, un grup de lucru operativ care să desfacă blocajul birocratic, să stimuleze capacitatea managerială prin voinţă politică şi susţinere civică.

Cum vor privi bucureştenii coloana de maşini? Ce vor înţelege din protest, când oraşul le va fi blocat tocmai în seara "Nopţii muzeelor"? Ce va înţelege societatea civilă în general? Într-o perioadă dramatică, când însăşi apartenenţa la principiile şi instituţiile UE pare că este pusă în pericol, când democraţia şi statul de drept primesc lovituri sub centură, nişte moldoveni care vor o autostradă ar putea să sune inadecvat. Dacă ne gândim însă puţin, tocmai beneficiile civilizaţionale ale unei autostrăzi întăresc pe termen lung societatea şi pot avea un impact asupra oamenilor obişnuiţi mai semnificativ decât întreaga teorie a europenizării Românei. Unde se termină autostrăzile nu se sfârşeşte doar civilizaţia. Se stinge speranţa şi oamenii fug de acolo. Deocamdată spre Bucureşti.