Caută 
1 MIN
În toată bulibăşeala asta, cu proteste la Chişinău, cu proteste la Bucureşti, într-o simetrie care bucură nemărginit ochiul chefliilor (când mai pică atâta distracţie pe gratis?) şi umple de sens viaţa social-politică de pe cele două maluri de Prut, anemiată de torpoarea lui august, o instituţie de la noi, onorabilă în măsura în care e surdă la cântecul de sirenă al profitorilor, s-a ales cu un neaşteptat câştig de imagine. Atât de neaşteptat, încât bătrânii Ilf şi Petrov, cu reveriile lor despre prosperitatea fantomaticului New-Vasiuki, au căzut într-o lamentabilă desuetudine. Fiindcă nici puşi cu genunchii pe grăunţe sau picuraţi cu ceară (spre a nu mai pomeni de ustensila fondatorului proctologiei moderne, Ţepeş-Vodă, cunoscută încă den bătrâni pentru efectul ei stimulator), nu şi-ar fi putut închipui că o instituţie dintr-o ţară îşi poate trage nonşalant de urechi omoloaga din altă ţară, chit că le desparte ia acolo un fir de Prut.
Ei, bine, alor noştri – care sunt ca brazii, precum se ştie deja şi în UE, şi peste Ocean – li s-a întâmplat. Ce-i drept, fără să mişte un deget, fără acţiuni de promovare, fără fluturaşi, flashmoburi şi ce mai folosesc aborigenii în lupta lor cu morile de vânt. Conform unui principiu cunoscut în bătătură ca „noroc chior“. Oamenii îşi vor fi văzând de treaba lor, presupun (că, la câte grajduri au de curăţat, mă tem că nici să moară nu vor apuca vreodată), când, la un moment dat, tam-nesam, Prezumpţia i-a urcat într-o demnitate care l-ar face şi pe Putin vânăt de zaviste (vezi jos).
În maniera celor doi scriitori, ne-am putea imagina şi noi un Vasiuki pe Bâc, ce-i drept sub forma unui ţarc, unde Procuratura Anticorupţie să aducă de coarne, fie de la Trump, fie de la Merkel, câte un pişicher, ca să-i ardă o chelfăneală cu palcele din dotare, ca Turbincă odinioară. Că de ce să-i popim doar pe Dragnea şi PSD? Atâta lume pe mapamond şi în galaxie geme în aşteptarea momentului când PA o s-o întrebe metalic cu ce „mită şi bani furaţi“ şi-a făcut „averile incomensurabile“…
Sigur că vehementa doamnă Popescu a retractat, după cum se poate vedea şi din imagine, dar acest „Dumnezeu să binecuvânteze Moldova şi locuitorii ei“, pus pe locul gafei, ar spune ceva, cred că instructiv, despre creşterea şi descreşterea umorilor pe malurile noastre. De pildă, că între elan şi impact se bagă întotdeauna codiţa uşor tuciurie a imprevizibilului şi că între unde dai şi unde crapă e mereu loc de fantazat.
Ghenadie Nicu este corespondentul „Ziarului de Iaşi“ în Republica Moldova
