De la violul sclavilor de către stăpâni la pensiile speciale

Introducerea pensiilor speciale a împărţit societatea românească în două: ei şi noi. Ei care au drepturile, noi care nu avem. Ei care îşi dau singuri, îşi votează şi noi ceilalţi care trebuie să plătim ce votează primii. Ei privilegiaţi, noi cu munca. Şi asta este doar partea soft, este cea care se poate scrie aici. Ura şi invidia din societate creată de această reglementare este una mult mai mare, mai adâncă. Este acel sentiment de nedreptate ce greu poate fi exprimat în cuvinte, fără ca să jigneşti, fără să înjuri, fără să urli.

Este aproape ca într-o societate sclavagistă în care stăpânul te loveşte fiindcă are chef, te violează fiindcă are nevoi, îţi dă mâncare doar fiindcă vrea el şi nu datorită faptului că ai prestat ceva pentru hrana respectivă. Degeaba ţipi. Ei nu vor auzi. Degeaba îi rogi frumos, ei nu vor să te vadă. Degeaba explici logic, ei sunt surzi. Această distincţie dintre ei şi noi, dintre cei mulţi şi cei puţini şi aleşi, nu de noi, este posibilă fiindcă a plecat de la o nedreptate. De la o încălcare a drepturilor fundamentale care sunt înscrise în Constituţia României. Nu se ţine cont de faptul că toţi trebuie să fim egali în faţa legii. Ni se spune doar că ei sunt mai egali ca noi, fiindcă ei reprezintă Justiţia, Armata, Poliţia, Parlamentul, Curtea de Conturi şi mai ştiu eu ce alt organism. Nu contează că legea care-i priveşte pe unii spune că vor primi pensie în funcţie de contributivitate, iar la ei în funcţie de ultimele salarii şi la un nivel de 80% din brut. NU! Asta nu este în sine o nedreptate, ne spun ei. Este doar parte a independeţei lor sau a importantei muncii lor. Păi cine stabileşte importanţa trudei cuiva? Care este criteriul obiectiv care îi dă cuiva cuţitul şi pâinea, iar celorlaţi li se arată câmpul, fabrica sau biroul să producă pentru cea de-a doua categorie. Cu ce sunt mai importanţi miliarii faţă de profesori? Apropo, România nu a mai fost implicată într-un război adevărat din 1945 încoace. Cu ce sunt mai importanţi judecătorii şi procurorii faţă de medici? Profesorii nu trebuie să îşi desfăşoare meseria în mod independent? Nu-i aşa că un procuror s-ar supăra grav dacă profesorul i-ar pune nota patru odraslei lui iubite pe nedrept şi zece fiului sau fiicei unui tâmplar, care pe deasupra ar fi şi prost/proastă bâtă? Nu-i aşa că un judecător ar reacţiona dur dacă ar vedea că un medic tratatează mai întâi un ţăran care are o banală răceală şi pe el cu o hemoragie l-ar pune să aştepte mult şi bine? Cum stabilm cine e mai important într-o societate? Care este criteriul de care să ţinem cont? Ţăranul sau procurorul? Medicul sau judecătorul? Instalatorul sau militarul? Viaţa nu are reţete fixe sau exacte pentru dileme de genul acesta. Bunul simţ ne spune că toţi trebuie trataţi doar în funcţie de aportul lor în societate şi de resursele care sunt disponibile la un moment dat. În mod pratic, piaţa ar trebui să dea tonul şi să ofere repere. Eşti căutat, este nevoie de munca ta, atunci eşti bine plătit şi vei avea pensie mare. Dacă nu, trebuie să faci cumva să te reorentezi, să înveţi lucruri noi, să te adaptezi.

Logica lor ne spune că ei sunt îndreptăţiţi să primească mai mult decât noi fiindcă practică meserii ce implică un risc mare, nu au voie să practice şi alte meserii, trebuie să fie independenţi şi câte şi mai câte explicaţii filosofice, frumos ambulate au mai găsit. Dar de aici şi până la a face o astfel de nedreptate şi a împărţi societatea în două este prea mult. Mai direct spus este o confiscare a Constituţiei şi interpretarea ei în interes propriu. Practic, o mână de oameni care s-au cocoţat în fruntea statului s-a înconjurat de un aparat de forţă care să le apere drepturile şi a început să împartă resursele după bunul plac. Cireaşa de pe tort este Curtea Constituţională. Independentă? Ei aş! Doar până la pensiile lor şi ordinele stăpânilor.

Falia asta ar dispărea din societate ca prin minune dacă ar fi respectat pentru toată lumea principiul contributivităţii. Nu este nimic mai simplu. Dacă parlamentarii vor spune că ei nu au salariu şi nu contribuie pe perioada cât reprezintă poporul, atunci indemnizaţia lor să se transforme în salariu. Dacă militarii vor spune că pensia este prea mică atunci solda să se transforme în salariu şi să fie mărită. Dacă vor spune că riscurile sunt prea mari atunci să ne gândim la un sistem de remunerare pe timp de pace şi unul pe timp de război. Soluţii sunt! Trebuie doar voinţă. Parlamentarii în loc să se ocupe de buzunarele proprii mai bine s-ar gândi cum să niveleze aceste discrepanţe din societate. În momentul când scriu aceste rânduri este deja votată o lege de către Camera Deputaţilor care este for decizional prin care o parte din pensiile speciale sunt scoase în afara cadrului legal. Este însă un vot strategic înainte de alegeri pentru imagine, iar legea votată va trebui să treacă testul Curţii Constituţionale şi cel mai probabil (99,9% risc şi un pronostic mai exact) îl va pica. Apoi nu elimină toate pensiile speciale, ci doar unele. Dacă vrem să nu se mai facă distincţie între ei şi noi, atunci haideţi să nu mai facem diferenţe între ţărani şi procurori, între medici şi judecători, între tâmplari şi poliţişti sau între parlamentari şi mecanici auto când vine vorba despre pensii. Să lăsăm piaţa să lucreze şi să-i remunereze cât mai bine pe cei care au ceva de oferit şi nu pe cei care se aleg ei ca fiind fruncea!